De-a ziua cea bună
Valentin Marica
A fost odată ca niciodată... O zi în care Poetul purta pe umeri cohorte de surâsuri. Atunci, cuvintele s-au prins unele de altele, şăgalnice, jucându-se de-a ziua cea bună. Cum astfel se aşeza candoare pe fruntea lumii, cuvintele, cu toate vocalele şi consoanele lor, voiau să scoată peştele din apă, ca să nu se înece. Poetul, văzând jocul acesta, şi-a luat ceasul de la mână şi în locul lui a pus alte şi alte cuvinte, cât o gămălie sau cât o linie de orizont, care să dea mireasmă de rouă în bătaia timpului, fără de care nu putea continua jocul de-a ziua cea bună; în care soarele răsare de mai multe ori în aceeaşi zi.Puteţi să vă prindeţi în jocul acesta, Cititorilor, deschizând cartea visătorilor Mediana Stan şi Mircea Drăgoi... Ştie oricine că de la visători ne vin cele mai frumoase lucruri şi prin ei ne ridicăm acolo unde se încheagă sufletul... În cartea ţanţoşului Cucurigu..., unde fiecare pagină e un cuib de rândunică, s-a închegat sufletul. O mie şi una de voci vă vor chema să priviţi ce au mai făcut, pe lângă casele noastre, un şoricel, un dovleac, o barză sau Cucurigu-Piticot, Împăratul din această carte...
Ar fi strigător la cer, scria Lucian Blaga, ca omida să nu se prefacă în fluture, rămânând totdeauna în crisalida sa, dispreţuind aripile. Cartea Medianei Stan şi a lui Mircea Drăgoi îi face semn timpului să intre în jocul de-a ziua cea bună.
Începe frumuseţea!
