Elogiul umbrei
Simona Sora
În privinţa poeţilor din jurul lui Gellu Naum se ştiu - public - destul de puţine lucruri. În afara textelor publicate de către unii dintre insideri (cartea Simonei Popescu apărută anul trecut, Salvarea speciei. Despre suprarealism şi Gellu Naum, fiind poate volumul de referinţă despre atmosfera cu pricina, un eseu dialogat şi intens personal, cum numai o încercare autentică de autodefinire putea da), amănuntele despre cei cu pricina sînt destul de încifrate şi de restrictive. Am auzit şi vorbe ironice şi răuvoitoare despre "pelerinajele la Comana", despre "reîncălzirea la foc mic a suprarealismului" şi altele, obişnuite într-o lume literară pe cît de mică, pe atît de diversă. Poate de aceea misterul din jurul poeţilor ce-l frecventau pe "ultimul" suprarealist român la Comana era alimentat şi de o anumită intransigenţă a maestrului şi care a devenit cu timpul a celor din jurul său. Nu ştiu care erau "încercările" prin care treceau neofiţii, dar, în mod sigur, autenticitatea era prima condiţie şi cea hotărîtoare.De aceea o carte în amintirea lui Gellu Naum, reunind texte dedicate "Pohetului" e mai mult decît un omagiu, e cumva o readunare a grupului eterogen şi cosmopolit în jurul umbrei-liant şi o reafirmare a prieteniei care i-a unit. Prietenia, "punctul cel mai înalt al iubirii", cum o definea un suprarealist celebru, e pretextul şi subtextul fiecărui rînd din această carte inegală şi diferită, personală şi generoasă, în care semnează nu doar cei cîţiva foarte apropiaţi poetului, dar şi posibili "întrebători", persoane care n-au schimbat o vorbă cu Gellu Naum, nu doar scriitori ierarhizărilor în funcţie de apropierea de centru, de adecvarea la subiect şi nici chiar de valoarea în sine a textelor. Să nu uităm nici că cei 37 de scriitori semnează texte inegale din capul locului: poezie, proză, traduceri. Poate doar bilingvismul cărţii (uneori trilingvismul, dublat de colaje sau "polilogograme") nivelează textele "pentru Gellu Naum", dispuse, ca în orice fotografie de grup, pe rînduri mai centrale sau mai orbitale.
Există o încifrare textuală în elogiul acesta al umbrei lui Gellu Naum, iar misterul începe o dată cu argumentul univoc al lui Iulian Tănase. De ce numele - real - al soţiei poetului e grafiat Lyggia? Jocul fusese sugerat - mi-a povestit un poet care tace mult (fiindcă are "ce să tacă") în această carte - într-un articol al Ioanei Pârvulescu din România literară: ce-ar fi dacă gestul poetului de a-şi dubla o consoană din nume (l de la Lygia) ar fi urmat, după plecarea lui, de migrarea primei litere a numelui său în corpul numelui iubitei? Ca în polilogograma lui Sasha Vlad, cei doi sînt una.
Din versuri, jocuri, întîmplări, muţenii a luat naştere o carte pe care şi coordonatorul ei o aşează sub semnul hazardului obiectiv. Sînt persoane care nu puteau lipsi, unele care au scris din întîmplare (dar o întîmplare decisivă, cum nu sînt multe) şi altele care nu au scris, deşi... În destinul acestei dedicaţii cu 37 de semnături - despre prietenia-iubire, despre elanul vital şi elanul mortal, despre vremurile în care intransigenţa mai însemna ceva, despre întîlniri ratate şi "înţelegerea drept în inimă", despre "pisigaleria naumiensis" şi "marea noapte din zi", despre "clovni furioşi" şi "îngeri muţi căzuţi din paradis" - singurul lucru care contează este prezenţa prietenului plecat. Ca într-un premonitoriu poem al lui Gellu Naum din volumul Cuţitul cununat: "Ar trebui să ştim din capul locului că el mai vieţuieşte sub cerul / nesfîrşit înfăţişînd rigoarea unor limite deloc neînsemnate".
(Cronică preluată din Dilema)
