Un domn... de Ciocolată!
Mihai Lungeanu
Adică aşa de dulce sau de amar, "cu fructe" sau "cu lapte"? Adică aşa de cafeniu - "maroniu viclean şi mincinos" - sau negricios sau alb? Adică aşa de efemer topit sau de parşiv păstrat la rece? Toate aceste posibilităţi frivole, ca şi multe altele, mai periculoase încă, se ascund în minunata parabolă a tentaţiei dulciurilor. Să spunem de la început că Sînziana Popescu a scris o poveste pentru copii, dar nu numai pentru cei de la "grădi", ci mai ales pentru noi, cei responsabili de formarea caracterului lor, cei maturi şi adulţi, "adulcii", cum "greşea" cu fină şi ironică intuiţie actriţa Monica Ghiuţă la înregistrările textului sub formă de producţie a Teatrului Naţional Radiofonic, prilej declarat de încântare a unei distribuţii numeroase şi valoroase, care şi-a dat implicit girul de apreciere pentru idee, pentru text, pentru valoarea sa de fabulă modernă cu morală eternă.Cu alte cuvinte, regizorului artistic de atunci, acelaşi cu semnatarul acestor rânduri de sinceră admiraţie şi recomandare, nu i-a revenit decât sarcina de a transforma o poveste credibilă într-o poveste audibilă. "Produsul" a fost "testat" pe "piaţa" micilor ascultători şi a întrunit unanimitatea sufragiilor celor atât de pretenţioşi şi refractari atunci când e vorba de a învăţa ceva "impus".
Aceasta cred că este şi calitatea esenţială a poveştii despre care vorbim: nu impune morala, ci o propune, oferind-o ca unică soluţie atunci când, cu evident talent dramaturgic (şi literar) autoarea confecţionează aventuri palpitante, desfăşurate în lumea atractivă (tentantă şi lipicioasă) a dulciurilor ingurgitate peste măsură. Cu mult haz şi cu justă măsură este construită o lume paralelă celei diurne, atractivă dar periculoasă, o extensie a unui drum rătăcit desprins parcă din Alice în ţara minunilor. De altfel, ne-am putea juca şi noi intertextual, zicându-i poveştii, cu perfectă aplicaţie, Ana ("o fetiţă mică, blonduţă şi pofticioasă") în ţara dulciurilor!
De adăugat că acelaşi recunoscut şi premiat talent dramaturgic a îndemnat-o pe Sînziana Popescu să ne ofere şi o subtilă ofensivă a vegetarianismului (devenit atât de necesar într-o lume colesterol-izată excesiv), obţinând momente delicioase (la propriu şi la figurat) de adevărat conflict (ideatic, dar şi concret) între o "echipă" alcătuită spontan întru salvarea fetiţei căzute în păcatul lăcomiei nesăbuite (Spanacul "lung, verde şi agitat", Roşiile surori gemene, "necoapte încă", Morcovul "calm şi cumpătat, de culoare portocalie", Mărul "înalt şi atoateştiutor", alături de Căpşuna "mică, isteaţă şi roşie la faţă") şi o "armată" formată din mult mai numeroasele şi incriminatele ispite culinare (Cozonacul "masiv şi pufos", Bomboana lunguiaţă, "o preţioasă din zahăr ars", Turta Dulce, cea mai "tare" certăreaţă din Împărăţia Dulciurilor, Vata de Zahăr "frumoasă, lipicioasă şi răutăcioasă", Gogoaşa Uriaşă "grasă, leneşă şi somnoroasă", Clătita cu Dulceaţă, "o băbuţă zgârcită şi invidioasă" şi Tortul Diplomat, "un munte de frişcă, cu voce tunătoare").
Enumerarea acestor "personaje" sper să constituie o reală invitaţie la lectură şi o adevărată tentaţie la de-gustare artistică, suficient de ispititoare pentru a-i "păcăli" şi pe părinţi, şi pe bunici, şi pe copiii cei mai mici.
Eu unul recunosc (şi declar) că am păcătuit (ignorând diabolicele şi / sau diabeticele pericole) prin încântarea imaginaţiei şi prin procesarea dulcilor sugestii ale textului într-o parşivă construcţie meta-text, pentru care semnez necondiţionat (deşi încă pofticios, deci netrecut încă de vârsta copilăriei...)
