De la mine la Mazilu şi înapoi la mine
Andi Vasluianu
Încerc să fac un exerciţiu oarecum dificil şi, oarecum, bizar. Să mă duc înapoi, în ziua în care am deschis şi am citit scenariul filmului pe care urma să îl facem împreună. Trebuie să dau delete la tot ce a urmat acelei prime întâlniri cu Alex Mazilu, personajul meu din Breaking News.Fac asta şi îmi amintesc perfect. Ştiu că, pagină după pagină, mă miram şi entuziasmam la gândul că "balaurul cu trei capete" (aşa cum le-am botezat pe Iulia, Ana, Oana şi aşa cum le voi numi până la ultimul proiect comun şi mult după) mă ştie, mă înţelege, mă întoarce pe toate părţile şi mă reinventează. Pentru că nu aveam cum să dau deoparte, în timpul lecturii, o informaţie destul de specială pentru mine - ultimul draft dintr-un lung şir de variante de scenariu din 2007 începând a fost scris cu un gând direct către mine. Către cel ce urma să devină mai apoi, pe ecran, Mazilu. Nu am avut multe şanse, până acum, să am tipul ăsta de receptare a unui text. Filtrul subiectiv prin care străbăteam fiecare replică, fiecare gest sau acţiune a protagonistului m-a purtat într-un tip de lectură unic şi m-a făcut să mă lipesc rapid şi foarte consistent de un personaj pe cât de aproape, pe atât de departe de mine (din prisma situaţiei în care era pus şi a anumitor decizii şi acţiuni rezultate din asta).
Cred că nu doar pentru mine, cât pentru orice alt cititor (spectator sau nu al filmului rezultat) scenariul Breaking News poate ridica întrebări la care nu te-ai fi gândit că poţi ajunge neapărat în momentul în care citeşti sinopsisul filmului. Cum poate un accident dintr-o fabrică în flăcări în care sunt implicaţi un reporter mega pasionat şi operatorul lui să mă facă să îmi trăiesc tot soiul de vinovăţii bine ascunse în sertare pe care le-am crezut nu numai închise, ci cu chei pierdute? Se poate. Iar, la final, după o auto-analiză neaşteptată, care se derulează în paralel cu lectura, posibil să vrei să faci puţină curăţenie. În tine. Şi în relaţiile cu cei din viaţa ta.
