nevoia de spaţiu
într-o cameră goală
trupul meu se chirceşte pe un scaun de sticlă
la un pas de neant la o simplă atingere de tot acel înţeles
e un accident poate toată această orchestră închisă în hala de carne
mi-am risipit demult cuvintele pe deasupra unor bolţi ample
nu-mi pasă de toată această simfonie creată
acum că suntem legaţi amândoi de aceeaşi foame
acum că suntem angrenaţi în aceeaşi transă
într-o cameră goală
prin care trec depravate sunete lente
nu mai sunt lumini pe podurile arse
trupul meu se scutură de oase
într-o cameră goală
mă iubesc îndelung cu umbra părului tău
de fericire
peste un timp se va găsi cu siguranţă cineva
care să înjure să scuipe stâlpii de susţinere să cronometreze tăcerile
vom alerga prin fumul dens al furnalelor în devenire
din adâncul spaimelor lichide întâmplarea va curge prin canale avene
vom trage la sorţi dreptul la ultimul glonţ
peste linia subţire a visului o anume femeie dezbrăcată
va ronţăi turtă dulce
cu siguranţă cineva o să rupă armonia
o să ridice ziduri peste toate aceste plăpânde structuri
doi care suntem
cu doi care au fost
minus câţi vor mai fi cei care nu au înţeles mai nimic din toată această zbatere interioară
rămânem cu coatele goale
la o masă cu un singur cuţit înfipt adânc în carnea crudă a lemnului
trei poeme onirice
(unul mai lung altul mai scurt şi ultimul înalt ca o funie în aerul serii)
01.
ieşi în larg
te pierzi prin ceţurile aşezate peste porţile teritoriului
intri şi tu în acele catacombe în care se contopesc alcaline dureri
din burta prelungă a şarpelui violonistul mulţumeşte audienţei
înfiorător recital al foamei îmi spun
şi scările se prelungesc dintr-o dată devenind uriaşe coloane
pentru satisfacerea unei înlănţuiri ulterioare
ayii şi acele femei cu pântecele lor pline de viitoare împliniri
ayii şi acei barbaţi cu genunchii obosiţi de dragostea lor
şi eu pierdut în largul buricului tău graţios ca un ochi de pasăre muşcând aerul
poate este o simplă întâmplare
unul din acele lucruri pe care refuzi să le prinzi de încheietura mâinii fără motiv
dacă mă înşel (recunosc că nu am nici o siguranţă în ceea ce mă priveşte)
înseamnă că am bătut tot acest drum fără a înţelege mai nimic din presupusele semne
ahhh şi erau atât de cumva
ca nişte portocale coapte în părul tău negru
(ce contrast mirositor o să-mi spui)
ahhh şi tu erai atât de atât
neputând fi cumva
ieşisei în larg să mă prinzi
01.1.
ies în larg
am mâinile prăfuite de şoapte
cocoşatul îmi face un semn cu singura lui mână rămasă
pe obrazul său colţuros dansează umbra unei dorinţe târzii
e timpul să mă mir de această ultimă simulare a ta
ca o feroce confuzie între clipa abia căzută şi primul sunet al pianului
pe care ne iubim
01.1.1.
prin visul acela subţire ca o funie
vestiţi decoratori îmbracă pereţii camerelor în piei de hateria
din plânsul fecund se iveşte o mare lucioasă
pe pojghiţa de gheaţă un simplu concurs de patinaj-viteză tulbură nostalgia pescarului
în barba lui freamătă un peşte străveziu
şi tocmai atunci vine cineva în vizită.
sub tâmplele mele aerisite tu citeşti poeme (învechite iluzii).
mai târziu vom ieşi împreună în larg să ne spălăm de toate aceste împrejurări diferite
importanţa simţurilor
iată cum pe aceeaşi stradă merg alături de o femeie
nu din întâmplare desigur altfel nu am mai exprima toate acestea într-un poem
ea gândeşte despre mine ce bărbat înalt
şi ce mângâieri profunde am putea împărţi dacă ar fi să fie
mă uit şi eu în adâncul ei ca marinarul în unduirile capricioase
desigur avem acelaşi mod de a rezona la nivelul percepţiilor
ochii ei sunt albaştri
ce păcat că sunt orb îmi spun pipăindu-mi neliniştit hornul fumegător al pipei
mă invită să ne înlănţuim mai pe seară
eu îi dau de înţeles că aş prefera să fluierăm
declinând astfel importanţa simţurilor
şi toate astea pe fondul unei iluzii trecătoare
| 
