Nevoia de teatru pentru copii
Delia Gavlițchi
Nu terminasem facultatea de multă vreme când s-a întâmplat să fiu asistentă de regie pentru doamna Mona Marian (Chirilă) la un spectacol de la Teatrul de păpuşi "Puck" din Cluj-Napoca. Apoi am fost angajată a teatrului pentru o scurtă perioadă, participând la toate repetiţiile şi spectacolele din repertoriu.Îmi amintesc ziua aceea în care mi-am zis: "Îmi place. Şi eu vreau să fac asta." Eram la începutul colaborării mele cu teatrul. Îmi amintesc un căţel hip hop-er şi un măgar tenor. Nu mă identificam cu estetica spectacolului, dar ludicul momentului, muzicalitatea şi perspectiva jocului m-au fascinat şi fix senzaţia asta pe care am simţit-o atunci în stomac m-a făcut să-mi doresc să fac parte din lumea teatrului pentru copii - simplă şi animată.
Abia când am montat primul spectacol am început să înţeleg cât de sărac este teatrul pentru copii.
Cum în facultate nu primisem nicio informaţie despre TYA (Theater for Young Audience) / TPT (Teatrul pentru Publicul Tânăr) am început să "cotrobăi" după scrieri despre teatrul pentru copii: metodologii, teorii, estetici, scenarii...
Am descoperit că:
acelaşi repertoriu de spectacole se repetă în majoritatea instituţiilor de profil din ţară;
deşi majoritatea producţiilor au la bază adaptări ale poveştilor clasice, nici măcar aceste scenarii nu sunt disponibile pe piaţa culturală, pentru a se evidenţia adaptările cele mai reuşite;
se pune semnul de egalitate între teatrul pentru copii şi teatrul de păpuşi, lucru care mă irită deoarece pasiunea mentorului meu, Mona Marian, pentru teatrul de animaţie pentru adulţi mi-a fost transmisă cu succes. UNIMA (Uniunea Internaţională a Marionetelor) şi ASSITEJ (Asociaţia Internaţională a Teatrului pentru Copii şi Tineri) sunt două organizaţii mondiale cu obiective diferite. Există, cum am punctat, şi teatru de păpuşi pentru adulţi;
artiştii care se adresează publicului tânăr şi foarte tânăr sunt consideraţi cei mai puţin valoroşi din breaslă, ceea ce e paradoxal pentru mine, deoarece eu mă simt foarte împlinită de munca mea.
Cel mai important lucru este că am descoperit că dramaturgia pentru copii este aproape inexistentă şi, pornind de aici, toate celelalte puncte enumerate mai sus cred că vin ca o consecinţă a lipsei textelor pentru copii scrise special pentru scenă.
În condiţia în care dramaturgia pentru adulţi se dezvoltă masiv în ultima vreme, nu înţeleg de ce nu se oferă aceeaşi importanţă şi textelor pentru copii, în fond ei sunt adulţii de mâine.
Copiii nu sunt o versiune redusă a adulţilor, copiii nu sunt adulţi incompleţi, iar teatrul pentru copii nu este un teatru pentru adulţi diluat. Teatrul pentru copii este o formă de artă unică, specială, de sine stătătoare, care nu mai trebuie să fie mereu comparată cu teatrul pentru adulţi. Este timpul să îşi găsească propriile metodologii şi ideologii bazate pe conceptul de copilărie.
Volumul de faţă include şapte piese câştigătoare ale concursului cu acelaşi titlu - "START. Dramatugie pentru copii", organizat de Asociaţia MiniREACTOR, ca prim pas în dorinţa de deblocare a impasului în care, credem noi, se află teatrul pentru copii. La concurs au aplicat 40 de autori. Un număr încurajator, care demonstrează că există un interes organic din partea autorilor dramatici în această direcţie.
Volumul este unul eterogen, datorită universurilor imaginare foarte diferite ale autorilor. Ei scriu despre:
Mumii, Căpitani şi Căţei (George Cocoş - Aventura Căpitanului Vic în Lumea Reală):
"Căpitanul Vic: Ce stupid! Să alergi aşa după o placă, despre care nici nu ştii ce este, nici nu ştii ce face. E de-a dreptul ridicol. Cine ar alerga după nişte lucruri despre care nu ştie nimic?!"
O fereastră tare vorbăreaţa şi cu insomnii (Selma Dragoş - Fereastra care n-avea somn)
"Mama: Haide, Ruxi, trezeşte-te, nu mai ai 5 ani!
Tata: Haide, Ruxi, îmbracă-te, nu mai ai 4 ani!
Mama: Haide, Ruxi, spală-te pe faţă, nu mai ai 3 ani!
Tata: Haide, Ruxi, leagă-ţi şireturile, nu mai ai 2 ani!
