O poză la minut
Mircea Morariu
Deşi volumul intitulat simplu Teatru, apărut în anul 2018, la editura bucureşteană Tracus Arte, nu este prima ieşire pe piaţa editorială a universitarei de origine română Cătălina Florina Florescu, despre care aflu că face o frumoasă carieră academică în SUA, mărturisesc că, de abia cu ocazia citirii lui, am descoperit ceea ce se cheamă un dramaturg adevărat.Am scris despre cartea cu pricina şi, iată, mă bucură acum ocazia ca, parcurgând o nouă piesă intitulată Vecinele, să dobândesc o confirmare că nu m-am înşelat prea tare în aprecieri. Cătălina Florescu se exercită în domeniul atât de pretenţios al piesei scurte, aceea care, într-un număr limitat nu doar de pagini, ci mai ales de vorbe, te obligă să găseşti soluţia potrivită spre a realiza o construcţie dramatică de natură să concentreze toate momentele subiectului. Acelea pe care le-am învăţat cu toţii la şcoală înţelegând să înţelegem Sobieski şi românii.
Ce face în noua ei creaţie Cătălina Florescu? Aş zice că realizează o poză la minut a aşa-numitei Românii centenare. Poză pe care nu o trimite la photoshop şi bine face. Ceea ce citim are autenticitate, realism şi forţă de convingere.
În Vecinele, femei din mai multe generaţii, octogenare sau abia trecute de vârsta majoratului, dau consistenţă unei imagini dure, pipărate a unei ţări care nu prea şi-a găsit calea. Zacuscă naţională. Cum nu prea şi-au găsit rostul nici cei care populează ţara şi al căror gând rămâne la salvarea "afară". Şi asta la 100 de ani de la Marea Unire şi la 30 de ani de la zisa Revoluţie. O ţară în care regulile le fac încă semidocţii, analfabeţii cocoţaţi în funcţii care şi-au dat măsura în ceea ce a însemnat data de 10 august 2018.
