Argument
Yvonne Irimescu
Într-o epocă în care comunicarea audio-vizuală este omniprezentă, educaţia audio-vizuală lipseşte aproape complet din programa şcolară. Într-o perioadă în care cinemaul românesc este unul dintre puţinele produse naţionale de succes, publicul românesc continuă să ocolească majoritatea producţiilor autohtone.Proiectul Éducation à l'image încearcă să restabilească un echilibru. Cu toate că programul funcţionează momentan la scară mică, fiind nevoie de perseverenţă şi răbdare pentru ca efectele sale să devină vizibile, susţinem că acest exerciţiu este vital pentru a forma un public mai avizat şi mai exigent.
Iniţiat în 2009 de Ambasada Franţei la Bucureşti şi implementat de Societatea Culturală NexT cu sprijinul Institutului francez din Bucureşti, beneficiind de expertiza ACRIF (Association des cinémas de recherche d'Ile-de-France) şi de susţinerea financiară a Centrului Naţional al Cinematografiei, Éducation à l'image este un program de educaţie cinematografică destinat elevilor de liceu.
Amploarea proiectului a crescut de la an la an, ajungând de la aproximativ 400 de elevi în anul şcolar 2009-2010 la aproximativ 1.500 în anul şcolar 2012-2013. Deşi continuă să se desfăşoare doar pe teritoriul Bucureştiului, cererea din ce în ce mai mare din partea profesorilor şi elevilor ne face să sperăm că în curând îl vom putea extinde la scară naţională.
În 2012, Societatea Culturală NexT a iniţiat (prin dosarul dedicat filmului lui Cristian Mungiu 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile) editarea unei serii de dosare de analiză critică a filmelor româneşti incluse în program, dosare menite să le servească drept instrumente de lucru profesorilor şi elevilor, dar şi - independent de utilitatea lor didactică imediată - să contribuie la documentarea unor produse culturale ce fac parte din patrimoniul naţional.
***
Proiectul Éducation à l'image este un program de educaţie cinematografică destinat elevilor de liceu, care îşi propune să-i familiarizeze pe aceştia cu filmele de autor şi cinematografia ca artă, să îi încurajeze să vizioneze filme la cinema, să le ofere instrumente de bază pentru interpretarea limbajului specific cinematografiei (atît din punct de vedere artistic cît şi tehnic), transformîndu-i astfel din consumatori pasivi în spectatori activi.
(Yvonne Irimescu, Coordonator Societatea Culturală NexT)