Un mare scriitor
Jana Balacciu Matei
E firesc să devenim atenţi când ne cade în mână o carte a unui premiat Nobel. E firesc să fim mai atenţi când aflăm despre un scriitor francez, englez, spaniol, italian, german că e mare. Şi faimos. E firesc? Pare ironic, reacţia noastră e mai degrabă o reacţie la adjectivele referitoare la etnie, la faimă, nu la arta de a scrie. Mai firesc ar fi ca doar sintagma scriitor mare sau scriitor adevărat să ne trezească impulsul de a deschide cartea. Dar ce înseamnă scriitor mare, adevărat? Pentru unii contează mai ales scriitura rafinată, pentru alţii, mai ales problematica aparte. Pentru mulţi, şi una şi alta, greu de găsit la un singur om. Un asemenea om-scriitor este Jaume Cabré. Nu este (încă) premiat Nobel, nu este şi nici n-o să fie francez, englez sau american. Este catalan. A primit, asta da, numeroase premii în patria lui. Din partea criticii, a cititorilor, chiar şi a confraţilor de breaslă care i-au acordat în 2003 Premiul Scriitorilor Catalani, ca recunoaştere a unei întregi opere "d'altíssima excellència" (al treilea, după Quim Monzó şi Jesús Moncada, ambii traduşi în limba română, distins cu acest premiu). A primit Premiul Criticii Spaniole. A primit, în iunie 2004, la Paris, Prix Méditerranée, pentru romanul Senyoria (a cărui traducere în limba română, Excelenţă, a apărut la Bucureşti, în 2002), atribuit celui mai bun scriitor străin, tradus în limba franceză. "Ţineţi bine minte numele acestui scriitor catalan de 57 de ani - scria, cu puţin timp înainte de anunţarea premiului, cronicarul ziarului elveţian, «Le Temps», căci veţi mai auzi de el."Jaume Cabré aparţine unei lumi şi unei culturi despre al căror rafinament şi despre a căror tradiţie cei mai mulţi români abia încep să afle, în urma călătoriilor la Barcelona sau în alt colţ catalan. Scrie într-o limbă care a dat la iveală mari scriitori, astăzi este o adevărată explozie. Dacă nu sunt cunoscuţi, e fiindcă limba lor nu este o limbă naţională şi de aceea, din catalană în română, s-a tradus încă puţin. În alte limbi - mai mult. Cabré însuşi a fost tradus, în afară de franceză, de care am amintit deja, în spaniolă, maghiară, galiciană, în curs de apariţie fiind transpuneri în italiană şi slovenă. Marele scriitor începe să devină, iată, şi faimos.
Jaume Cabré s-a născut la 30 aprilie 1947, la Barcelona, a studiat filologia şi trăieşte astăzi la Matadepera, lângă oraşul catalan Terrassa, pe care l-a convertit, sub numele de Feixes, într-un spaţiu ficţional, precum Yoknapatawpha lui Faulkner. Acestui spaţiu îi este consacrată trilogia formată din două romane: La teranyina (Pânza de păianjen,1984), Fra Junoy o l'agonia dels sons (Fra Junoy sau agonia sunetelor, 1984) şi o amplă naraţiune Luvowski o la desraó (Luvowski sau sminteala, 1985). Tot aici se petrece şi o bună parte din acţiunea romanului de faţă, Umbra eunucului (1996). A scris proză scurtă - Viatge d'hivern (Călătorie de iarnă, 2000), eseu, scenarii pentru filme de televiziune, cronici de presă şi şi-a încercat pana şi în teatru.
Nu trebuie să-i citeşti toate cărţile ca să-ţi dai seama că ai în faţă un mare scriitor. Această amprentă o poartă fiecare volum în parte. Jaume Cabré ştie să construiască pe spaţiile întinse ale romanelor sale de mari dimensiuni, să facă rafinate filigrane literare atât în proza scurtă, cât şi în paginile romanelor. Ştie să împletească şi să topească timpurile şi persoanele verbelor, să înfioare sugerând într-o frază ceea ce va fi dezvoltat peste zeci de pagini. Cărţile lui sunt bazate pe o documentare riguroasă, pe care nici un cititor nu o observă, atât de frumos este topit totul în naraţiune. Cărţile lui sunt pline de referinţe culturale, mai ales muzicale, dar se citesc cu sufletul la gură. Cărţile lui mânuiesc o limbă bogată şi diversificată, urechea, sensibilă la sunetele eterate ale muzicii, prinde deopotrivă cele mai sugestive expresii ale limbajului colocvial şi le alătură lor dezinvolt. Şi toată această "tehnică" dezvăluie o personalitate aplecată asupra a tot ceea ce este un om: iubire, ură, prietenie, viaţă şi moarte, bucurie şi lacrimi, individ atras de mecanismul puterii, strivit de el sau revoltat împotriva lui. Un om, oameni situaţi întotdeauna într-un spaţiu şi într-un timp concret, de cele mai multe ori Catalunya şi Barcelona, în epoci zbuciumate, precum războiul civil sau perioada franchistă. Astfel încât, citindu-l, te întrebi, precum personajul cărţii de faţă despre Proust, "cum e posibil să faci să simtă cineva toate astea doar cu nişte cuvinte-nşirate unul după altul?" Răspunsul e unul singur: pentru acest scriitor care scrie 360 de zile pe an, zi de zi, dimineaţa şi noaptea, şi publică, fără grabă, o carte la şase-şapte ani, creaţia literară este modul lui de a trăi.
