Cuvânt înainte
Mircea Martin
Am fost imediat de acord, la solicitarea LiterNet-ului, cu difuzarea mai largă, prin acest sit, a unei conferinţe din ciclul pe care l-am iniţiat acum un an sub titlul "Identitate românească şi identitate europeană" şi am obţinut în acest sens acordul Fundaţiei Amfiteatru şi al revistei Cuvântul. Sub deviza "Să redevenim ceea ce-am fost, să devenim ceea ce suntem: europeni", acest ciclu îşi propune să examineze patrimoniul nostru intelectual şi artistic încercând să-i redescopere sursele şi resursele de europenitate, să redefinească o identitate culturală europeană din perspectiva asumată a propriilor noastre opţiuni şi apartenenţe, să deschidă dezbaterea şi asupra altor domenii ale culturii şi ale societăţii decât cele care au stat, la noi, până acum în centrul atenţiei. Dorim să configurăm în acest fel un tipar al confruntării de opinii pe bază de argumente, să contribuim la o cultură a dialogului în afara oricărui partizanat politicianist.Conferenţiarul principal, Andrei Pleşu, şi primul său respondent, Horia-Roman Patapievici, nu cred că mai au nevoie să fie prezentaţi, ei fiind intelectuali publici, bine cunoscuţi şi în afara auditorilor obişnuiţi ai Conferinţelor "Cuvântul". Mai puţin cunoscut în medii din afara mediilor universitare s-ar putea să fie Mircea Dumitru, decan al Facultăţii de Filozofie a Universităţii din Bucureşti, specialist în logică modală şi filozofie analitică.
Tema conferinţei presupune o discuţie în planuri multiple: moral, legal, politic, logic şi epistemologic. Sunt angajate aici mari probleme ale istoriei umanităţii, ca şi ale zilelor noastre: adevărul, justiţia, libertatea, binele, răul etc. Până unde poate merge – până unde se cuvine să meargă - toleranţa noastră? Ce este acceptabil şi ce este tolerabil? E posibilă o fundamentare raţională a inacceptabilităţii? Teme şi întrebări profund angajante. Nu poţi să încurajezi toleranţa ori s-o deplângi fără să te pui tu însuţi în joc, în situaţie.
Răspunsurile celor trei conferenţiari au fost, considerate împreună şi fiecare în parte, edificatoare, stimulatoare. În loc de orice alt comentariu, mă rezum la o parte din întrebările pe care le-am pus invitaţilor mei cu speranţa ca ele să constituie un prilej de meditaţie şi pentru cititorii LiterNet-ului:
Ce raport se poate stabili între toleranţă şi mila creştină?
Poate fi considerată iubirea o formă de toleranţă? Nu cumva, văzută de pe un alt versant, iubirea înseamnă tocmai maximă exigenţă, adică intoleranţă?
Pe lângă aspectul coercitiv al raportului între toleranţă şi intoleranţă, nu există şi un aspect evaluativ, o situare într-o ordine a valorilor? Altfel spus, toleranţa este, oare, întotdeauna un raport de putere?
