Francesca. O (re)citire
Florin Barbu
Buun. Sînt 106 pagini, pe care le puteţi citi cam într-o jumătate de oră. Rapid, nu? Cred că după ce aţi terminat lectura, primul gînd care vă va trage de mînecă, insistent, e că aşa ceva poate scrie oricine. Pentru că da, e o mică problemă cu scenariile bune şi foarte bune. (Şi eu cred că Francesca se mişcă şi vorbeşte după unul bun.) Aparenţa lejerităţii, a discuţiilor ca-n viaţă, a situaţiilor cu care ne întîlnim mai tot timpul prin drumurile noastre zilnice ne fac să spunem că ceea ce ne este proiectat pe ecran e exact aşa cum ni s-a întîmplat şi nouă. Dar noi privim fragmente, bucăţi de realitate (?) asamblate după un scenariu, deci după o poveste, să zicem. Tuturor ne plac poveştile, fiecare avem poveştile preferate şi propriul film al acestora. În viaţa Francescăi există chiar şi o Zînă (bună), care face exact ce & cînd trebuie să facă un asemenea personaj.Bobby Păunescu a scuturat povestea tinerei învăţătoare de tot lestul care ar fi tras-o spre melodrama ieftină. Iar scenariul este, la prima vedere şi citire, arid. Nu are indicaţii regizorale, nu are descrieri ale personajelor, exceptîndu-le vîrsta, nu are densităţi vizuale. Interior, exterior, scară de bloc, cam atît ne este oferit. Aproape că vă puteţi gîndi la imposibilitatea de a filma după... nimic. Să nu ne grăbim. Vorbeam de poveşti. Amintiţi-vă scena, remarcabilă, a poezioarei recitate de Fran pe genunchii naşului ei. Poate fi un moment din copilăria oricăruia dintre noi, care şi-a găsit locul cel mai potrivit într-o poveste devenită, astfel, a tuturor. Poate că ăsta e marele talent al unui bun scenarist, regizor, povestitor: să-şi facă din propriile amintiri locul de joacă al fiecăruia dintre noi.
Ar mai fi ceva de spus. Despre curajul autorului şi editorului. Nu e aşa simplu să livrezi pe hîrtie, pentru ochii tuturor, ceea ce a fost transferat, deja de ceva timp, pe peliculă. Pentru unii este mai puţin atractivă o lectură déjà-vu. Dar poate fi şi ofertantă, pentru că dă şansa unui joc de-a regizatul. Eu cum aş fi făcut scena din parcare? Ar fi "mers" altcineva în locul Monicăi Bîrlădeanu? A fost scrisă replica cu Toate pînzele sus cu gîndul la Ion Besoiu? (Daa!!! Ok, asta nu se pune.) Aici e miza acestei încercări. Să ne mai facă o dată curioşi. Nu avem nici un motiv să-i refuzăm pe cei doi.
