Rugăciune scrisă cu pumnalul
Andrei Vornicu
Societatea la nivel global (şi la nivel american, în caz particular) se află-n plin proces de putrefacţie şi nu prea se găsesc soluţii. Primul efect pare a fi revolta, al doilea speranţa. Arta nu poate face excepţie şi încearcă să încorporeze întreaga putreziciune a umanităţii, pe care intenţionează astfel să o resusciteze şi să o readucă la un nivel tolerabil. Dramaturgia contemporană vine tocmai cu un astfel de demers justiţiar, dublat de o formă inovatoare, care să-i faciliteze pătrunderea în toate straturile sociale posibile.Textul american Strangerhorse, semnat de actorul şi dramaturgul Brian Dykstra (tradus în premieră în limba română de Mircea Sorin Rusu şi Gabriela Monica Rusu), pune la perete societatea americană, sondând în profunzimile sale întregul mecanism deficitar şi decadent. Problemele atinse în text sunt: statutul minorităţilor, homosexualitatea, toleranţa, rasismul, prejudecăţile, infracţionalitatea şi contextul în care toate aceste elemente se intersectează, creând un lanţ vicios. Acţiunea gravitează în jurul a trei personaje centrale: cuplul homosexual Zach - Graham şi delincventul de culoare T-Rex. Fiecare personaj are problemele sale, care se extind treptat, infestându-i pe ceilalţi, ca o bacterie imună la orice vaccin. T-Rex este îngrijorat de starea de sănătate a bunicii sale, internată în spitalul la care lucrează Zach şi căreia îi plăteşte întreaga taxă de spitalizare, cu bani obţinuţi din traficul de cocaină. T-Rex are doar 16 ani, dar e mândru, priapic, iresponsabil, posedă armă şi nu ezită s-o folosească. Visează la o evadare din ghetou, o evadare prin modalităţi financiare din pielea sa neagră, pentru care este văzut ca "un cioroi periculos care tapează de bani la metrou". Infracţiunea pare pentru el singura cale de scăpare. Mirajul bancnotelor îl seduce iremediabil şi studiază universul prin ţeava obscură a semiautomatului pe care-l posedă ca pe un talisman. Zach încearcă să-l ajute, însă este un ghinionist înnăscut, este un homosexual (încă) dispreţuit de societate şi are un caracter uşor naiv. Amantul său negru, Graham, este gelos şi posesiv. Practic, este factorul care declanşează întreaga tragedie pigmentată cu umor negru şi cu mult sânge rece. Banii lui T-Rex, daţi în păstrare lui Zach dispar peste noapte, Graham este implicat în afacere iar momentele se succedă cu bubuieli de dinamită, eviscerând cititorul pe măsură ce acţiunea degenerează.
Replicile sunt alerte, spumoase, tăioase ca lama unui brici. Sapă tranşee în subiectele expuse, configurează cu măiestrie conflictele unor personaje debusolate, care nu-şi înţeleg propriile porniri şi nu-i pot înţelege nici pe cei din jur. Sunt exemple relevante de sociopaţi, intoxicaţi de o societate care le-a dat aparent o şansă, apoi le-a strivit maxilarele.
Limbajul este dur, lipsit de menajamente şi de eufemisme. Dramaturgul intenţionează să înfăţişeze realitatea dezgolită, dezumanizată, ca un reportaj despre legea junglei, nu să cosmetizeze faptele şi să le edulcoreze prin fineţuri şi prin prefigurarea unui happy end. Textul smulge hohote vinovate de râs, dar nu încearcă să destindă o atmosferă încordată încă din start. Atinge coarde sensibile, declanşează o adevărată tiradă, îndreptată spre regresul unei umanităţi caracterizate prin ură, dispreţ şi egoism. Personajele comunică în stil babilonian, ajungând în permanenţă la animozităţi şi reacţii violente. Nu se poate justifica niciunul dintre ei în faţa celuilalt, se claustrează reciproc în propriul limbaj devenit incomprehensibil şi se alienează treptat. Lipsa de afecţiune este una din cauze, dar factorul prim este comunicarea sintetică, realizată la nivel instinctual şi posesiv. Banii coordonează tragedia, disperarea se infiltrează cu repeziciune şi sângele începe să curgă.
Până aici, totul pare un scenariu de Tarantino, dar Brian Dykstra inserează monoloagele a trei personaje separate, care la rândul lor, deşi nu se întâlnesc, creează la nivel empatic o legătură solidă. Primul personaj, care deschide şi încheie piesa, este un indian sioux, numit Don Strangerhorse, care povesteşte cu un aer nostalgic drumul iniţiatic configurat în copilăria sa ("O cărare, un şanţ şi un mormânt se deosebesc doar prin cât sunt de adânci."). Cel de-al doilea personaj este hispanicul Emilio Suarez, care declamă drama familiei sale destrămate şi implicit a etniei sale percepută de societatea americană drept una parazitară, inutilă. Cel de-al treilea personaj este imigrantul rus Constantine Borkin, care face tranziţia de la o societate totalitară la una şi mai virulentă, în care vrea să se integreze cu preţul sângelui. Parafa Morţii este vizibilă pe tot parcursul textului, străbătut de o undă de disperare vecină cu nebunia. Un sindrom al unei nevroze colective, compacte, care nu lasă un moment de respiro, ci-şi continuă avansul, devastând şi suprimând.
Unde-o fi salvarea? În acel Dumnezeu care şi-a renegat aparent creaţia? În banii care valorizează decăderea şi facilitează vânzarea de suflete? În solitudine, în cinism, în anarhism, în sinucidere, în cazinouri, alcool, droguri, perversiune sau exces? Soluţia nu poate fi găsită decât în om. La întoarcerea sa la tandreţe, compasiune, caritate, înţelegere şi credinţă. Moartea îşi ţine respiraţia când Viaţa este descătuşată şi consumată până la ultima bătaie a inimii. Drama se opreşte când omul îşi vede aproapele şi cedează maximei biblice, iubindu-l. Strangerhorse este o rugăciune de stradă, brutală şi directă, este o litanie murmurată într-un underground urban sau aflat în sufletul omenesc. O creaţie artistică rafinată şi puternică. God bless/save America! Şi nu numai.
