Editorial
Andrei Gorzo
Din înregistrări audiovizuale realizate de cameramani ai Televiziunii Române, dar şi de diverşi amatori, în perioada 20-25 decembrie 1989, Harun Farocki şi Andrei Ujică asamblează o narativă a evenimentelor istorice din acele zile. În acelaşi timp, ei supun înregistrările sau "videogramele" respective unei analize subtile. Noutatea Revoluţiei Române, în 1989, a constat în caracterul ei de revoluţie televizată. Televiziunea nu numai că a documentat şi reflectat copios evenimentele istorice, dar a şi participat la construirea lor. Farocki şi Ujică invită la meditaţie pe această temă, după cum invită şi la interogarea relaţiei dintre, pe de-o parte, vizibilitatea pe care tehnologiile de înregistrare, redare şi transmitere la distanţă i-o pot conferi unui eveniment şi, pe de altă parte, inteligibilitatea evenimentului respectiv. Subiectul înregistrărilor sau "videogramelor" din care e compus filmul - adică Revoluţia Română, un eveniment istoric de mare importanţă - şi atitudinea realizatorilor faţă de aceste documente audiovizuale, pe care le inspectează, le interoghează, le sondează, fac din Videogramme einer Revolution o alegere ideală pentru un program ca Éducation à l'image.De asemenea, ca exemplu de found footage cinema - adică de film asamblat din înregistrări audiovizuale preexistente -, eseistic, dar nu mai puţin narativ (pe unele porţiuni), Videograme dintr-o revoluţie se raportează la nişte tradiţii de teorie şi practică cinematografică (şi media) despre care s-a scris foarte puţin în limba română. Dosarul de faţă se doreşte a fi o contribuţie la procesul abia început de umplere a acestui gol. În plus, chiar dacă, în anii care au trecut de la apariţia filmului lui Farocki şi al lui Ujică (în 1992), importanţa acestuia a fost recunoscută pe plan naţional şi internaţional, considerabilele sale calităţi estetice rareori au fost analizate în amănunt. Dosarul de faţă se doreşte a fi şi un demers în direcţia corectării acestei situaţii.
