Prozatorul din noi
Horia Gârbea
Cred că nu există sintagmă mai uzată decât aceea a scrierii prozei ca domnul Jourdain. Adică pe neştiute. Malgré nous! Într-adevăr s-a zis că suntem prozatori, critici, postmoderni, autori erotici, pornografi, caligrafi etc. - totul împotriva voinţei noastre. Avem tendinţa de a ne revolta împotriva celor care ne neagă conştiinţa. Dar de fapt gândim: "Ce bine ar fi!"Ei bine, Radu-Ilarion Munteanu nu are nici măcar această scuză: de a nu şti ce face. El este tată, om serios, fizician, "pensionar în activitate", a trecut de jumătatea de veac. Deci proza pe care o scrie nu e deloc inconştientă. Totuşi, cred, ea îi este consubstanţială autorului. El scrie nu aşa cum respiră, ci aşa cum înoată sau umblă pe bicicletă: adică a învăţat odată, s-a perfecţionat şi acum lucrul merge de la sine. Dar tot conştient!
Ciudăţenia lui Radu-Ilarion Munteanu (în afara prenumelui) este că nu a fost cunoscut ca prozator, nu s-a afirmat cum se zice, deşi este evident că e mai bun decât atâţia romancieri şi nuvelişti de carton care bântuie peisajul editorial. El nu e singurul. Foarte multă "lume" scrie o proză bună, nu doar acceptabilă, şi o ţine oarecum ascunsă.
Totuşi, Radu-Ilarion Munteanu a publicat o carte în comun cu fiul său Ramiro şi acum, prin editura virtuală "Liternet", va cunoaşte, cred, o târzie dar nu tardivă consacrare. Ceea ce-mi place la el este felul simplu, clar şi totuşi artistic în care scrie. Povestirile lui Radu-Ilarion Munteanu au cap şi coadă ceea ce e mai rar în ziua de azi. La ele nu primează dorinţa de complicare narativă şi stilistică, nici autoafirmarea, ci comunicarea.
Nu scriu mai mult pentru că nu vreau să mă întind la elogii de care autorul n-are nevoie şi care i-ar stârni probabil ironia. Vreau numai să remarc existenţa, firească şi puternică a unui prozator capabil să existe cu îndreptăţire deplină între egalii săi mai celebri sau mai prolifici, mai îndrăgiţi sau mai răzbătători. El izbuteşte să existe ca un prozator latent care se află mereu în noi. Radu-Ilarion Munteanu nu este decât ceea ce impune firesc: o voce distinctă şi clară.
