Vrei să schimbi lumea? Scrie ce vezi!
Radu Apostol
E pentru mine o mare bucurie să încerc să scriu câteva lucruri prin care să vă încurajez să o descoperiţi (dacă nu aţi făcut-o deja) pe dramaturga Maria Manolescu şi să citiţi cel puţin aceste două texte care apar astăzi pe LiterNet: Sado-Maso Blues Bar şi With a Little Help from My Friends (dar Maria mai are o mulţime de texte pe LiterNet. Două piese: Ca pe tine însuţi - aici, Micul nostru centenar - aici, o carte pentru copii: Cro şi Luna - aici, o piesă pentru copii: Mimo, mimoza monstruoasă - aici şi în plus o rubrică săptămânală: Cu voce tare - aici).Mă leagă de Maria o prietenie tare faină umană şi artistică, perioada noastră punk-romantică. În acest moment, mă gândesc şi scriu despre admiraţia mea pentru Maria Manolescu, ascultând o înregistrare de pe youtube, cu Asaf Avidan în timpul pandemiei (mi-a fost sugerată de Mihaela Rădescu, o actriţă tare dragă mie şi Mariei).
Maria m-a contaminat cu dragostea ei pentru muzici în relaţie cu teatru. Mereu ascultam muzici foarte tari, descopeream autori super speciali, ne "contaminam" reciproc. Teoria insight-ului folosit în teatru am auzit-o prima dată în timpul lucrului cu Maria. Am avut şansa de "a călători" alături de ea şi să pun în scenă câteva dintre textele scrise de Maria Manolescu: With a Little Help from My Friends, ReReRe Hamlet şi Ca pe tine însuţi.
Maria te molipseşte cu determinarea ei, cu energia ei, cu devotamentul ei faţă de poveste, faţă de teatru. Este o creatoare foarte pătimaşă în raport cu arta ei, cu destinul personajelor imaginate de ea. E o autoare foarte rea cu sine, care reuşeşte mai mereu să se abandoneze în favoarea vocii personajelor imaginate de ea. Are o abilitate incredibilă de a se pune la dispoziţia personajelor ei şi de a le da viaţă.
Sado-Maso Blues Bar, regizat de Gianina Cărbunariu, a reprezentat un spectacol excepţional în peisajul teatral românesc şi nu numai. A călătorit în Europa şi a strâns premii în mai toate festivalurile naţionale. Am avut şansa de a-l vedea de două ori şi de fiecare dată m-a uluit prin complexitatea lui. A fost un text dezvoltat de Maria Manolescu în timpul unei rezidenţe artistice oferite de dramAcum şi coordonată de Gianina Cărbunariu. Textul a fost creat de Maria Manolescu în perioada de "apogeu" a proiectului dramAcum, când miza noastră era aceea de a promova şi dezvolta textul contemporan românesc, de a-i monta pe autorii pe care îi descoperisem până la ediţia a III a a concursului dramAcum.
Ne-am bucurat atunci de un parteneriat cu Teatrul Foarte Mic şi în timp, dramAcum a reuşit să co-producă mai multe texte contemporane româneşti, atât pe scena "micuţului" Teatru Foarte Mic, dar şi în spaţiile anexe, în spaţiile adiacente sălii de teatru. Spectacolul Sado Maso Blues Bar a fost imaginat de Gianina Cărbunariu, într-o anexă a sălii de teatru, unde în prezent este o vitrină cu afişe. Pe mine m-au surprins foarte tare textul şi spectacolul. Ştiam textul dintr-o variantă anterioară, din timpul unui spectacol lectură, prezentat tot la Teatrul Foarte Mic. Dar premiera spectacolului m-a lăsat fără suflu. Erau incredibil de buni toţi actorii din distribuţie: Rolando Matsangos, Virgil Aioanei şi Adrian Anghel. Erau bestiali, psihedelici de tari. Spaţiul realizat împreună cu Andu Dumitrescu te transpunea cumva într-un spaţiu neconvenţional, dintr-un teatru super profesionist din Berlinul atât de eclectic şi paradoxal. Nu-ţi venea să crezi că eşti la un spectacol din Bucureşti! Iar textul, povestea te zguduiau pur şi simplu. Relaţia şi raportul de autoritate între cel care are puterea şi cel slab erau incredibil de frumos şi de dur instituite şi reprezentate scenic. Toate referirile şi trimiterile la situaţia noastră de atunci, la condiţia noastră de artişti debutanţi, aflaţi la început de drum era uluitor de frumos şi de dur pusă în lumină. Spectacolul mi-a amintit de o vorbă a Gianinei: "Ne-a pus cu burta pe real". A fost pentru prima dată când replica "Vreau bani!" m-a făcut să râd şi să plâng în acelaşi timp. Pe vitrina Teatrului Foarte Mic apărea scris "GRĂDINIŢĂ", iar pe bulevardul din faţa teatrului, Rolando şi Virgil alergau cu câteva păpuşi gonflabile, deja umflate... [Recitind acum afirmaţia anterioară, realizez că e cumva confuză, că imaginea mea despre reprezentarea scenică poate că nu convinge, dar vă asigur că spectacolul era ca un scurt circuit; era un manifest al eliberării, al libertăţii fiecăruia dintre noi, artiştii aflaţi la debut în acea perioadă.]
Tare m-aş bucura să citiţi textul, să vă stârnească şi poate să-l montaţi. E uluitor de frumos, chiar şi în contextul în care surprinde o relaţie în sine foarte dură: aceea între autoritate şi supus, între cel tare şi cel slab; e înfiorător de poetic şi de dement.
Pentru mine, montarea ieşeană cu textul With a Little Help from My Friends, a însemnat întâi de toate începutul călătoriei alături de Maria Manolescu. Textul fusese trimis de Maria la concursul dramAcum, a ieşit câştigător alături de altele care au cunoscut o primă întâlnire cu publicul, sub forma unor spectacole lectură. Alexandru Berceanu a semnat regia spectacolului lectură cu textul With a Little Help from My Friends, prezentat la Teatrul Foarte Mic. Textul era foarte bine scris încă de la acel spectacol lectură, care a beneficiat de o distribuţie foarte tare: Miki (Şerban Mihlăuş), Radu (Şerban Gomoi), Andi (Adrian Nicolae), Ada (Alexandra Badea), Ruxandra (Alexandra Murăruş). La acel moment, cei mai mulţi din distribuţie erau studenţi la UATC.
Bucuria mea a fost că am reuşit să obţin acordul pentru producţia acestui text de debut al unei autoare contemporane, la un teatru naţional: "Vasile Alecsandri", din Iaşi. A reprezentat o mare victorie, o mare realizare, dincolo de premiile câştigate, dincolo de selecţionarea în mai toate festivalurile naţionale, prin faptul că acel spectacol a reprezentat debutul Mariei Manolescu ca autoare dramatică, dar şi o producţie în care dintre cei 6 actori din distribuţie (am introdus eu un al 6-lea personaj), 5 erau studenţi la acel moment (Cosmin Panaite, Vlad Volf, Andreea Boboc, Olimpia Melinte şi Corneliu Laur erau cei 5 studenţi, în anul II, la clasa Emil Coşeru; cei 5 formau distribuţia alături de Cosmin Maxim, actor angajat al teatrului). Ideea ca 5 actori din 6 să fie colaboratori era o raritate la acel moment... probabil şi acum... Dincolo de asta, înţelegerea pe care am găsit-o la managementul Teatrului Naţional din Iaşi, la fostul meu profesor Cristian Hadjiculea, a fost deplină şi în acest fel, povestea imaginată de Maria a cunoscut probabil cea mai faină distribuţie posibilă la acel moment. Şi pentru asta sunt recunoscător naţionalului ieşean: nu m-au obligat să distribui în rolurile unor copii de 17-18 ani, actori profesionişti de 25-30 de ani, oricât de talentaţi ar fi fost. În plus, acest spectacol a însemnat şi începutul colaborării mele cu Bogdan Burlăcianu, aka Bobo de la Fără Zahăr.
M-aş bucura să descoperiţi acest text aşa cum au făcut-o şi mulţi liceeni, la scurt timp după montarea ieşeană... Am avut bucuria ca foarte multe trupe de teatru ale adolescenţilor să ne scrie Mariei sau mie şi să ne ceară acordul pentru montarea textului. Sunt convins că limbajul poate reprezenta o barieră de netrecut pentru realitatea momentului în sistemul educaţional preuniversitar românesc, dar sunt convins că veţi descoperi personaje foarte vii şi acţiuni reprezentative pentru anarhismul propriu adolescenţei. M-am bucurat tare mult când la nici 10 ani de la montarea ieşeană, Alexandru Mâzgăreanu l-a montat la Teatrul Excelsior din Bucureşti, un spectacol care la fel a prins foarte bine la publicul tânăr şi nu numai: meritul textului este 100%.
Mărturisesc că am oferit textul studenţilor de la regie şi l-am dat mereu ca exemplu de scriitură care reflectă lumea adolescenţilor secolului XXI. În plus, în timpul producţiei ieşene, la rugămintea mea, Maria Manolescu a dezvoltat şi imaginat o serie de momente "extra-text" aşa cum sunt ele denumite în domeniul regiei de teatru. Mă bucur că vor fi făcute publice pentru că aceste extra-texte surprind tare fain şi talentul de prozator al Mariei Manolescu.
