Nebănuitele feţe ale lui Godot
Iulia Popovici
Ştefan Caraman se întoarce, de data asta cu un text respirînd a Hemingway, Beckett, Schlesser, Whitman. Santiago, el Campeon, bătrînul lui Hemnigway în luptă cu marele peşte după 84 de zile de ghinion, e acum ţintuit într-un scaun cu rotile, coliba lui dărăpănată a căpătat "elemente de mobilier stil", iar el e bîntuit de amintiri ale unei tinereţi atemporale. Santiago eroul lui Caraman e un frate al lui Iona: Ce uşor e cînd eşti înfrînt!... niciodată n-am ştiut cît e de uşor! Şi ce m-a înfrînt?... doar faptul că am ieşit prea în larg... doar faptul că am vrut să fiu unic; pentru el însă, Oceanul se dovedeşte a nu fi decît o simplă baltă murdară.Are vocaţie cinematografică Ştefan Caraman, textul lui are didascalii amănunţit-rafinate, cu indicaţii de regie, de lumini, mişcare scenică (şi, sinceră să fiu, după ce Santiago... a dobîndit materialitate în mintea-mi, nu ştiu cum l-aş vedea altfel pe scenă), cu o alternare a planurilor temporale susţinută, argumentată, filmică. M-aş putea supăra să spun că e un pic facil să-l pui pe Santiago să muşte din ceapă şi cîrnat în timp ce vorbeşte despre stridii şi crochete fine din carne de crab de cocotier, rodii şi frişcă, dar ce contează cînd bătrînul pierdut prin vise de mărire îşi salvează neputinţa fizică în producţii retorice în stare să aducă înapoi, la realitatea înşelătoare a scenei, femei iubite şi gonite, prieteni, dileme existenţiale... Animal mitic al lui Hemingway, Peştele e obsesia materializată, încarnată în uman, a unui Santiago ce se agaţă în continuare de viaţă, care visează la acest peşte (sau Peşte) precum Estragon şi Vladimir la fantomaticul Godot.
Santiago el Campeon e precum un aranjament din piese de domino, în care fiecare cuvînt, fiecare blank şi fiecare lumină stau să sprijine un eşafodaj foarte fragil căci sfidător la legile fizicii; Caraman îl cheamă în ring pe maestrul Hemingway, îl provoacă, îl acuză, îl iartă, se întoarce la el, dar rămîne el însuşi. Ziceam odată că Ştefan Caraman scrie texte pentru scenă, care au nevoie de eşafodaj regizoral ca să poată exista; îmi fac mea culpa, Caraman s-a convertit la textul dramatic "total", jonglează cu un întreg spaţiu în argumente de decor şi mişcare. E, în sfîrşit, fericita întîlnire dintre dramaturgul Ştefan şi prozatorul Caraman.
Cea mai bună replică (şi Ştefan ştie că e cea mai bună, o dă ca motto): Cunoşti vreun leac pentru singurătate?/ Cimitirul San Sebastian... pe deal. A se citi. A se vedea (poate vom apuca să spunem şi cum se vede Santiago..., la Piatra Neamţ).
