Experiment cu camera ascunsă
Cecilia Ștefănescu
Care dintre noi nu a stat lipit cu ochii de ecranul televizorului la Big Brother? Unii, ipocriţi, vor spune că nu se uita la "prostii din astea". Cei oneşti, şi poate cîţiva intelectuali cu simţul umorului, vor recunoaşte că s-au uitat, aşa cum se uită şi la alte emisiuni în care avem priză directă la reacţiile emoţionale ale oamenilor: durere, suferinţă, gelozie, dragoste etc. În secret, sperăm să fim martorii, de dincolo de ecran, ai unor întîmplări care să ne forţeze limitele. Este unul dintre motivele pentru care mi-a plăcut Cobai, scenariul scris de Vali Florescu şi Lia Bugnar, pentru că găsim aici dezgropate şi puse pe masă cele mai secrete şi mai de nemărturisit aşteptări ale telespectatorului de azi, dar şi, alături de această foame de senzaţional, viaţa adevărată, întîmplarea care-ţi schimbă viaţa.De fapt, Cobai este, în cele din urmă, o poveste de dragoste, în care, paradoxal, situaţiile tragice se înlănţuie cu cele comice. Ileana, protagonista unui experiment de televiziune de tip cameră ascunsă, şi Sebastian, aparent un bărbat oarecare, întîmplător cobaiul acestui experiment, sînt angrenaţi într-o poveste plină de suspans, deloc previzibilă, cu un deznodămînt apropiat de filmul poliţist, în care nici victima, nici călăul nu sînt ceea ce par a fi. Într-un fel, autoarele se joacă extrem de inteligent cu dorinţele şi cu aşteptările noastre, ne lansează pe piste false, pentru ca, într-un sfîrşit, după ce au păcălit însuşi sistemul care organizase "marea păcăleală", să ne pună în faţa unui deznodămînt tragic, neaşteptat.
Cobai e compus din două părţi simetrice, la fel de rotunde din punct de vedere al dramaturgiei - dacă vreţi, camera ascunsă şi camera reală, de bloc -, care pot funcţiona chiar şi autonom una faţă de cealaltă, dar care, reunite, refac povestea unei relaţii pe cît de simple, pe atît de spectaculoase. Camera ascunsă de la televizor are un corespondent pe măsură în camera ascunsă din viaţa fiecăruia.
Mulţi au spus despre "Big Brother" că a fost o emisiune aranjată. Nu mă îndoiesc că la început chiar aşa a şi fost. Dar mai cred că, pe măsură ce oamenii au început să se cunoască, să intre în relaţii interpersonale, aranjamentul a mai scăpat puţin din mîinile organizatorilor. Ce-ar fi fost dacă, să presupunem, unul dintre concurenţi ar fi luat-o razna şi i-ar fi sechestrat pe ceilalţi, sub ameninţarea cu moartea? Oare s-ar fi întrerupt emisiunea? Ce telespectator ar fi închis televizorul atunci? Acesta este experimentul la care ne invită Vali Florescu şi Lia Bugnar, care par să spună, la sfîrşit: ai grijă ce-ţi doreşti, căci s-ar putea să ţi se întîmple!
