Un plan apropiat pe logică
Sebastian M. Ceolca
În peisajul autohton al criticii de film ambiţioase, Lucian Maier este un riguros şi un raţional. Caracteristice slovei sale sunt precizia verdictului, livrat prin argumente amplu susţinute, fidelitatea faţă de propria conştiinţă de valori (atunci cînd demolează, o face aproape numai prin prisma raportării propunerilor unui film la reprezentarea sa estetică), răbdarea simplificării unui discurs critic, care rezidă într-o logică lesne de receptat şi de acceptat (în contextul în care pertinenţa cuvîntului său face abstracţie de aşa numita "inflexibilitate-a-narcisismului-academic", considerînd că mulţi analişti cu pregătirea sa ar putea fi tentaţi să cadă într-o asemenea capcană stilistică); în fine, admirabila capacitate de a spune lucruri complexe într-o manieră atît de simplă încît adevărurile semnalate de el trebuie citite fără preconcepţii şi cu ochii larg deschişi.Eseul de faţă este un exemplu amănunţit al criticii practicate de autor, bazat pe metode teoretice de analiză a esteticii cinematografice - aici printr-o strînsă legătură între ideologie şi reprezentarea ei pe ecran. Pornind de la convingerea că realitatea este adesea deteriorată atunci cînd este trecută prin filtrul expunerii cinematografice (narativitate, reducţie, montaj - demersuri reprezentaţionale), criticul ne poartă într-o călătorie spre o mai bună înţelegere a funcţionării aparatului de filmat în relaţie cu propriile-i ambiţii de a fi receptat de către spectator, dar şi printr-o eventuală "manipulare" a lui.
Astfel, Comunismul românesc, o realitate discutată cinematografic, nu-i doar un eseu apreciabil de consistent (aproape 50 de pagini, în care se întîlnesc pasaje relativ largi despre relaţiile socio-politice din acele vremuri, în tandem cu demersurile cineaştilor contemporani dezbătuţi), ori o exemplificare a poziţiei sale critice faţă de ideea de cinema pe care o aplică firesc, ci şi o lucrare care, odată (re)citită - atît de criticul de film, cît şi de orice alt consumator al textelor de gen -, funcţionează ca un plan apropiat al experienţei în direct a spectatorului cu logica practicării de cinema - atît în mod special (în măsura unei teme alese), cît şi în general.