Vă încurajez să o descoperiţi pe Maria Manolescu! Tare m-aş bucura să vă regăsiţi în textele imaginate de ea.
Mai jos, vă las anunţul, comunicatul de presă (de găsit atunci şi acum pe LiterNet) în urma căruia, Maria Manolescu ne-a trimis textul With a Little Help from My Friends.
(Radu Apostol, mai 2020)
***
Concurs dramAcum 3 - Scrie ce vezi!
Comunicat de presă
Nu îţi place teatrul? Vrei să schimbi lumea? Scrie ce vezi! Scrie un text dramatic din care să iasă un spectacol. Trimite-l până la data de 26 aprilie 2006 la adresa: Str. Radu Calomfirescu, nr. 16, sect. 3, Bucureşti, cod 0302 16.
Cinci texte câştigătoare vor avea spectacole lectură, iar unul va fi montat la Teatrul Foarte Mic. Vei fi dramaturg cu acte în regulă!
Ai peste 26 de ani? Prea târziu!
Eşti o excepţie? Nu contează regula de mai sus!
La primul concurs dramAcum adresat tinerilor autori s-au primit 115 texte, din care au fost selectate 16, semnate de: Călin Blaga, Dinu Bodiciu, Mimi Brănescu, Cătălin Chirilă, Adina Dabija, Th. Denis Dinulescu, Roxana Dumitru, Alin Fumurescu, Vera Ion, Cristian Juncu, Cătălin Mihuleac, Eva Negru, Peca Ştefan, Eva Razna, Vlad Ioan Tausance şi Carmen Vioreanu.
Dintre acestea, s-au materializat în spectacole Ostinato de Cristian Juncu, regia Gianina Cărbunariu, Gunoierul, text şi regie Mimi Brănescu şi 33 de grade de Vlad Ioan Tausance, regia Ştefan Iordănescu (la Teatrul de Stat Arad). Piesa Spaţiu limitat de Dinu Bodiciu a fost prezentată în spectacol-lectură la Teatrul Naţional din Timişoara, în cadrul Festivalului Dramaturgiei Româneşti. De asemenea, se află în repetiţii: Punami de Peca Ştefan, regia Alexandru Berceanu (la Teatrul Bulandra din Bucureşti).
Textul-fanion ca spirit dramAcum, Stop the Tempo, autor şi regizor Gianina Cărbunariu, a fost pus în scenă la Green Hours şi a fost selectat la Bienala New Plays în Europe, Wiesbaden, Germania, fiind şi publicat în volum la Editura LiterNet (click aici pentru a descărca gratuit piesa).
La ediţia 2004 a concursului dramAcum au fost primite 85 de texte, fiind selecţionate 11. Dintre acestea, cinci texte au fost prezentate în spectacole-lectură la Teatrul Foarte Mic în perioada 11-13 octombrie 2004 şi au fost montate Fuck You EU.RO.PA! de Nicoleta Esinencu, la Teatrul din Galaţi, regia Alexandru Berceanu şi la Teatrul din Braşov în regia lui Claudiu Goga, Vitamine de Vera Ion, regia Ana Mărgineanu şi Elevator de Gabriel Pintilei, în regia Adrianei Zaharia, la Teatrul Mic.
Se pregăteşte publicarea celor cinci piese câştigătoare dramAcum 2 cu sprijinul Bibliotecii Teatrului Imposibil, din Cluj, proiect pentru care aceasta din urmă a câştigat concursul organizat de Ministerul Culturii pentru edituri.
O reuşită a grupului dramAcum a fost şi organizarea proiectului TANGA de către studenţii în anul 2 UNATC. Aceştia au organizat un concurs pentru piese de 10 minute şi au produs 4 dintre ele, premiera lor având loc în decembrie la UNATC.
Dintre piesele traduse în cadrul proiectului de traduceri dramAcum, câteva au avut parte deja de montări apreciate de public şi critică: Drept ca o linie de Luis Alfaro, regia Radu Apostol, K+M+R+L de Mattias Andersson, regia Adriana Zaharia, Mă cheamă Isbjorg. Sunt o leoaică de Hávar Sigurjónsson, regia Gianina Cărbunariu, Terorism de Vladimir şi Oleg Presniakov, în regia Gianinei Cărbunariu.
În cadrul Galei UNITER 2004, grupul dramAcum a primit Premiul Criticii, acordat de Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru - Secţia Română.
