Fragment
La căpitan.
Căpitanul aşezat pe un scaun. Woyzeck îl bărbiereşte.
CĂPITANUL:
Încet, Woyzeck, încet; toate la rîndul lor! Mă ameţeşti de tot. Ce-o să fac eu în cele 10 minute care-mi rămîn, pentru că astăzi termini mai repede? Woyzeck, gîndeşte-te, mai ai încă treizeci de ani frumoşi de trăit, treizeci de ani! Asta înseamnă treisuteşaizeci de luni! şi zile! ore! minute! Ce o să faci cu tot timpul ăsta? Planifică, Woyzeck!
WOYZECK:
Da, domnule căpitan.
CĂPITANUL:
Mă înspăimîntă soarta lumii, în raport cu eternitatea. Activitate, Woyzeck, activitate. Eternitatea e eternă, e eternă - asta realizezi şi tu; pe de altă parte însă nu e eternă, e o clipă, da, o clipă - Woyzeck, mi se face pielea de găină cînd mă gîndesc că lumea se învîrte într-o singură zi! Cîtă risipă! Către ce ne îndreptăm? Woyzeck, nu mă mai pot uita la o roată de moară, fără să devin melancolic.
WOYZECK:
Da, domnule căpitan.
CĂPITANUL:
Woyzeck, pari mereu atît de stresat! Un om bun nu arată aşa, un om bun, care are conştiinţa curată. Zi ceva, Woyzeck! Cum e vremea azi?
WOYZECK:
Rea, domnule căpitan, rea; e vînt!
CĂPITANUL:
Parc-am simţit ceva, e un fel de agitaţie pe-afară; un vînt ca ăsta are asupra mea efectul unui şoarece. (Cu şmecherie.) Să tot fie dinspre sud-nord?
WOYZECK:
Da, domnule căpitan.
CĂPITANUL:
Ha, ha, ha! Sud-nord! Ha, ha, ha! Oh, eşti prost, cumplit de prost! (Mişcat.) Woyzeck, eşti un om bun - dar (cu demnitate), Woyzeck, nu ai morală. Morala, asta e, cînd eşti moral, înţelegi? E un cuvînt bun. A avea un copil, fără binecuvîntarea bisericii, după cum spune preacinstitul preot al garnizoanei, fără binecuvîntarea bisericii, nu eu am spus-o.
WOYZECK:
Domnule căpitan, bunul Dumnezeu n-o să-l condamne pe bietul vierme fiindcă nu s-a spus "Amin" înainte să se nască. Domnul a spus: "Lăsaţi copiii să vină la mine!".
CĂPITANUL:
Ce tot spui? Ce răspuns curios mai e şi ăsta? Mă zăpăceşti complet cu răspunsul tău. Cînd zic a avea un copil, mă refer la tine, la tine, nu la El.
WOYZECK:
Noi, oamenii săraci - vedeţi, domnule căpitan, bani şi iarăşi bani! Cine n-are bani - ia să-l pui pe unu' ca mine să trăiască după morala asta. Sîntem şi noi făcuţi din carne şi sînge. Cei ca noi sînt nefericiţi şi pe lumea asta, şi pe cealaltă. Eu cred că, dacă am ajunge în cer, ar trebui să punem umăru' să ajutăm la tunat.
CĂPITANUL:
Woyzeck, nu ai virtute! Nu eşti un om virtuos! Carne şi sînge? Cînd stau întins la fereastră, după ploaie, şi mă uit aşa, după ciorăpei albi cum saltă pe străduţe - la naiba, Woyzeck, atunci simt şi eu iubirea. Sînt şi eu carne şi sînge. Dar, Woyzeck, virtutea! Virtutea! Cum aş mai trăi dup-aia? Îmi spun mereu: eşti un om virtuos, (mişcat) un om bun, un om bun.
WOYZECK:
Da, domnule căpitan, virtutea, încă nu prea ştiu eu ce-i cu ea. Vedeţi dumneavoastră, noi, oamenii simpli, noi, ăştia, n-avem virtute, pe noi ne-mpinge natura; dar, dacă aş fi un domn, şi-aş avea o pălărie şi un ceas, şi-o haină englezească, şi aş şti să vorbesc ales, eu aş vrea să fiu virtuos. Trebuie să fie ceva frumos la virtutea asta, domnule căpitan. Dar eu sînt un amărît.
CĂPITANUL:
Bine, Woyzeck. Eşti un om bun, un om bun. Dar gîndeşti prea mult, asta te slăbeşte; arăţi mereu atît de stresat. Discursul m-a extenuat total. Du-te acum şi nu mai alerga aşa; încet-încetişor pe stradă, în jos!
Cîmp deschis, oraşul în depărtare.
Woyzeck şi Andres taie beţe în tufişuri. Andres fluieră.
WOYZECK:
Da, Andres, locul e blestemat. Vezi fîşia aia luminoasă, acolo, deasupra ierbii, unde cresc bureţii? Acolo, seara, se rostogoleşte capul. L-a ridicat odată unu', a crezut că-i un arici: trei zile şi trei nopti şi a ajuns întins pe talaş. (Încet.) Andres, francmasonii au fost, m-am prins, francmasonii. Ssst!
ANDRES (cîntă):
Doi iepuri acolo stăteau,
Iarba verde, verde o mîncau...
WOYZECK:
Ssst, auzi, Andres, auzi? Simt ceva mergînd!
ANDRES:
Iarba verde, verde o mîncau,
Pînă de pămînt dădeau.
WOYZECK:
Merge ceva în spatele meu, sub mine - (bate cu piciorul în pămînt). Gol, auzi? Totu-i gol acolo, jos. Francmasonii!
ANDRES:
Mi-e frică.
WOYZECK:
E-o linişte atît de stranie... Îţi vine să-ţi ţii respiraţia. Andres!
ANDRES:
Ce?
WOYZECK:
Zi ceva! (Priveşte în jur.) Andres! Ce lumină! Deasupra oraşului e totul jar! Un foc se-ncinge în juru' cerului şi coboară un vuiet ca de trîmbiţe. Cum urcă / trage! Repede! Nu te uita în urmă! (Îl trage în tufişuri.)
ANDRES (după o pauză):
Woyzeck, mai auzi ceva?
WOYZECK:
Tăcere, numai tăcere ca şi cum lumea ar fi moartă.
ANDRES:
Auzi? Apelul. Trebuie să plecăm!