Mama: Mănâncă micul dejun, Ruxi, că nu mai ai un an!
Tata: Hai, Ruxi, verifică-ţi ghiozdanul, nu mai ai 6 ani, nu mai eşti la pregătitoare, eşti clasa 1!
Mama şi Tata: Nu mai ai 1, 2, 3, 4, 5, 6.
Mama şi Tata: 6 şi-un sfert, 6 jumate, 6 şi trei sferturi...
Ruxi: Imediaaaaaaaat!"
Tata: Haide, Ruxi, îmbracă-te, nu mai ai 4 ani!
Mama: Haide, Ruxi, spală-te pe faţă, nu mai ai 3 ani!
Tata: Haide, Ruxi, leagă-ţi şireturile, nu mai ai 2 ani!
Mama: Mănâncă micul dejun, Ruxi, că nu mai ai un an!
Tata: Hai, Ruxi, verifică-ţi ghiozdanul, nu mai ai 6 ani, nu mai eşti la pregătitoare, eşti clasa 1!
Mama şi Tata: Nu mai ai 1, 2, 3, 4, 5, 6.
Mama şi Tata: 6 şi-un sfert, 6 jumate, 6 şi trei sferturi...
Ruxi: Imediaaaaaaaat!"
Melci digitali şi Melci reali (Ioana Hogman - Melcul Mec şi Melcul Lec)
"Max: Melcii sunt animale nocturne! Pe MEC l-am pus noaptea pe OFF la rugăminţile ei, dar ce pot face eu dacă LEC are chef să umble?";
Un Uriaş, o Uriaşă şi un oraş minuscul (Irisz Kovacs - Uriaşii)
"Uriaşului nici că-i pasă. A obţinut tot ce şi-a dorit vreodată. Dacă apropie micul cer (mic pentru ei, dar pentru noi ar fi cât un teren de fotbal!) de ureche, poate auzi sunete de păsări cântând, de vânt între crengile copacilor, cântece stranii şi frumoase. Lumina ciobului se schimbă, la apus devine violet-portocalie, iar noaptea, stelele sunt bile rotunde şi strălucitoare pe suprafaţa dreptunghiulară. Se simte, pentru întâia oară, mic."
Prietenia dintre o mimoză şi un băieţel (familia Nick King - Mimo, mimoza monstruoasă)
"Alex: Ce-s chestiile astea multe, albe şi... lânoase de pe tine?
Mimo: Lânoase? Vai de mine! Ăştia-s păduchii lânoşi! Sunt super periculoşi! Deci de-aia mă mânca aşa!"
Mimo: Lânoase? Vai de mine! Ăştia-s păduchii lânoşi! Sunt super periculoşi! Deci de-aia mă mânca aşa!"
Un Ştefan, doi Ştefani, mulţumiţi să trăiască în imaginaţia lui Ştefan (Mâna Mişcătoare - Scafandrul meu)
"Ştefan: Nu mă laşi singur, nu-i aşa?
Ştefan numărul doi: Cum să te las singur? Mergem amândoi. (Pauză) O să am grijă să nu se schimbe nimic între noi.
Ştefan: Promiţi? Promiţi că n-o să se schimbe nimic?
Ştefan numărul doi: promit."
Ştefan numărul doi: Cum să te las singur? Mergem amândoi. (Pauză) O să am grijă să nu se schimbe nimic între noi.
Ştefan: Promiţi? Promiţi că n-o să se schimbe nimic?
Ştefan numărul doi: promit."
O pisică şi un Pixel. Da, un pixel din aceştia pe care îi priviţi fix acum (Anca Ştefan - Pisic şi Pixel)
"Pisic(se şterge la frunte): Miau de mine... Am zis... cine eşti şi... ce pofteşti?
Pixel: Eu? Eu sunt un Pixel!
Pisic: Pof-tim?"
Pixel: Eu? Eu sunt un Pixel!
Pisic: Pof-tim?"
În încheiere un citat din Theatre as a Medium for Children and Young People: Images and Observations (2006) de Shifra Schonmann, relevant pentru felul în care ar fi bine să înţelegem teatru pentru copii: "When Stanislasky was asked to make a distiction between theatre for adults and theatre for children, he replied that the only important difference is that for children, theatre should be better." (Când Stanislavski a fost rugat să facă o diferenţă între teatru pentru adulţi şi teatru pentru copii, a răspuns că singura diferenţă importantă este că teatrul pentru copii, ar trebui să fie mai bun.)
(Delia Gavliţchi, Regizoare, Coordonatoare MiniREACTOR)
Proiectul cultural "START. Dramaturgie pentru copii", în cadrul căruia au fost scrise aceste texte, a fost co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării.
