Coperta cărții
Scenarii
978-973-7893-76-5

Descarcă pdf

Becul şi suta de dolari - umor şi prospeţime

Igor Cobileanski poate găsi comicul în cele mai serioase situaţii, sau cum este cazul aici, în circumstanţe cât se poate de realiste. Povestea este plasată în Republica Moldova dar, aşa cum constată aproape toţi cei care au văzut filmul, ea poate avea loc şi la noi sau aiurea, oriunde suta de dolari e mai presus de orice.

Personajele lui Cobileanski nu se comportă ca nişte victime ale situaţiei politice sau economice din Republica Moldova. Ele trăiesc pur şi simplu sau, mai bine spus, încearcă să supravieţuiască în mediul în care s-au născut şi la care se adaptează din mers. Mânaţi, în cazul de faţă, de nevoie, dar şi de curiozitate, personajele ajung în situaţii groteşti, pe care tânărul regizor ştie să le redea cu umor şi prospeţime.

Dovada cea mai clară că povestea lui Igor Cobileanski a ştiut să ajungă la public sunt sutele de comentarii ale celor care au văzut filmul pe internet. Câteva exemple:

"Felicitări pentru realizarea cinematografică. Cred că articolul este perfect valabil. Aşa cum Ghiţă a cucerit România, tot aşa votez pentru "becu în gură". Prefer acest gen de realizare decât cea cu "chestii bolnăvicioase".(...) un bun portret al unui anume gen de european estic sau, în orice caz, a unui gen de român. Mi-e teamă că am văzut peste tot aceasta lume tragicomică cu bec în gură."

"O idee originală şi plină de umor:))) Mă bucur să văd că suntem capabili de multe şi că umorul încă mai există chiar şi sub această formă... Bravo!!!"

"Un film la superlativ din toate punctele de vedere.

Cred că filmul trebuie vizionat de mai multe ori pentru a-l înţelege în totalitate. Oare chiar cred unii că titrarea în engleză a fost făcută cu neglijenţă? Să fim serioşi, mai daţi un "replay" că oricum nu strică.

BRAVO realizatorilor."

"Bravo. În sfârşit văd ceva original, mai tare ca în afară. Oricum ar fi viaţa în România, noi ştim să facem haz de necaz sau de orice altceva (prostie şi goană după bani). Iar faza cu prostia la noi, asta e, oricum românul măcar ştie să şi-o recunoască, într-un mod unic"

"E demenţial filmuleţul!! Bravo şi la mai mare! Cât pentru cei care comentează prostia bănăţenilor şi a moldovenilor şi a mai ştiu eu cui... să se uite-n ograda lor să vadă câtă-i prostia acolo!"

"Sec, dur, plin de umor! Beton filmuleţ! Cere totuşi olecuţă de IQ ca să-l pricepi, aşa că nu-i acuz pe cei care n-au prins şpilu'."

"Nu zice nimeni dacă e adevărată faza cu becu? Are cineva curaj să încerce?:D"

"e super tare filmul!!! nota 10!!!..prea adevărat!!!"

"asta da..., o făcut şi românii ceva fain:))"




Notă: Vedeţi scurt-metrajul Cînd se stinge lumina în rubrica de film a Atelierului LiterNet.



Acest film a fost produs de Europolis Film.
Coproducător: Studioul de Creaţie Cinematografică al Ministerului Culturii din România.
Scenariul şi regia: Igor Cobileanski, producător: Thomas Ciulei.

0 comentarii

Alte resurse

Vezi scurt-metrajul realizat dupã acest scenariu aici.

Catalog

Cărţi pentru copiiEseuFotografie & Arte plasticeJurnalisticăPalimpsestPoezieProză scurtăRomanScenariiScreensaverTeatru

În categoria Scenarii

Dan Mihu: Să iubeşti şi să tragi apa

Daniel Sandu, Radu Rogoz: Trei scurtmetraje cu CAI PUTERE

Publicitate

Sus