Vioara, Lutierul, Poetul şi Dinu Lazăr
Ara Ghemigian
Gândind la o introducere pentru noul volum de fotografie publicat de LiterNet şi văzându-i conţinutul, am fost descumpănit: despre ce să scriu mai întâi, despre Lutier, despre Obiect, despre Poezie, sau despre fotograf?"Poem pentru Vioară şi Lutier" este doar una din posibilele opţiuni pentru titlul acestui album de imagini şi versuri. Pentru că în momentul în care treci de primele pagini, eşti asurzit de muzica izvorâtă din imagini. Am simţit nevoia să dau sonorul mai încet, atât de intense mi se par imaginile care ţi se înfig în ochi când le parcurgi pagină după pagină. Sună poate ilogic, ce are volumul muzicii cu aparenţa unei imagini pe monitor, dar dacă cartea ar avea şi muzică acompaniatoare, sigur ar trebui să elimini ceva din aceasta simfonie de cuvinte şi imagini.
Dar oare imaginile nu pot avea "volum"? Imagine după imagine, simţurile sunt asaltate de vibraţia aerului transparent, de lumina nimicitor de intensă din cadre, de culorile care te încălzesc atât de intens încât nu mai rămâne spaţiu lăuntric care să nu fie iradiat de undele roşii, portocalii şi doar uşor punctate de pătrimi, optimi şi alte note pe hârtie.
Personal înclinam să dau un alt titlul lucrării: "Nudul ca o Vioară". Vioara în mâinile Creatorului său trece prin aceleaşi faze ca orice fiinţa umană, de la concepţie până la desăvârşire şi începutul vieţii ca instrument într-o orchestră. Insă spre deosebire de dezvoltarea umană, această perioadă de creştere se desfăşoară în totalitate în contact direct cu mâinile Creatorului, prin atingere directă şi cu expunerea părţilor intime luminii.
Fotograful ne prezintă în acest album, în imagini, naşterea şi creşterea unei Viori. Niciodată nu am studiat atât de îndeaproape liniile, curbele, structura lemnului şi nu am privit o vioară din atâtea unghiuri diferite. Mă întreb dacă este decent să priveşti atât de aproape un obiect destinat artei, în momentele intime ale Facerii. Oare nu dispare misterul legat de acest obiect de o formă cu totul ciudată în Lumea noastră aparent rotundă dar formată din pătrăţele şi cutiuţe?
Spiritualitatea fotografului se distinge în aceste imagini. Nu ştiu în ce crede D-l Lazăr, altceva decât în imagini; şi în mod sigur fotografia pare că este inima care îl ţine în viaţă. Pe cei care încă nu sunt convinşi, îi invit să viziteze siteul lui Dinu Lazăr. "Viaţa trece - poate că unii au încercat dar nici locurile nu mai sunt aceleaşi" spune acolo Dinu Lazăr.
