Decalogul după Hess
Mircea Sorin Rusu
Propunerea spre lectură a Editurii LiterNet este de această dată un text care deja a făcut carieră, atât în formă tipărită, cât şi sub formă de spectacol radiofonic şi spectacol prezentat de către Teatrul Ariel în cadrul programului Underground, a fost dus pe la festivaluri naţionale şi internaţionale, a trecut şi pe la Festivalul Naţional de Teatru, a fost montat şi peste hotare. După aşa o carieră ne putem întreba ce surprize ne mai poate oferi. Surprizele există însă şi se lasă descoperite din nou, la o nouă lectură (cum se întâmplă întotdeauna cu textele care chiar stau în picioare şi care întotdeauna au câte ceva în buzunarul din spate cu care surprind din când în când).Prin intermediul acestei monodrame agil construite, Alina Nelega încearcă să pătrundă în mintea lui Rudolf Hess, umbra lui Hitler, motorul din spatele maşinăriei infernale, cel care, umilit simţindu-se de faptul că Germania a fost îngenuncheată în primul război mondial, îşi doreşte cu ardoare să îi răscumpere onoarea pierdută. El este cel care crede orbeşte în Nazism şi în programul acestuia, el este cel care crede cu tărie într-o Germanie purificată, într-o Europă care ar trebui purificată la rândul ei, care, dintr-o "bunică incestuoasă" ar trebui transformată într-un simbol şi un exemplu al purificării la toate nivelele.
Rudolf Hess a pornit într-o inexplicabilă misiune în anul 1941 şi a aterizat forţat în Scoţia, el fiind capturat şi judecat pentru crime de război, condamnat şi închis la Spandau. Timp de 47 de ani a stat în captivitate, nerecunoscându-şi nici un moment vina, după care, la 93 de ani, în data de 17 august 1987, se presupune că şi-a luat zilele. Unii istorici aduc tot felul de dovezi, cum că cel care a stat o jumătate de secol în închisoare nu ar fi fost Hess, ci o sosie a sa, ceea ce a ţesut o pânză de mister în jurul acestui personaj controversat al istoriei.
Pentru un dramaturg, încercarea de a scrie un monolog prin care să încerce să pătrundă în mecanismele minţii unui asemenea om, este mai mult decât o simplă provocare. Alina Nelega îi face faţă cu brio, rezultând de aici un text de mare valoare, un monolog extrem de bine închegat şi deosebit de ofertant pentru un actor. Autoarea orchestrează cu fineţe simţămintele captivului, alcătuind o simfonie a groazei din sentimentele contradictorii care îl macină pe Hess, bătrânul şi decrepitul, în ceasurile dinaintea sinuciderii, în încercarea sa de a se justifica în faţa unui Dumnezeu în care crede şi nu crede, pe care a încercat să îl înlocuiască cu Hitler, la care revine în final pentru a încerca să îi explice de ce nu îl poate accepta. Monologul este cu atât mai tulburător, cu cât Hess este închipuit recapitulându-şi viaţa prin prisma celor zece porunci biblice, porunci interpretate conform modului în care este structurată gândirea sa: zece porunci înţelese prin prima zbaterilor unui suflet zbuciumat care nu înţelege de ce a greşit, când pentru el totul este foarte clar: Germania civilizatoare a fost împiedicată, nu a fost lăsată să îşi desăvârşească opera de purificare, ceea ce pentru el este mare păcat.
Abordarea chiar a celor zece porunci biblice, modalităţile de înţelegere şi interpretare a lor sunt de fiecare dată surprinzătoare. Avem de a face cu un bătrân decrepit, aflat în pragul sinuciderii - moarte provocată cu propria mână fiind mai demnă decât moartea naturală survenită în captivitate - sinucidere din care face un surogat de spectacol mediatic, având în vedere că este în permanenţă supravegheat de camerele de luat vederi, bătrân care are ambiţia de a rescrie o parte fundamentală a Bibliei pentru a o face să pledeze în favoarea sa şi a idealurilor în care încă mai crede cu tărie. Surogatul de spectacol aşadar va beneficia de un surogat de vedetă în ceea ce se vrea un reality show cu bătaie lungă înspre trecut şi cu final apoteotic în moarte voluntară.
După menţionata înlocuire a lui Dumnezeu cu Hitler - pentru că Hitler e palpabil şi răspunde atunci când este strigat pe nume, iar un bun german are nevoie de certitudini, Hess redefineşte vanitatea, trufia prin faptul că se consideră demn de a vedea chipul lui Dumnezeu, apoi reinterpretează respectul faţă de părinţi prin prisma traumei sexuale din copilărie, în care s-a implicat pentru a salva onoarea prietenului şi tatălui său - din nou, ca un bun german. Tot aşa, în aceeaşi notă, demonstrează că o fiinţă superioară ca bărbatul german nu are motive să preacurvească, dat fiind că femeia este nimic mai mult decât un fel de animal de casă care trebuie dresat, aşa că nici măcar nu merită osteneala, după care arată că adevărul este esenţial, mai ales obţinut cu ajutorul mijloacelor de tortură, care devin în acest fel nobile pentru că servesc un scop nobil şi astfel, din poruncă în poruncă ajungem să îi reconstruim universul şi credinţele şi să încercăm să înţelegem "de-neînţelesul", să încercăm să acceptăm şi partea lui de poveste, justificarea a ceea ce lumea, mai puţin el, consideră a fi crime împotriva umanităţii.
De menţionat în mod special aici ar fi cele două porunci: "Să nu ucizi" şi "Să te odihneşti în ziua a şaptea", ele fiind esenţiale pentru desenarea hărţii geografice a psihicului său: Nazismul este o tumoare - aşa rezultă din prima poruncă menţionată - dar o tumoare nu poate fi considerată rea, pentru că ea este de fapt ceva nou şi viu care are nevoie de sevă pentru a creşte şi a trăi şi atunci extrage această sevă din trupul pe care îl parazitează, respectiv ucide în numele vieţii. Dar oare asta justifică omorul? (ne putem întreba noi, puţin naivi).
Odihna, pe de altă parte, presupune timp pentru meditaţie, moment în care Hess (substituindu-se Creatorului) pune în balanţă solida cultură germană şi mai noua cultură a purificării, aceea a Nazismului în floare în acel moment, într-un joc al creaţiei şi creării unei lumi în care albul culturii înţelese ca atare se opune negrului naţional-socialismului. Aşa că, din comparaţie în comparaţie, opunând pe Eichmann lui Beethoven, pe Bormann lui Heidegger, pe Göring lui Dürer, pe Hitler lui Goethe sau pe Himmler lui Heine, Hess ajunge la propria persoană, care nu suportă comparaţie, ba dimpotrivă, are destulă greutate pentru ca, după ce a fost menţionat de mai multe ori în ziua creaţiei, să necesite odihnă în cea de a şaptea zi.
În final, testamentul încarceratului este unul de o sensibilitate aparte, sensibilitatea prizonierului care, în fine, se află în faţa supremei eliberări, dar care este convins că merge înspre ieşire cu fruntea sus, neregretând nimic, deoarece tot ce a făcut a fost sau a putut fi justificat. Partea de "electroşoc" a acestui text constă tocmai în modalitatea în care dramaturgul Alina Nelega se disociază de personajul său, Hess, reuşind în acest fel să scoată din mintea figurii istorice răstălmăcite de ea însăşi motive şi justificări tocmai pentru ceea ce în accepţiunea întregii lumi este o doctrină care nu are nici o justificare. La urma urmei, chiar simbolul Nazismului, svastika, este un simbol pentru viaţa fericită, iar Hess crede tocmai în acest sens primar cu toată convingerea.
Sau... înaintea plecării definitive încearcă să se mai convingă o dată pe sine că într-adevăr nu are regrete? Că într-adevăr a fost bine ceea ce s-a întâmplat? Oare de acolo atâta înverşunare? Rămâne de descoperit.
