TRIPLA AVENTURĂ
Radu-Ilarion Munteanu
«Henry Miller, în celebra lui carte, Viraj la 80, scrisă când împlinise exact vârsta asta, explică de ce a trăit el cel puţin 80 de ani. Prima calitate pentru a prinde vârsta asta ar fi, după mintea lui, curiozitatea. La 80 de ani el este încă curios, se trezeşte dimineaţa, coboară să-şi ia ziare, se duce într-un parc să afle ce s-a mai întâmplat în lume şi nu ridică ochii de pe ziare decât atunci când vede trecând "o domnişoară cu un curuleţ extrem de voios"».Iată ce ne mărturisea, cu un an în urmă, Radu Cosaşu, într-un interviu sui generis, acordat LiterNet.ro. Pasajul m-a urmărit întreaga perioadă de lucru la cartea lui Max Solomon, intitulată, inocent polemic, La 90 şi pe care editura LiterNet o lansează azi în spaţiul virtual. Fără îndoială, dacă e să fii Henry Miller, curiozitatea e suficientă. Dacă, însă, eşti Max Solomon, nu mai e chiar aşa de simplu. Căci autorul de acum jumătate de veac a romanului SF Sahariana şi cel de nu foarte mult mai târziu al unei insolite istorii vii a ştiinţei, Lumini în retortă sunt într-o relaţie comparabilă – păstrând, desigur, toate proporţiile – cu Asimov-creatorul-Fundaţiei faţă de Asimov-cel-care-a-dăruit-de-patru-ori-mai-multe-cărţi-de-popularizare-a-ştiinţei-decât-literatură-SF. Dar ce ne facem cu Max Solomon care ne dă acum trei "nuvele exemplare" de ficţiune memorialistică, conturând o "a treia voce" literară? Cum putem explica sursa acestei voci plină de vitalitate?
Pentru a nu interfera exacta prefaţă datorată lui Voicu Bugariu, criticul cel mai bine plasat pentru a sugera esenţa unui longeviv scriitor care a început cu SF-ul sovietizant al anilor '50, pentru a-şi împărţi apoi resursele între literatura pur ştiinţifică şi cea de popularizare, vom completa doar informaţiile socotite de prefaţator ca suficiente pentru fixarea nonagenarului în context:
Paginile de popularizare – cărţi şi articole - scrise de Max Solomon ar umple cel puţin 10 volume. Pe lângă titlul citat, ar fi de amintit Pe căile chimiei şi mai ales În lumea măsurii – valorificând experienţa de expert în metrologie. La acestea se adaugă o serie de scenarii pentru documentare ştiinţifice, turnate de studioul Sahia. Viscozimetrie şi elemente de reologie şi Dicţionar tehnic, aceasta din urmă scrisă în colaborare cu Radu Ţiţeica ar fi titlurile reprezentative pentru partea strict ştiinţifică. Din cea de-a doua mare etapă existenţială vin articolele în engleză, limba ţării de adopţie, de "forensic chemistry", un soi de chimie judiciară/legală, sinteză a studiilor de drept şi de chimie ale tinereţii.
La urma urmei, care e rostul acestui supliment de context bibliografic? Desigur, şi nevoia de a informa cât mai complet cititorul şi cea de a-i oferi scriitorului elementara satisfacţie de a-i rotunji portretul auctorial. Dar dacă ne-am rezuma la doar atât ar fi foarte puţin. În optica redactorului, datele de mai sus au mai ales rolul de preludiu senzorial, de licitare a curiozităţii, de ridicare a ştachetei. Căci el, redactorul, ştie ce urmează. Şi paginile de monolog literar confesiv, în oglinda veacului, pagini de o neaşteptată acuitate emoţională, ar trebui să vină ca un climax perceptiv. Cititorul care porneşte de la microschiţa de portret a unui penel dăruit ştiinţei e de aşteptat să fie traversat de cel puţin 3 unde sesmice în plan afectiv, unde generate de 3 naraţiuni bine închegate ca scriitură şi structură literară, corespunzând celor 3 momente existenţiale – copilăria în anii 20, tinereţea în anii 40 şi senectutea la începutul anilor 90. Montarea în inversiune cronologică sugerează o introspecţie progresivă, dusă până la limita naturală. Am fi tentaţi să sugerăm o metaforă a perspectivei cronologice: tripticul nuvelistic e un bun ochean temporal, aducând, progresiv, în prim planul sufletesc, momente din ce în ce mai îndepărtate. Iar cele două piese SF nu au nici pe departe rol doar ilustrativ, ci sunt montat în aparatura volumului ca prisme ironice care aruncă un reflex interferenţial asupra reliefului vital ca bază de reflecţie existenţială.
E uluitor cum fabuloasa memorie afectivă, susţinută de exerciţiul exprimării, poate recupera până la detaliu un tablou întipărit în lutul ars de vremuri şi păstrat neştirbit, poate aduce în lumina scenei trăirea simbolizată a unui copil, la distanţă de trei sferturi de secol. Căci nuvela Cica, epicentru emoţional al întregului volum, nu e totuşi scrisă ieri, dar nu mai departe de ultimul deceniu. "Scrisă ieri" este însă nuvela Cei 14, rememorând cu savoare, humor şi iertătoare înţelepciune un episod dur şi absurd, viaţa într-un lagăr de muncă în vara anului 1942. Max scriind de zor la Cei 14, în tandem la distanţă cu redactorul făcându-şi meseria pe restul cărţii, cu ochii la calendar, asta e pur şi simplu subiectul poate al altei nuvele, oricum semnatarului acestor rânduri îi sună ca un dialog de jazz.
Da, cu ochii la calendar, căci la două zile de la lansarea cărţii, autorul ei va împlini 90 de ani. A fost şi va rămâne cu certitudine multă vreme aventura profesională cea mai pasionantă pentru redactor. Dar cum nu el e subiectul prezentării, ci cartea şi autorul ei, trebuie să o spunem tranşant: La 90 e o carte a cărei lectură vă va pasiona aşa cum l-a pasionat pe autor să o scrie şi să o ofere publicului navigator prin intermediul editurii LiterNet.ro.
