Coperta cărții

Un pas prin anotimpuri...

Să încercăm, împreună, un pas prin anotimpuri. Anotimpuri ale unor renaşteri de fiecare clipă, cu fiecare vers ieşit de sub peniţa autorului pe care LiterNet vi-l face cunoscut azi, la început de an. Un început de an în poezie: poezia scrisă şi des-scrisă de Daniel Bratu.

O poezie deschisă spre viaţă, spontană, deseori misterioasă; ar trebui ştiute căile ascunse pe care autorul le străbate pentru a risipi umbrele ce învăluie versul, în formă fixă sau liber de orice chingă stilistică. Dar, ca pe orice poet, se cuvine să-l lăsăm în negura în care inspiraţia şi Muzele îl poartă.

Ne vom mulţumi doar cu o atingere plăpândă, fugace ca un fulg de nea, a ceea ce se ascunde în spatele cuvintelor pe care autorul le struneşte când ludic, când ironic, când cu intensitatea viscerală a iubirii.

Căci, în final, acest volum s-a construit în universuri fluide, închizându-se în cerc pe măsură ce trăirile luau fiinţă în cuvânt, în vers. Dincolo de cuvânt, sentimentele devin palpabile, trăirile sunt posibile doar în taină: taina celui care pătrunde sâmburele ascuns într-un descântec, într-un sonet sau într-o parodie.

Iar trecerea prin anotimpuri, spre o închegare a fiinţei în iubire, are loc crescendo, cu fiecare plecare şi revenire din şi în acelaşi punct, un reflux unde „corăbiile sunt mişcate spre interior – un mit arhimedic răsucit”, ca o închidere - întoarcere spre reîntregire. Vom întâlni aduceri-aminte, în tonuri neclare, gânduri pierdute în contemplare de sine, a întrebare, tăceri închise în nisipul timpului ce trece, plecări spre neant, spre partea de întuneric proprie fiecăruia dintre noi, oglinzi de lac unde, parcă, regrete se reflectă în filigran.

Leredem – închide în el timpuri, speranţe, iluzii ca un joc al himerelor învârtindu-se în juru-ne. Citindu-l, imaginile îşi vor dezvălui, în fiecare din noi, înţelesurile.

Această trecere prin anotimpuri beneficiază şi de impactul grafic adus de imaginile Danei Ştefan, dând o tuşă de preţuit atât pentru autor cât şi pentru redactor. Redactor care vă împărtăşeşte, ca de obicei, orice lucru de preţ trecându-i sub ochi.

Fie ca, în acest început de an, ochii tuturor să poată descoperi lumina în spatele cuvintelor!

0 comentarii

Publicitate

Sus