A fost odată un scriitor foarte încăpăţînat...
Alina Nelega
La peste o sută de ani de cînd a fost scrisă, cartea lui Kenneth Grahame, Vântul prin sălcii, apare într-o variantă electronică accesibilă şi gratuită, tradusă integral, cu talent, duioşie şi multă dragoste de Gabriela Monica Rusu, ilustrată cu la fel de multă dragoste şi plăcere a jocului de actriţa Adela Lazăr. Cartea lui Grahame este un minunat cadou pentru copii - dar şi pentru cei mari.Cel dintîi care a descoperit acest lucru a fost, nici mai mult nici mai puţin decît preşedintele de la vremea aceea (1908) al Statelor Unite, Theodore Roosevelt (primul din cei doi Roosevelt, cum se ştie). Scoţianul Grahame, care credea în poveşti (că doar de-asta le scria), era şi extrem de încăpăţînat şi, fiindcă nu a reuşit să găsească un editor în Regatul Unit (al Marii Britanii, Irlandei şi Scoţiei, cum se numea Anglia pe-atunci) s-a hotărît plin de obrăznicie să îi trimită cartea - direct - celui mai puternic om din lume, cu rugămintea să o recomande. Dar preşedinţii... sînt oameni ocupaţi, aşa că dl. Roosevelt, la fel de ursuz ca dl. Bursuc, aruncă într-un colţ cartea şi uită de ea. Lucrurile ar fi rămas aşa dacă Roosevelt n-ar fi avut copii - curioşi, insistenţi, care voiau tot timpul poveşti noi - şi o mamă care să le citească, într-o doară, istorisirile din cartea originalului highlander de peste ocean. Glasul doamnei Roosevelt şi farmecul nostalgic al poveştii l-au prins pe ilustrul om de stat în timp ce medita, în camera lui ovală de alături, la lucrurile serioase şi foarte importante pe care oamenii mari - şi cei foarte mari - le au de făcut.
Aşa s-a stîrnit Vântul prin sălcii, care a ajuns, prin studiourile Disney, scenariu şi film de desene animate, apoi piesă de teatru, musical pe Broadway, marele bulevard teatral din New York, apoi s-a transformat în scenariu de film şi apoi s-au făcut chiar mai multe filme - toate cu mare succes. A ajuns un titlu atît de cunoscut încît aproape că nu se mai ştie cine a scris cartea, care rămîne, totuşi, inegalabilă şi unică în literatura pentru copii. Era cartea preferată a lui A.A. Milne, tatăl ursuleţului Winnie Pooh, care a fost primul dintre cei care au adaptat-o pentru scenă în Anglia.
Dar în viaţa de zi cu zi, scriitorul Kenneth Grahame nu era nici spiriduş, nici zînă, ci lucra într-un loc foarte-foarte plicticos, anume într-o bancă. Toată ziua vorbea despre bani, vedea bani şi lucra cu bani - aşadar abia aştepta să-şi termine treaba ca să ajungă acasă şi să se întîlnească din nou cu Dl. Broscoi, cu Ratty-Şobolanul, cu Dl. Bursuc şi să meargă împreună cu barca pe rîu, condus de Cîrtiţă, ducînd în cutia cu mîncare pentru picnic sandvişuri, ceai cald şi alte bunătăţi. Voia foarte mult să plece din banca cenuşie şi în fiecare seară, înainte de culcare îşi promitea că va face tot ce-i stătea în putinţă să aibă o casă mare la ţară, unde să scrie şi să respire aer curat. Era, aşa cum s-a văzut, foarte încăpăţînat.
Nu-i de mirare deci că, într-o bună zi, după ce cartea lui a fost publicată şi a început să-i aducă exact ceea ce el nu avea, deşi lucra cu ei - adică bani - Kenneth Grahame s-a hotărît să abandoneze Londra cu smog-ul ei de-atunci. Smog, adică smoke + fog; un fenomen care azi nu mai există, fiindcă omenirea a mai progresat şi fabricile care ardeau cărbune au dispărut. A plecat deci la ţară, cu soţia şi fiul lui, să vîslească pe rîurile prietenoase şi să alerge pe pajiştile verzi împreună cu personajele lui iubite.
Această călătorie în tărîmul prietenos al Scoţiei rurale ne-o oferă şi nouă Gabriela Monica Rusu, într-o limbă română fluentă şi plină de relief, simplă şi extrem de grăitoare în acelaşi timp. Povestea ne duce asemenea apei rîului, vîslind din plin, pe tărîmul aventurilor domnului Broscoi cel generos şi nesăbuit şi al prietenilor lui, Şobolanul-poet cel cuminte, dar şi curios, alături de dl. Bursuc cel ursuz, dar foarte-foarte serios şi responsabil, de Cîrtiţa realistă, îndemînatică şi plină de simţ practic. Ilustraţiile stimulează şi ele imaginaţia cititorului - naive, dar pline de umor şi duioşie, aşa cum talentul Adelei Lazăr le-a dat formă. Ele se extind şi asupra titlurilor capitolelor. Literele, uneori ca bursucii, alteori înflorite sau sincopate, prind viaţă sugestiv, sărind din pagină pentru a intra ele însele în poveste, ca personaje separate, ghiduşe, pline de personalitate şi energie; la fel şi culorile alese, liniile dulci ale creionului Adelei haşurînd sau umplînd spaţiile poveştii.
Din întreaga prezentare a cărţii lui Grahame în limba română se desprinde ceea ce au în comun genialul autor de acum o sută de ani, excelenta traducătoare de azi, ludica desenatoare-actriţă şi virtualul cititor: plăcerea pe care o găsim cu toţii în jocul imaginaţiei, cea care trezeşte în omul adult partea sa de copil şi-l face să uite de lucrurile serioase, plicticoase şi obligatorii, intrînd, alături de alţii copii, virtuali sau nu, în infinita şi primitoarea lume a poveştilor.
Exact aşa cum, acum mai bine de o sută de ani, un mare preşedinte al Statelor Unite a fost cucerit de un la fel de mare scriitor, foarte încăpăţînat...
Notă: În 2019, un fragment din acest text a fost propus spre analiză elevilor de clasa a VIIi-a în cadrul probei de limba română de la Evaluarea Naţională (click pe imagine pentru mărire):
