Amor, reclame şi internet
Mircea Cărtărescu
Între poeţii anilor '90 Bogdan O. Popescu este o prezenţă aparte. Total independent, în afara oricărei sfere de influenţă, imun la politichia literară atît de dăunătoare azi, totuşi cultivând prietenia cu câţiva oameni bine aleşi, el aduce atât în viaţa artistică a Bucureştiului cît şi în poezia pe care o scrie o eleganţă specială. Omul (pe care-l ştiu de cînd era elev) este un dandy bine temperat, un exuberant melancolic, un caz tipic de artist "noaptea vesel, ziua trist", cea mai bună dovadă că îşi cunoaşte dubla natură fiind excelentul poem din finalul volumului, în care minipopescu şi superpopescu se confruntă, îşi schimbă locurile şi rolurile, dar în cele din urmă se acomodează reciproc, ca dr. Jeckyll şi Mr. Hyde, ca Bouvard şi Pécuchet, ca Vladimir şi Estragon.Poetul este într-o evoluţie vizibilă, de la primul volum de versuri, La revedere, prinţesă, în care optzecismul său fundamental era puţin prea pronunţat (deşi strălucitor şi acolo), trecînd prin contribuţia la volumul colectiv Marfă, ce ar fi putut fi, cu mai mult noroc, emblema unei generaţii, şi ajungînd pînă la cartea de faţă. Aici ne întîmpină un Bogdan O. Popescu matur, sigur pe mijloacele lui, autor al unei poezii nu arareori complexe şi pătrunzătoare. Optzecismul rămîne, e drept, şi aici, ingredientul de bază, cu mixtura sa atît de specială de imagism şi sentimentalism, de ironie şi sarcasm. Cele mai multe texte sînt "poeme de amor" gen Coşovei sau Iaru, aducînd în plus, însă, o "aromă psihedelică" specifică lui Bogdan O. Popescu, aşa cum se întîmplă în superbul poem imposibil amor, care deschide volumul: "am să iau taxiul către disperare / şi am să plătesc cu zilele care mi-au rămas / am să mă umflu ca un zepelin dispreţuitor / spulberîndu-mi sentimentele în stratosferă / am să mă droghez în gară cu aurolacii / cu punga la gură / de amor am să respir cu punga la gură / imposibil amor". Fiecare poem de dragoste îşi are doza sa de atrocitate, imageria sa de sală de operaţie. De altfel, o serie de poeme sînt vădit influenţate de experienţa clinică a autorului, medic neurolog. Între ele, foarte bine constituitul camera 41, poate cel mai interesant din volum ca experienţă estetică.
În poemul de gardă, spre deosebire de volumul precedent, optzecismul nu mai este singura atitudine poetică. Pe fundamentul său se structurează noi şi foarte interesante dezvoltări, atît tematice cît şi stilistice cu totul impregnate de aerul mai modern (postmodern) al anilor '90. Noile puncte de atracţie ale poeziei lui Bogdan O. Popescu sînt acum lumea mediatică şi advertising-ul, grefate reuşit pe isteria multicoloră a poemelor de amor. Apar imagini legate de computere şi de internet, de fashion şi design, care dau un nou look, mai actual şi mai atrăgător poemelor: "mă mişc înainte şi înapoi / pe pagina web a toamnei - cuvînt cheie / cu atîtea citaţii / îţi culeg o lalea din olanda / un iaht din grecia / şi o farfurie cu fructe de mare din umeda thailandă / te iau şi te bronzez puţin în caraibe /... / pe pagina web a toamnei / mesajele e-mail clipesc / iubito, de ce îmi scrii că eşti oarbă?". O mică secţiune de poeme care parodiază cu graţie stilul pueril-persuasiv al reclamelor aduce de asemenea sare şi piper volumului: "există atracţii fatale / privirea te face uneori sclavul ei / dorinţa se lasă inundată de sînge / îţi explodează petarde pe măduva spinării / ai nevoie de atingere şi / chiar mai mult decît atît / lasă-ţi plăcerea să se întoarcă / la origini // foloseşte prezervativele de aer / siguranţă 100%".
Bogdan O. Popescu a reuşit de data aceasta să construiască un volum bine structurat, divers, evident mai puternic decît cel precedent, bine ancorat în tradiţia modernităţii poeziei de azi şi prospectînd noi domenii, în general postmoderne. În măsura în care va continua eliberarea de cîteva sonorităţi revolute şi va merge pe linia, deja conturată, a unei noi sensibilităţi, Bogdan O. Popescu va putea deveni un poet cu o reputaţie bine stabilită. Toate premizele pentru aceasta se află în frumosul volum poemul de gardă.
