Coperta cărții
Poezie
978-973-122-003-1

Descarcă pdf

Un aer plin de semne

Dorel Bucur (n. 1974) e licenţiat al Facultăţii de Filozofie, Universitatea Bucureşti, în prezent doctorand în filozofie al Universităţii "Jean Moulin" Lyon 3.

Spre deosebire de "lecţiile de cuvinte şi de lucruri" cu care ne-a obişnuit poezia românească a ultimilor ani, expuse în registrul monoton al unei intimităţi pansexuale sau, dacă nu, morbide şi ermetice, Dorel Bucur ne propune, prin volumul său de debut, o altă dimensiune a poeticului - cea născută din conjugarea vizibilităţii şi a transparenţei cu obscuritatea şi gravitaţia clipei.

În poezia lui Dorel Bucur, respirăm un "aer cu dungi" sau, la fel de bine, "un aer plin de semne" sau cu "gratii subţiri". În această zonă privilegiată a lumii, deschisă numai unei priviri "încărcate de poveştile tale sau poveştile celuilalt" (nu putem fi singuri), suntem prizonierii propriei noastre disipări: "de câteva zile umblu / mai mult prin amintiri / ca un personaj străveziu / pentru care numele / e deja prea mult" (de câteva zile).

Stăpânind cu eleganţă o formulă poetică sobră, departe de manierismul postmodern, Dorel Bucur redescoperă poeticul la nivelul gestului suspendat, al inerţiei de sens, al cuvintelor rostite pe jumătate. O întreagă logică a evitării, a contactului dureros, a regretului mascat este articulată de-a lungul acestui volum: privirea absenţei, surprinsă în dubla semnificaţie a genitivului obiectiv şi subiectiv ("de două zile nu mai ştiu / unde sunt / te văd şi / nu te mai găsesc" (ieri) sau "ai fi vrut să mă întorc / mă priveai / şi nu eram de găsit" (oricum ştiai) este urmată de deriva fonică a istoriei repetate la infinit ("am auzit că în jurul nostru / este întotdeauna cineva / am auzit că poţi să citeşti ziarul / până te saturi de tine / şi niciodată de ceilalţi" (am auzit că); metafizica lucrurilor "neştiute" face apropierea sau imposibilă ("între noi s-a mai adunat / încă un lucru neştiut / de parcă fiecare an / ne pune tot mai departe / de noi" ca întotdeauna), sau paradoxală ("nu putem fi singuri / decât împreună"). În acest univers, singura formă pe care o poate lua timpul este aceea a zilei care nu mai există ("ne grăbim spre sfârşit / te aştept / într-o zi care nu mai există / închizi ochii / dispar" (ne grăbim spre sfârşit) - a zilei de ieri în care se amestecă, sub semnul memoriei rănite, restul amintirii cu imposibilitatea identităţii ("între noi sunt câteva zile / nu mai ştiu / dacă te sărut / sau doar îmi aduc aminte" (de câteva zile).

Ca exerciţiu reuşit de descriere a penumbrei lumii - al amestecului dintre tăcere şi inerţia obiectelor, dintre lumină şi incertitudinea sensului, volumul aer cu dungi al lui Dorel Bucur rămâne în definitiv o expresie originală de sensibilitate poetică, ce se distanţează promiţător de formulele postmoderne suprasaturate de livresc şi autoreferenţialitate. Este poate o reîntoarcere, aşa cum lasă să se vadă în special ultimele poezii ale acestui volum, la rostirea esenţială a fragilităţii umane.

5 comentarii

  • felicitari!
    [membru], 11.08.2007, 00:42

    Un volum reusit, felicitari! Coperta si interiorul, deosebite. Am citit tot, poemele sunt bune, exista un anume stil conturat. Succes mai departe si multa inspiratie!


  • singuratate
    [membru], 21.08.2007, 22:17

    Emoţionante versuri. Poate că undeva în adâncul fiinţei noastre cu toţii suntem atât de singuri, mult prea singuri... ,,singuri şi slabi,,.

  • emotionant
    [membru], 16.09.2007, 15:33

    Foarte frumos. Tuturor ne lipseste curajul de a spune ce simtim cu adevarat si pentru cine........de aici ......singuratatea.....

  • sinistru da' interesant
    [membru], 16.09.2007, 16:36

    gratii, gol, dungi... ai crede ca traieste intr-o inchisoare... toate il despart de ceilalti sau mai bine zis de cealalta, ca doar e clar ca tinta lui e statuia, fata plina de indoieli si dornica de a-l avea, femeia pe care el are impresia ca o cunoaste mai bine decat se cunoaste ea insasi. usor misogin? cel putin asta transpare din poeme. sau poate o fi vorba de niste complicatii de ordin freudian. el este cel plin de indoieli, cel care a impietrit si care nu are curajul sa recunoasca ca problema vine de la el si atunci singura solutie este negarea, reprimarea adevaratelor sentimente si proiectia lor asupra celei cu adevarat puternice, intr-o incercare de a o discredita. o forma de a intretine iluzia unei barbatii pierdute.pare-se ca si omul s-a pierdut de vreme ce pana si cainele e mai fericit in ignoranta lui. e neputincios si o recunoaste "cineva bătea la uşă
    se simţea vinovat în aerul rece
    aş fi vrut să râd mi-era teamă". ii este teama pt ca simte ca adevarul si mai ales constientizarea si admiterea lui l-ar pune intr=o pozitie dezavantajoasa, de inferioritate chiar. din nou e in spatele unei usi. i-o fi menit sa traiasca inchis?

    ideea e ca nu reuseste sa zica niciodata pana la capat ce are de zis. poetul si indragostitul/insinguratul par sa se intersecteze in privinta asta. nici unul nu adopta metoda adresarii directe; amandoi lasa loc de interpretari si de indoieli[sa speram ca in cazul poetului nu e vorba de aceeasi neputinta care l-a facut pe indragostit un insingurat.]reminiscenta simbolista?



  • Felicitari!
    [membru], 16.09.2007, 17:35

    Tristete profunda si foarte intima...ma inteb cat de nefericit poate fi posesorul acestui glas sorbu si rece...

Publicitate

Sus