Manual de supravieţuire
Ioana De Hillerin
Toţi preferăm să fim mângâiaţi, menajaţi, trataţi cu grijă, compasiune, atenţie şi empatie. Deşi ştim bine că există momente în care, pentru binele nostru, cea mai indicată ar fi o zdruncinătură fermă. Iar cartea aceasta vine să facă exact acest lucru - să zdruncine, să tulbure, să ne scuture puternic.Mi-ar plăcea să pot spune că am deschis-o şi că am citit-o dintr-o suflare, că nu am mai putut să o las din mână. Dar adevărul e că, deşi ştiam oarecum conţinutul ei, nu m-am aşteptat nicio clipă să îmi provoace asemenea stări. Pentru mine a fost o lectură şocantă (ştiu cum sună acest cuvânt), o carte pe care am închis-o de nenumărate ori, pentru că era prea mult, şi pe care am simţit, totuşi, nevoia, să o citesc până la capăt, pentru că doar aflând brutal care e situaţia mea pot lua, chiar şi în al doisprezecelea ceas, decizii juste pentru viaţa şi profesia mea.
Dacă eşti actor / actriţă şi se întâmplă să nu ai un prieten adevărat, genul acela de prieten care îţi spune, pentru că îi pasă, inclusiv ceea ce nu vrei să auzi, îţi recomand să laşi această carte să facă treaba aceasta delicată - să îţi spună adevărul despre profesia pe care ai ales-o, despre riscurile pe care ţi le asumi zilnic, despre perspectivele cel puţin gri pe care le ai şi, eventual, despre soluţiile la îndemână pentru a-ţi face viaţa puţin mai uşoară.
Sînziana a scris cartea, declarat, cu speranţa de a servi drept "manual de supravieţuire", şi cred că e un manual consistent, bine documentat şi o lectură obligatorie pentru generaţiile de actori din ultimii treizeci de ani. Nu cred că e o carte care va face vreun aspirant la statutul de actor profesionist să renunţe la ideea de a urma această profesie, pentru că din experienţă ştiu că e o profesie pe care ne-o alegem din pasiune, şi unde e pasiune judecata păleşte, dar cred că poate fi un instrument util atât pentru tinerii aspiranţi şi pentru studenţii viitori actori, cât şi pentru generaţiile "fericite" de candidaţi la actorie care nu au concurat pentru unul dintre cele 4 sau 8 locuri pe an la facultăţile de profil, ci pentru un loc dintre cele 40 sau 80.
Suntem mulţi, şi vă invit să aflaţi din cartea aceasta cam cât de mulţi! Suntem dezbinaţi, suntem dispuşi să facem aproape orice compromis pentru a supravieţui, iar pasiunea ar trebui, se pare, să ne servească drept unic aliat, drept masa caldă şi pernă pe care să ne punem capul, drept medic curant şi înger păzitor. Pentru că nu ni se oferă, cu adevărat, nimic.
Vorbim despre drepturi de autor, drepturi conexe, drepturi morale şi drepturi patrimoniale (iar cartea face lumină inclusiv în cazul acestor subiecte), însă suntem aproape întotdeauna forţaţi să renunţăm la toate drepturile şi rămânem cu obligaţiile - obligaţia de a munci în condiţii adesea de nedescris, obligaţia de a nu ne deprofesionaliza, obligaţia de a nu deveni blazaţi, obligaţia de a întreţine iluzia că avem o profesie minunată, obligaţia de a supravieţui.
Cartea vorbeşte despre competiţia continuă, despre acceptare şi respingere, şi demontează, cu argumente furnizate de studii serioase, clişee legate de personalitatea actorului, de motivaţia sa de a face această profesie şi de eforturile pe care actorul trebuie să le facă, pe cont propriu, pentru a gestiona atât succesul cât şi eşecul.
Mărturisesc că am citit extrem de multe cifre în această carte. Şi, poate din cauza unei deformaţii profesionale, poate din cauza faptului că nu sunt foarte prietenă cu cifrele, poate şi una şi alta, acolo unde apăreau cifre, eu vedeam chipuri - chipuri ale colegilor mei, chipuri dragi ale oamenilor cu care lucrez, într-un fel sau altul, în această profesie. Şi, ca în aplicaţia care te îmbătrâneşte folosită recent intens de către utilizatorii reţelelor de socializare, mi-am imaginat cum vor arăta toţi aceşti oameni peste zece sau douăzeci de ani. Şi cum vor arăta vieţile noastre, ale tuturor celor care am ales această profesie şi care nu suntem în niciun fel luaţi în calcul în vreun program sustenabil de politici culturale.
Cartea de faţă este rezultatul muncii de câţiva ani a Sînzianei, lucrarea ei de doctorat, şi cred că, deşi utopic, ar fi fost important ca cei care au citit această lucrare în vederea acordării titlului de doctor, oameni care s-ar putea face auziţi şi care ar putea avea iniţiative legate de programe de politici culturale, sociale şi publice, să înţeleagă exact situaţia şi să facă ceva pentru ca peste douăzeci de ani actorii profesionişti să nu devină, în proporţie foarte mare, asistaţi social. Mai cred că n-ar strica deloc ca această carte să devină bază de curs (materie obligatorie) sau lectură obligatorie pentru studenţii la arta actorului, care ar afla astfel lucruri vitale legate de aspectele financiare şi legale ale acestei profesii, precum şi legate de alternativele şi opţiunile profesionale sau de riscurile de toate felurile la care se expun practicând această profesie.
Aşadar, dacă eşti actor şi uneori simţi nevoia acută să iţi explici ce se întâmplă cu tine, care sunt, necosmetizate, opţiunile şi perspectivele tale, cartea aceasta poate fi un bun punct de plecare. Poate că nu iţi va plăcea ce citeşti, poate că vei abandona după câteva pagini (şi eu am trecut prin asta), dar dacă o vei citi până la capăt s-ar putea să începi să vrei să te ajuţi într-un fel. Pentru că, din păcate, după ce vei citi şi ultima pagina, vei înţelege limpede că, la ora aceasta, în această profesie în care ne place să credem că trăim şi muncim ca într-o familie, fiecare e pe cont propriu şi de aici "scapă cine poate".
Şi, poate, cândva, vom înţelege cu toţii că doar împreună vom avea ceva şanse să supravieţuim cât de cât demn.
