Punctul de multiplicare a dramaturgiei noi în teatrul românesc
Oana Cristea Grigorescu
Rezultat al Taberei de scriere dramatică a Universităţii de Arte din Târgu Mureş (UAT), traducerea coordonată de Anda Cadariu a volumului de piese foarte scurte Echo Point e fluentă şi coerentă stilistic, completând imaginea multiformă a dramaturgiei lui Rajiv Joseph.De peste un deceniu, această tabără bienală susţinută în colaborare cu Centrul de dezvoltare a dramaturgiei Lark (New York), e responsabilă de adunarea traducerilor din texte noi americane într-un consistent raft, în care un loc important îl ocupă dramaturgul american Rajiv Joseph.
Teatrul pentru copii şi tineret Ariel şi UAT sunt locurile prin care Rajiv Joseph a pătruns pe scenele româneşti, locuri unde, din 2007 încoace, i s-au tradus şi montat în premieră la noi piesele şi de unde s-a răspândit interesul pentru dramaturgia sa în ţară. Aşa se face că Rajiv Joseph este cunoscut în România încă dinainte de a deveni celebru în teatrul american, căci Teatrul pentru copii şi tineret Ariel (Târgu Mureş) l-a invitat pe dramaturg în premieră în România la primele (re)prezentări ale pieselor lui la noi. Prima dată în 2007, la spectacolul lectură cu piesa Tigrul bengalez de la grădina zoologică din Bagdad (cu Costin Gavază în rolul titular, regia Oana Leahu) în programul Underground al Teatrului Ariel. În 2008, Rajiv Joseph revine la Târgu Mureş la acelaşi Teatru Ariel pentru premiera piesei Animale de hârtie în regia lui Gavril Cadariu, la doar câteva luni după premiera mondială de la Second Stage Theater, NewYork. Ambele piese au fost traduse de Mircea Sorin Rusu, un nuanţat şi constant tălmăcitor al pieselor lui Rajiv Joseph (în cazul ultimei împreună cu Monica Rusu). În 2013, Alina Nelega deschidea spaţiul Parking al Teatrului Naţional Târgu Mureş cu spectacolul În carne vie, pe care îl semna în calitate de regizor şi co-traducător (alături de Mircea Sorin Rusu). Anterior, la Bucureşti, în 2009, o altă traducere a aceleiaşi piese, Gruesome Playground Injuries, a fost montată sub titlul Accidente înspăimântătoare pe terenul de joacă la Godot Cafe-Teatru din Bucureşti (regia Ryan Whinnem). Istoricul prezenţei dramaturgiei lui Rajiv în România continuă cu două noi piese ce completează ópusul traducerilor româneşti în 2015: De veghe la Taj (cea mai recentă piesă, aflată acum, în 2017, în repetiţii la Teatrul Naţional Radu Stanca din Sibiu, regia: Radu Alexandru Nica, traducerea Mircea Sorin Rusu) şi Echo Point, rezultatul Taberei masteratului de scriere dramatică din cadrul UAT din 2014 (traducere coordonată de lect univ. Anda Cadariu). De altfel, traducerea acestei din urmă piese a devenit spectacol în anul următor la Teatrul Andrei Mureşanu din Sfântu Gheorghe (regia: Sebastian Marina). Cea mai recentă traducere, Descrie noaptea, datează din 2016 şi se datorează aceleiaşi Tabere de scriere dramatică a Masteratului din cadrul Universităţii de Arte din Târgu Mureş, la care participă şi dramaturgii (recomandaţi de John Eisner, directorul Centrului Lark), invitaţi la dialog cu tinerii masteranzi la Scriere Dramatică.
