Simbolul Dictaturii care a devenit simbolul Democraţiei
Ioana Ieronim
Ani de zile am evitat să intru în Casa Poporului, mai ales după ce, participând aici la o conferinţă în anii 1990, primul contact propriu-zis cu această clădire m-a umplut de o explozivă dezolare. Asistasem aproape un deceniu la forma de tortură şi distrugere la care a fost supus Bucureştiul pentru a se ridica această construcţie, la enorma risipă, cu consecinţe grave în toată ţara - iar "după" se vedea atât de curând, pe lângă disproporţia absurdă a spaţiilor, uzura materialelor, trepte sparte ş.a.: pretenţia fără acoperire. A venit însă, acum vreo trei ani, momentul inevitabil să însoţesc aici o prietenă din străinătate la un tur cu ghid. Prezentarea cu insistenţă pe înşirarea dimensiunilor enorme, care fac, se ştie, notorietatea mondială a clădirii, mi s-a părut că provoacă un gen de pulverizare a minţii, de colmatare a imaginaţiei, de stupoare paralizantă. Astea sunt cifre în delir, mi-am zis. Şi am simţit că am datoria să alcătuiesc volumul de faţă, cu voci ale generaţiei (generaţiilor) legate de ceea ce este cunoscut acum drept Palatul Parlamentului. Paginile introductive - ca un ecou al felului predilect în care se prezintă clădirea - cuprind o înşiruire a datelor şi cifrelor concrete ce definesc construcţia, documentate din variate surse.Editura Vremea a publicat îndată în volum materia aceasta, în excepţionala colecţie Planeta Bucureşti (2016). Am a mulţumi acum Editurii LiterNet şi d-nei redactor Ana Damian pentru ediţia de faţă, atât de sugestiv ilustrată în ambianţa virtuală cu fotografiile lui Dinu Lazăr, Andrei Pandele şi Andrei Bârsan.
Că ne place sau nu, Casa Poporului, Palatul Parlamentului... cea mai grea clădire din lume, cea mai mare după Piramida lui Keops, vizibilă şi de pe lună... rămâne un reper inevitabil şi continuă să producă impresii de tot felul. În chiar această iarnă, de exemplu, Dan Perjovschii, dezvoltând tema zidului (de acută actualitate!) pentru o expoziţie la Paris, scria: "Acum, aici, în Europa. Palatul Parlamentului din România e înconjurat de un zid care a îndepărtat un potenţial parc public. Simbolul Dictaturii care a devenit simbolul Democraţiei e încă separat de cetăţeni. De parcă liderilor le-ar fi frică. Sau le e?"
(Ioana Ieronim, Aprilie 2019)
