VITU ESTU MINUNATU... PROBABILU
Iulia Blaga
Da, "Vitu estu minunatu" - ar putea spune cineva (inocent) care îl vede pe Cristian Mungiu la televizor, invitat la tot felul de emisiuni, îl ascultă pe toate posturile de radio, aude toate părerile entuziasmate ale prietenilor despre Occident, după ce în prealabil s-a lăsat el însuşi amuzat & emoţionat de povestea atît de tristă în hazul ei a tinerilor care vor şi nu pot, nu vor şi trebuie, nu vor şi nu pot să plece din ţară. "Mungiu ăsta are baftă" - ar spune acel cineva (inocent), gîndindu-se că, uite, e greu să faci film în România, aşa se spune, nu?, dar cu toate astea, cu Occident se plimbă pe la tot felul de festivaluri, ia premii şi aşa mai departe. (Acelaşi cineva ar fi spus şi despre Cristi Puiu că a avut baftă cu Marfa şi banii).Numai că:
E adevărat că tot timpul îţi trebuie şi un pic de noroc, dar în meseria asta, pe lîngă talent îţi mai trebuie foarte multă diplomaţie, eventual un calculator în cap şi în orice caz nervi de oţel. Pentru că un lungmetraj care mai e şi de debut îţi aduce toată lumea în faţă. Tu eşti singur, ei sunt: oameni care trebuie convinşi că eşti talentat ca să-ţi dea bani, oameni care trebuie convinşi să lucreze cu tine pentru că eşti de viitor, oameni care trebuie să fie convinşi să joace pentru tine pentru că rolurile sunt bune, oameni care trebuie convinşi să îţi (mai) dea bani pentru că ai rămas în aer, oameni care trebuie convinşi să îţi selecţioneze filmul în festivaluri pentru ceea ce e el, oameni care trebuie convinşi să îţi distribuie filmul pentru că va aduce lumea în sală, oameni din săli care trebuie convinşi că, deşi ai ajuns cu nervii la pămînt împărţit într-o mie de direcţii, ai reuşit un bun film de debut. Deci talentul, practic, nu e suficient. Daca eşti nevricos şi nu ştii vorbi cu oamenii, stai acasă şi scrii scenarii pe care într-o bună zi, poate...
Vitu estu multu complicatu şi are multu aspectu... Scenariile din această carte, unele deja acoperite de filme, altele nu, sunt interesant de citit pentru că pregătesc apariţia Occidentului. Poţi "citi" în ele cîteva din obsesiile autorului: atenţia la lumea înconjurătoare care e tragică, prăpădită, sărăcită nu numai de bani, dar şi de repere morale; dar care e în acelaşi timp traversată de evenimente inexplicabile logic, pot fi semne ale destinului şi străluminări divine, pot fi umbre aruncate de o ameninţare obscură, kafkiană; în continuare, o lume ameninţată de rinocerizare, televiziunea producînd spectatori în serie şi amestecînd realităţile şi ecranele. Peste toate, o lume foarte comică, poate şi pentru că o recunoaştem.
În al doilea rînd, scenariile se pot citi ca o foarte bună proză scurtă. Cu excepţia scenariilor Nici o întâmplare şi Corul pompierilor, toate sunt scrise ca texte de proză scurtă, fluentă, în care descrierile sunt clare şi percutante.
Nu în ultimul rînd, e bine să citiţi scenariile la Zapping, Corul pompierilor şi Nici o întîmplare pentru că anunţata şi aşteptata premieră a filmelor (produse de CNC) se pare că nu va mai avea loc.
Cînd apărea revista Pro Cinema, Cristian Mungiu a publicat în cîteva numere un serial de scurte povestiri. Era vorba în ele de mici evenimente trăite de el, într-una era vorba de exemplu de mecanicul pe care l-a abordat cu ocazia unei probleme cu antigelul la maşină. Cu toatele erau amuzante şi surprindeau realitatea de zi cu zi prin mici cioburi. Cristian Mungiu ar putea să scrie şi proză. Deocamdată îi dorim nervi noi la filme noi.
