Poveste puternică, marcată de un realism autentic
Codruța Crețulescu
După ce, la ediţiile din 2006 şi 2007, LiterNet-ul a publicat 11 din cele 12 scenarii finaliste ale Concursului Naţional de Scenarii HBO, organizat de către HBO România în colaborare cu APFR, organizatorul TIFF (Festivalului Internaţional de Film Transilvania), cele două scenarii cîştigătoare ale ediţiei din 2008 au fost publicate, cu acordul autorilor, pe LiterNet.Iată al doilea din cele două scenarii cîştigătoare.
(Redacţia LiterNet)
Fără a fi vreun adept declarat al Noului Val şi fără să fi urmat cursurile şcolii de specialitate din care se trag (direct sau indirect) reprezentanţii acestuia, Ioan Antoci (absolvent al unei facultăţi de teologie), amator, aşadar, într-ale scenaristicii, "simte" cam ce ar trebui să conţină un script profesionist, atât din perspectiva naraţiunii cât şi a construcţiei. S-o luăm pe rând, deci...
Din punct de vedere narativ, Câinele japonez reprezintă un caz rar de poveste puternică, marcată de un realism autentic - după inundaţii, Costache, un bătrân rămas fără soţie şi casă, încearcă să-şi (re)încropească un soi de viaţă, dar, între tot mai evidenta disoluţie a satului (pe lângă apele care au distrus tot în cale, mai-marii zonei ar dori să pună mâna pe pământurile aflate în proprietatea ţăranilor, Costache reprezentând ultima redută) şi-o sfâşietoare vizită "din trecut" (fiul său, pe care odinioară l-a pârât la miliţie, se-ntoarce, în fine, acasă), reconstrucţia cu pricina nu e de loc simplă - o poveste, spuneam, ce emoţionează şi implică, dar care nu cade, nici o clipă, în patetismul caracteristic (cel mai adesea) istorisirilor ce provin din sfera satului.
Revenind la ce ziceam în primul paragraf, înainte de această lungă paranteză, Câinele japonez "îşi face datoria" şi în ceea ce priveşte construcţia propriu-zisă a scenariului, de evidentă sorginte minimalistă - scene lungi ce mizează în primul rând pe jocul dintre personaje, pe gesturi şi pe atmosferă, pe situaţii discret conflictuale, o poveste aparent simplă dar care se complică treptat, dezvăluind semnificaţii surprinzătoare şi, nu în ultimul rând, protagonişti de o naturaleţe absolută, neinfluenţate de o eventuală nevoie de "acţiune cu orice preţ", lăsate să se manifeste după propriile reguli, fără intruziunea autorului atoateştiutor.
Un ultim argument? Post concursul HBO organizat în parteneriat cu TIFF câştigat de Ioan Antoci în 2008, la un an distanţă, Câinele japonez a câştigat prestigiosul Krzysztof Kieslowski ScripTeast Award, juriul motivându-şi alegerea după cum urmează: "... un scenariu emoţionant, care te pune pe gânduri şi care promite să ofere o bogată experienţă cinematografică. În spatele înşelător de simplelor probleme de zi cu zi cu care se confruntă memorabilele sale personaje, se află teme universale care, sperăm noi, odată ce filmul va fi fost făcut, vor atinge un public cât mai larg. Aceste teme - familie, durere, credinţă etc. - sunt tratate într-o manieră sensibilă şi fermecătoare... Personajele sale sunt oameni cu defecte care, salvându-se cu ajutorul bunătăţii înnăscute ce-i caracterizează, vor lăsa spectatorii plângând de fericire."
Lectură plăcută...
