Fantoma tatălui
Dumitru Carabăț
Sunt bucuros să scriu un nou (mic) text, de această dată în introducerea scenariului Tatăl fantomă, scris de unul dintre foştii mei studenţi, Lucian Georgescu.Fac o paranteză sper eu utilă: i-am iubit pe toţi studenţii mei deopotrivă şi i-am îndemnat întotdeauna să scrie mult, mult mai mult decât o făceau - meteahnă de profesor grijuliu... Mai ales doi dintre ei, i-am numit acum pe Ovidiu Bose-Paştina şi pe Radu Nicoară, cred că ar fi trebuit să fie mai activi pentru realizarea unei filmografii cât de cât situate în prelungirea valorii filmelor lor studenţeşti - pe care eu am considerat-o importantă. Din păcate, Bose s-a prăpădit tânăr, înainte să debuteze în lungmetraj. Primul lui film lung de ficţiune urma să fie Tatăl fantomă şi era scris de colegul şi prietenul său mai tânăr, Lucian Georgescu.
Lucian îşi propusese să devină ceea ce anglo-americanii numesc un "creative producer" - Bose şi Lucian absolviseră împreună chiar unul dintre primele cursuri de gen din România anilor '90, East-West Producers Seminar - iar Lucian încerca să producă unul dintre primele filme româneşti independente. Pe Bose îl atrăsese subiectul - întoarcerea unui american în "lumea veche" pentru a investiga un trecut îndepărtat şi a-şi descoperi rădăcinile profund româneşti, o combinaţie de tragic şi comic care bănuiesc că i-a plăcut mult lui Bose ca regizor. Mi se pare astăzi extraordinar curajul lui Lucian de a fi preluat el însuşi regia filmului Tatăl fantomă, după tragica dispariţie a tovarăşului său, riscând, probabil, enorm: bani, carieră, timp... După părerea mea, a câştigat un pariu mult mai mare: cel cu el însuşi.
Lucian a făcut parte din prima clasă de scenaristică de după Revoluţie, fiind unul dintre studenţii cei mai interesaţi şi interesanţi din generaţia lui. El era deja absolvent de Litere când a intrat la I.A.T.C., avea o personalitate în plină formare şi maturizare, cu o anumită gravitate şi ambiţie pe care le-am înţeles mai târziu. Tatăl lui era regizor de teatru, făcuse o specializare în film cu Victor Iliu şi fusese, vremelnic, tânăr asistent la la I.A.T.C. Când i-am amintit lui Andrei Blaier de tatăl lui Lucian, acesta mi-a povestit că profesorul Georgescu - altfel descendent al unei familii burgheze şi student al lui Vraca şi Bota la Conservatorul de Arte înainte ca acesta să devină "Institut" - venea la şcoală cu un pachet de ţigări Mărăşeşti şi primul lucru pe care îl făcea la începerea cursului era împărţirea de ţigări studenţilor. Regizorul Georgescu, tatăl lui Lucian, nu a reuşit încununarea unei opere, sfîrşind nemeritat de trist. Presupun că Lucian, un tip dotat cu o voinţă aparte, a vrut să îşi ia o revanşă nu numai a lui, ci şi a tatălui său, exponent talentat al generaţiei sale - coleg de promoţie şi prieten cu Liviu Ciulei - care n-a avut norocul şi nici posibilitatea să se afirme ca regizor - George (Ghebal, pseudonim artistic) Georgescu refuzase intrarea în partidul comunist, fapt cu consecinţe grave în epocă.
Când mi-a trimis invitaţia de a scrie un scurt text introductiv scenariului Tatăl fantomă, în vederea publicării la editura LiterNet, Lucian mi-a spus: "Acest film a fost o improvizaţie permanentă, inclusiv - sau mai ales - la nivelul scenariului, care s-a scris şi rescris pînă în dimineaţa fiecărei zile de filmare. Chiar şi la montaj am improvizat foarte mult, preluând linii narative din duble şi încercând să le finalizez cu materialul existent, schimbînd permanent povestea." E uimitor că, în aceste condiţii, improvizaţia nu se simte, subiectul scenariului şi filmului fiind rotund şi organic.
Două planuri ale subiectului mi se par reuşite în mod special: relaţia dintre protagonist (Robert) şi Tania, care se dezvoltă discret - fiind alcătuită din detalii de viaţă, gesturi mărunte, priviri, detalii aparent futile - şi al doilea plan, cel legat de dârzenia bătrânului Sami, care îşi apără modesta dar atât de iubita lui activitate de proiecţionist, ameninţată de un primar corupt şi de doi gangsteri ucraineni, desprinşi dintr-un vodevil european post-modern. Această a doua linie a subiectului are mult farmec şi îmi aminteşte oarecum de filmul lui Giuseppe Tornatore, Cinema Paradiso.
Îmbinarea secvenţelor "clasice" cu cele narativ dislocate - am folosit o sintagma din cursul pe care Lucian l-a frecventat - ulterior publicat sub titlul "Spre o poetică a scenariului cinematografic" - tocmai pentru că Lucian a fost unul dintre studenţii fideli şi, iată, a şi aplicat această tehnică de construcţie poetică în filmul său - reprezintă o stilistică rar întâlnită în cinematograful românesc recent.
Tatăl fantomă este un text-film cu sclipiri şi imperfecţiuni, ca viaţa însăşi. Tocmai de aceea este un artefact viu, emoţionant, uman - nu există viaţă fără imperfecţiune şi cinematograf bun fără viaţă. Vă invit la lectura unui text preluat după montajul final al filmului, care cred că pe alocuri vă va produce reală emoţie şi, sper eu, plăcere.
Post scriptum: mă întreb ce va face Lucian Georgescu în viitor. În contextul unei vieţi trepidante, când timpul îi este ronţăit cu cruzime, va mai avea puterea şi energia de a mai face film? Eu unul, i-aş recomanda s-o facă.
(Profesorul său, Dumitru Carabăţ
Bucureşti, iulie 2015)
Notă: Puteţi viziona filmul Tatăl fantomă aici:
