Minunata penumbră
Corina Ungureanu
Ce faci când te rătăceşti? Când simţi fiecare particulă de praf cum se aşază peste tine. Când o imposibilă delăsare te acoperă. Când aştepţi în zadar. Când ţi se epuizează resursele. Când amărăciunea pare fără sfârşit. Când te furişezi pe lângă ziduri sau când goneşti inconştient pe mijlocul drumului (ocolit milimetric de monştri). Când îţi vezi rana, când te simţi sufocat, când ţi-e frică.E ciudat cum începi să te hrăneşti din nou, cum îţi vezi ochii strălucitori în oglinzi, vitrine, privirile trecătorilor. Cum deschizi uşi, culegi zâmbete. Cum simţurile se izbesc din plin de fluxuri uriaşe (ca atunci când stingi lumina şi deodată glasurile celor aşezaţi pe covor sună altfel, poţi auzi orice inflexiune, ce e dincolo de cuvinte, care, şi ele, parcă atârnă mai greu). Cum pentru un timp ştii exact încotro vrei s-o porneşti. Şi cum, fragil, dar cu o forţă de neoprit, te bucuri, înţelegi, începi. Întunericul se transformă într-o minunată penumbră.
Eu cred că despre asta e vorba. Deschideţi cu blândeţe.
