Playlist pentru un zid şubred
Mircea Sorin Rusu
Rogelio Martinez, dramaturg american, cubanez prin naştere şi sosit în Statele Unite odată cu exodul de la Mariel din 1980 şi Guggenheim Fellow pe anul 2017, a scris un text despre Berlinul de Est şi despre diferitele faţete ale libertăţii, din punct de vedere politic şi personal, pornind de la două concerte rock despre care se spune în general că au avut contribuţia lor la căderea Zidului, şi care, prin indicaţiile muzicale precise date de dramaturg, articulează scheletul pe care Martinez îşi construieşte povestea. Tocmai de aceea, cele două concerte despre care va fi vorba mai jos, sunt şi o bună introducere pentru cei care citesc textul sau urmează să vadă un posibil spectacol bazat pe el.Born in East Berlin a fost prezentat în spectacol lectură în cadrul taberei bienale de vară organizată de Universitatea de Arte din Tîrgu Mureş împreună cu Lark Play Development Center din New York, în prezenţa autorului. Regizorul Gavril Cadariu a utilizat traducerea realizată de studenţii anului I ai Masteratului de Scriere Dramatică al Universităţii de Arte din Tîrgu Mureş - Boris Cremene, Natalia Graur, Ioana Hogman, Alexandru Macrinici şi Daniel Oltean - sub coordonarea Andei Cadariu, un veritabil efort de echipă care se regăseşte în fluenţa variantei în limba română. Roxana Marian, Andi Gherghe, Cristian Bojan, Lorena Râpea, Andreea Evelin Konyves şi Cristina Ungureanu au făcut parte din distribuţia lecturii scenice prezentate în 12 iulie 2016, la Studio 2.1 din Tîrgu Mureş.
Timpul acţiunii este foarte exact, la fel ca şi locul: Berlinul de Est, 1988, cu un an înainte de căderea Zidului. Textul se deschide cu acordurile cântecului Heroes al lui David Bowie (cântec care are şi o variantă în limba germană), interpretat de starul rock în cadrul evenimentului Concert for Berlin, organizat în 1987 în faţa porţii Brandenburg, eveniment la care au participat mai multe vedete ale momentului şi ale cărui acorduri muzicale au răzbătut, timp de trei zile, dincolo de Zid, în Est, unde se spune că mii de tineri s-au strâns în fiecare seară să asculte muzica, până când, în a treia zi, au fost brutal dispersaţi de forţele de ordine. Bowie era perfect conştient de ce se întâmplă (şi, cu siguranţă, nu numai el), şi a dedicat Heroes celor care îl ascultau nevăzuţi, din partea întunecată. Încărcătura emoţională a fost foarte mare (hit-ul apare pe unul din cele trei discuri înregistrate de Bowie cu un deceniu înainte în Germania, în perioada în care a locuit în Berlinul de Vest), starul declarând ulterior că momentul respectiv a fost poate cel mai copleşitor din întreaga lui carieră.
Heroes reprezintă, aşadar, în text, deschiderea parantezei în care e cuprins prezentul acţiunii. Acesta stă sub semnul agitaţiei provocate de organizarea, în Est, în iulie 1988, a concertului lui Bruce Springsteen, care în 1984 lansase discul Born in the USA, de unde şi titlul piesei (tradus aici Născuţi în Berlinul de Est, tocmai pentru a cuprinde în interiorul său vieţile personajelor aduse în prim plan, reprezentative pentru întreaga populaţie berlineză aflată în partea de est a zidului). În vâltoarea evenimentelor sunt prinse tipologii umane dintre cele mai diverse: de la tinerii răzvrătiţi, care îşi amintesc de Heroes al lui Bowie, la impresara americană căreia îi este reţinut paşaportul până când autorităţile germane se lămuresc în ce ape se scaldă, de la cei care îşi consumă micile acte de răzvrătire în tăcere, la cei care îi supraveghează pe răzvrătiţi. E vorba de redarea la scară redusă a unui univers uman a cărui caracteristică principală este lipsa încrederii - în oricine şi în orice.
Textul este mai apoi presărat cu indicaţii muzicale specifice, care punctează anumite momente, imprimând un anumit ritm desfăşurării evenimentelor şi construind aproape independent de text, propria lor poveste (cele mai multe sunt piese ale lui Bruce Springsteen, dar printre ele se mai strecoară şi Jesus and Mary Chain sau REM, în funcţie de necesităţi). S-ar putea chiar afirma că muzica e acolo nu doar pentru a introduce câte un zoom discret, ci şi, odată cu sublinierea ideii că muzica poate schimba sau influenţa destine, pentru a tempera apăsarea care rezultă din privarea de libertate şi a da o formă uşor romanţată celor prezentate.
Paranteza se închide cu momentul căderii zidului, care are loc într-un viitor necuprins în text şi care, datorită lipsei de perspectivă a personajelor, pare că nu se va întâmpla niciodată (el, deşi visat, e considerat imposibil de către cei care asistă la concertul lui Bruce Springsteen, perceput ca o zvâcnire luminoasă de libertate într-un prezent prelungit într-un viitor închis şi întunecat). Iată aşadar, că avem de a face cu trei ani şi trei evenimente majore, simetric dispuse într-un trecut semnalat de text, un prezent dezvoltat şi articulat pe câteva poveşti de viaţă şi un viitor cunoscut de spectator, o structură bazată pe concret şi pe intuiţie, în care muzica şi istoria se întrepătrund.
Bowie va revizita şi el, din punct de vedere muzical, Berlinul, într-un alt hit, Where Are We Now, lansat în 2013, pe albumul The Next Day. Pentru textul de faţă, the next day va fi, de fapt, the next year, anul reîntregirii Berlinului şi anul care i-a readus pe locuitorii oraşului împreună. Divizaţi, e adevărat, până în ziua de azi, dar totuşi împreună.
Sigur că, independent de evenimentele muzicale la care se face referinţă, istoria şi-a urmat drumul ei. Însă până la urmă s-a întâmplat ca evenimentele de pe scena politică să conveargă în mod fericit cu agitaţia care a pus stăpânire pe mase în urma acestor două evenimente de pe scena muzicală, ele rămânând mai apoi în conştiinţa populară ca o anticameră la libertate şi ca un bun punct de pornire pentru un eveniment pe o scenă de teatru.
