Matematică şi literatură
Ioana Scoruș
Pe Bogdan Suceavă îl ştiam de pe vremea când îşi semna în Dilema săptămânala rubrică dar, după profesionalismul frazei şi al susţinerii demersului, nici o clipă nu mi-am închipuit că ar putea fi prea tânăr. Am fost mai mult decât uimită când am aflat că, la doar 34 de ani, Bogdan Suceavă are deja cinci cărţi tipărite, dintre care trei (dacă nu mă înşel) de poezie. Uimirea avea să-mi fie de scurtă durată pentru că partea şocantă abia avea să urmeze. Înainte de a fi scriitor, Bogdan Suceavă este matematician, cu un doctorat în Statele Unite, sub coordonarea unui mare matematician chinez. În prezent, eroul nostru este assistent proffesor la Universitatea Statului California, Fullerton. Ultima sa carte, Imperiul generalilor târzii, poate fi o dovadă a ceea ce se întâmplă atunci când matematica se întâlneşte cu literatura.Volumul cuprinde un număr de 18 nuvele de mici dimensiuni. Nuvela e o specialitate aparte, înrudită cu ceasornicăria, teoria relativităţii, arheologia subacvatică şi tarotul, spune autorul pe coperta IV a cărţii sale, scoasă în condiţii grafice dintre cele mai bune. Şi nici nu e de mirare că dă nuvelei o definiţie atât de aparte, având în vedere formaţia sa, care se va dovedi pe parcursul câtorva fragmente. De fapt, Bogdan Suceavă îmbină în povestirile sale stiluri oarecum diferite, timpuri de ieri şi de azi, personaje de toate felurile, de la cele umile, simple, la cele erudite. Epoca ceauşistă se întâlneşte cu cea de după, dar şi cu, de exemplu, spaţiul universitar american. Prin unele părţi se simte influenţa unui Marquez, prin altele limba veche românească dă culoare şi o alt fel de căldură întregului. Şi, cu toate că tot ceea ce scrie B.S. se revendică de la o realitate trăită sau doar povestită, impresia de ansamblu este că elementul fantastic e la el acasă. Personajele sale, extrem de bine exploatate astfel încât cititorul să recunoască din start prototipul căruia îi aparţin, sunt înzestrate cu umor, care devine o trăsătură constantă. Poate greşesc, şi tocmai autorul este cel care, uzând de propriul umor, transferă parte din el asupra eroilor săi. Ludicul, şi el, este aici la el acasă. Mai mult decât inteligenţa personajelor, Bogdan exploatează infantilismul lor, prin intermediul căruia reuşeşte să dea atâta culoare fiecărei nuvele în parte. Punctul de interes se mută în diferite zări, de la Bucureştiul de dinainte de 1989 văzut prin ochii unui copil, la viaţa de la ţară a celor simpli şi înapoiaţi care primesc în dar un computer din Canada pe care-l confundă cu diferite obiecte, negăsindu-i nici o utilitate, ba chiar speriându-se de el, ca de ceva trimis de diavol. Până şi realitatea politică de imediat de după revoluţie este surprinsă nu numai cu acurateţe maximă, ci şi cu umorul cu care cititorul deja este obişnuit. Bogdan Suceavă are talentul şi inteligenţa de a face din banal ceva exemplar, într-o notă aparte care aproape că lipsea din literatura română contemporană. Nu ştiu cât de mult întârzie scriitorul matematician pe fiecare text al său, dar totul pare scris cu o uşurinţă de invidiat, dintr-un condei, astfel că senzaţia finală este nu numai de coerenţă, ci şi de rotunjire a unui întreg. Cu marea sa capacitate de fină observaţie, de surprindere a detaliului semnificativ din orice lucru în aparenţă nesemnificativ, cu certul talent de care a dat deja dovadă, cu ambiţia care se pare că îl caracterizează, toate astea dublate de o erudiţie în devenire, Bogdan Suceavă are toate uşile deschise spre literatura de mare performanţă. Un nume de care cu siguranţă vom mai auzi şi pentru care eu una sunt în stare să garantez. Citiţi-l şi vă veţi convinge. De ce scrie Bogdan Suceavă? El singur ne răspunde, pe aceeaşi copertă a IV-a: Ajungem să istorisim în mod necesar, când nu se mai poate altfel. Cine scrie pentru că altfel nu se mai poate este, cu siguranţă, născut scriitor.
(Cronică preluată din Axioma, mai 2003)
