De ce poverism
Delia Oprea
În arhitectura contemporană poverismul este o voce specială, un curent care caută răspunsuri la problemele globale/locale ale unui nou mileniu - care aparţine tehnologiilor informaţiei - prin redescoperirea dimensiunii sacre a construirii, ar putea părea anacronic. Este, de fapt, miza volumului de eseuri, Pentru re-încreştinarea zidirii, aparţinând lui Augustin Ioan: arhitect, profesor, poet, care din această triplă ipostază porneşte în revalorizarea sacrului, considerat ca material de construire al unei arhitecturi implicate în viaţa comunităţii pentru care zideşte.Dincolo de posibile definiţii, răspunsul la întrebarea: ce este poverismul? nu îl vom găsi în arhitectură, sau, mai corect spus, numai în arhitectură, pentru că poverismul este o atitudine, aş îndrăzni să spun, socială, este scoaterea din umbra, confortabilă conştiinţelor noastre, a sărăciei sub toate formele, acceptarea ei ca o problemă a epocii, rezolvările posibile, dar şi relaţia zidirii cu trecutul şi viitorul.
Poverismul caută să rezolve nu numai problemele păturilor sociale "tradiţional" sărace ci şi pentru marii sărăciţi, cei rămaşi fără adăpost în urma războaielor, a emigraţiei de toate tipurile şi a dezastrelor naturale, şi aici Thailanda, precum şi celelalte ţări lovite de tzunami, la sfârşitul anului trecut, sunt un nedorit dar actual şi acut exemplu.
De la un şir de "locuinţe de după dramă", monoton şi impersonal, până la o nouă concepţie, nu numai a arhitectului dar şi a comunităţii pentru care se construieşte, se întinde poverismul pregătit să facă faţă crizei dar în acelaşi timp fundamentat teoretic să construiască pentru o comunitate implicată în proiectul care îi este adresat.
Poverismul nu este o mână întinsă de o instanţă creatoare, condescendentă, ci o implicare a creativităţii şi o atragere a comunităţii pentru descoperirea/regăsirea/inventarea unor noi relaţii între oameni. Arhitectul nu se opreşte la nivelul zidului construit, ci se implică afectiv în spaţiul creat, casa, care este privită ca un proces în care trecutul este valorificat iar viitorul continuu descifrat.
Implicare, respect pentru trecut, dar nu împietrire în istorie, deschidere totală spre viitor, Augustin Ioan creează termeni, preia şi îmbogăţeste concepte - retrofuturism, texteritorii – purtând cititorul, aproape cu voinţă didactică, printr-un (re)curs la normalitate şi comuniune, din care, din fericire, nu lipseşte poetul, care rebalansează discursul şi îl face inteligibil pentru nespecialişti, conferindu-i chiar un ritm specific literaturii.
Termenul de poverism este departe de a deschide în mintea noastră întreaga problematică abordată, de aceea nu luaţi ad litteram definiţia cuvântului poverism, arhitectura poveristă nu este simplism, minimalism, nu este architettura povera... sacrul, chiar dacă trece prin biserica din mijlocul comunităţii, este ecumenic, el se descoperă prin gest arhitectonic, iar rugăciunea este chiar lemnul din care a fost făcută crucea, material sacru, ce nu necesită prelucrare.
Augustin Ioan pledează pentru o construire în exterior, pornită din puternice convingeri interioare, proces continuu care zideşte nu numai case, ci şi comunităţi.
