Starea de bună-dispoziţie
Sebastian Mihail
Ştie oricine că un scurtmetraj e un film care nu depăşeşte durata de 30 de minute, chiar dacă părerile sunt împărţite şi unii trag linie la 40, alţii la 45 de minute. Însă dincolo de definiţia strict rigidă din punct de vedere semantic, un astfel de film este un mic univers în care te poţi retrage pentru cîteva minute. Poţi fi surprins, poţi râde sau lăcrima, te poţi speria dacă e vorba de un horror; la oricare tip de scurtmetraj te-ai uita emoţiile vor fi intense şi trăirile setate la maxim.Cu un filmuleţ din ăsta poţi transmite un mesaj mai puternic decît cu un film de 3 ore şi buget de sute de milioane de dolari/euro. Pentru că povestea este mult mai concentrată. Şi la o adică, n-ai nevoie de efecte speciale şi nici de actori extrem de scumpi de la Hollywood.
Revenind la poveste, uneori ai doar opţiunea citirii scenariului, pentru că scurtmetrajele vieţuiesc în general în cadrul festivalurilor de profil, în rest ajungând mai greu la publicul larg. În schimb, textul poate circula mult mai liber şi mai repede.
Scenariile celor trei scurtmetraje scrise de Daniel Sandu (Numărătoarea manuală şi Cai putere) şi respectiv Radu Rogoz (Vocea a doua) se citesc cu uşurinţă, ca nişte piese de teatru de mici dimensiuni. Umorul este prezent la tot pasul, dar acesta este doar primul strat: nu vă lăsaţi păcăliţi. Sub această formă se pot spune adevăruri dureroase, iar Daniel Sandu şi Radu Rogoz exact asta fac: învelesc defectele societăţii noastre într-o formă accesibilă şi acceptabilă, dar care să ne dea de gîndit printre hohotele de rîs.
Primul scenariu, Numărătoarea manuală, ironizează Statul şi companiile sale incapabile să implementeze nişte recomandări simple venite din partea Uniunii Europene legate de estimarea traficului de maşini de pe şoselele României. Modul de acţiune este acelaşi stil "hei-rup" care parcă dăinuie de veacuri prin locurile astea. Bineînţeles, nu lipsesc nepotismul şi celebrul mod de gândire: "Scopul tău aici e locul de muncă. Salariu. Atât. Nu să pui întrebări sau să faci discuţii."
Cel de-al doilea scenariu, Vocea a doua, este cel mai scurt din acest volum şi are la bază prejudecăţile pe care fiecare dintre noi le lasă să izbucnească la suprafaţă în cele mai diferite contexte. Deşi subiectul este unul sensibil - al unor copii instituţionalizaţi - umorul nu lipseşte nici de data aceasta, deşi are un uşor iz amar. Acţiunea are loc iarna, cînd toată lumea face pregătirile pentru Crăciun, iar finalul este unul total neaşteptat.
Al treilea scenariu, şi ultimul din această carte - Cai putere - este şi cel mai hazos în opinia mea. Pe mine m-a dus cu gândul la un vecin pe care toată copilăria mea l-am văzut în faţa blocului meşterind mereu la maşina lui Dacia, indiferent de anotimp. Prezentul scenariu nu are legătură însă cu maşinile, ci cu o motocicletă Mobra, - "un hârb de fiare" după cum se exprimă unul dintre personaje - pe care proprietarul se căzneşte s-o urce pe scări până la ultimul etaj al unui bloc turn. Pretextul de revedere cu prietenii la o bere se transformă rapid în ceartă legată, evident, de motocicletă, scenaristul ironizând comportamentul unor adulţi de peste 40 de ani care încă se comportă ca nişte adolescenţi cu ifose.
Mie lectura celor trei scenarii mi-a dat o stare de bună-dispoziţie. Le-am citit cu glas tare, interpretând personajele şi râzând în hohote la unele pasaje, aşa că sper să vă placă şi vouă. Iar dacă aveţi un unchi care doreşte să vă angajeze într-o companie de stat sau aveţi un prieten care vă roagă să-l ajutaţi să-şi urce motocicleta la ultimul etaj, nu uitaţi să trataţi problema cu foarte mare seriozitate.