American cu un tată originar din India şi o mamă cu ascendenţă europeană franco-germană, Rajiv Joseph a valorificat originea sa multietnică în abordarea liberă, fără teamă, în piesele sale de teatru, a subiectelor rasiale, a explorării temelor violenţei, abuzului, terorismului. Poziţionarea sa detaşat-obiectivă are în centru observarea omului, explorarea limitelor limbajului în comunicare, sesizarea umanităţii trans-rasiale. De altfel, o experienţă formatoare a fost hotărâtoare în transformarea sa în scriitor, după cum afirmă Rajiv Joseph în interviuri. Cei trei ani petrecuţi în Senegal, după absolvirea liceului, înrolat voluntar în Peace Corps, l-au disciplinat pentru scris şi i-au permis să îşi cultive interesul pentru limbaj. Masteratul de scriere dramatică de la New York University, unde a şi predat mai apoi, l-a profesionalizat, dar momentul celebrităţii a venit în 2010 când piesa Tigrul bengalez de la grădina zoologică din Bagdad a fost nominalizată pentru Premiul Pulitzer, la categoria Teatru. În anul următor, 2011, montarea pe Broadway la Richard Rodgers Theatre, cu Robin Williams în rolul principal, îi aduce consacrarea. Renumele dramaturgului a fost consolidat de succesele ca scenarist la Showtime pentru serialul de televiziune Nurse Jackie, sezoanele 3 şi 4.
În Echo Point, piesa prezentată acum la LiterNet, nota de deschidere a textului anunţă o serie de douăsprezece piese foarte scurte, scrise pentru un festival newyorkez de spectacole de un minut, încercări de a crea o poveste în cel mai scurt timp posibil şi în cel mai restrâns spaţiu posibil, ne avertizează autorul. Cele douăsprezece scene autonome adunate sub titlul Echo Point desfăşoară personaje şi situaţii fără legătură între ele, care au ca numitor comun incapacitatea limbajului de a străpunge pojghiţa aparenţelor, golirea de conţinut a cuvintelor care nu mai exprimă realitatea trăirilor interioare. Timpul limitat al fiecărei scene, dincolo de provocarea la concizie, e pentru autor un pretext pentru a baleia realităţi inexprimabile denotativ, relevate în interstiţiul dintre cuvinte.
Piesa începe cu simularea unui gest teatral: stingerea lumii civile şi reaprinderea reflectorului scenei. Becul roşu ne avertizează că intrăm în regimul erotic-pasional al poveştii. Mimul opune jocului scenic artificial actul lecturii, derulat, de regulă, în solitudine; ce ne conduce din ficţiunea reprezentării în realitatea lecturii. Aprinderea ţigării şi deschiderea cărţii abolesc convenţia scenei şi transformă actorul în cititor. Mimul ne citeşte cu voce tare din carte, reia fraze în gând, schimbă priviri complice cu auditoriul, fracturează timpul ficţiunii, iese şi reintră în lectură pentru a ne servi, spre meditaţie, realitatea descrisă de cuvinte. Lectura jocului erotic devine în sine un joc erotic la care participăm ca la o sărbătoare bahică, mental contaminaţi de forţa de seducţie a cuvintelor. La finalul scenei, mimul închide cartea, stinge reflectorul roşu, reaprinde becul alb şi reinstaurează artificialul gesturilor mimate în convenţie, subliniind adevărul absolut al lecturii: există atâtea poveşti câţi cititori, în vreme ce există o singură lectură scenică a unui text la un moment dat.
Această primă scenă e, prin contrast cu celelalte, concluzia întregii piese, un gest recuperator al valorii absolute a lecturii. În vreme ce deschiderea face apel la literatură pentru a ilustra forţa cuvintelor de a crea lumi imaginare, restul scenelor cartografiază lumi interioare inaccesibile prin cuvinte; punctează realităţi aride, ale unor trăiri reduse la clişeu. Restrâns la funcţia denotativ-factuală, cuvântul reduce umanitatea la nevoi punctual satisfăcute, pierde accesul la transcendenţa imaginarului posibil prin literatură. Artificialul convenţiei pantomimei e opus adevărului emoţional al literaturii. Pe de o parte, literatura e ficţiune construită prin limbaj, pe de altă parte, cuvintele cotidiene sărăcesc realitatea, înstrăinate de complexitatea vieţii.
Ultima piesă, cea care dă şi titlul textului, Echo Point, constată alunecarea în monotonie a unui cuplu matur. Pierderea empatiei cu partenerul e sugerată de metafora zidului fără ecou, locul de care ar fi trebuit să rămână fixată amintirea celor doi, ca martor al momentului fondator al familiei, ale cărui reverberaţii să se răsfrângă asupra relaţiei pe termen lung. Locul transformat în timp nu mai e recunoscut de soţie, iar acceptul celei de-a doua cereri în căsătorie, la distanţă de 23 de ani, e o cedare fără participare în faţa carcasei cuvintelor incapabile să mai desemneze sentimentele vii. Între aceste coperţi, opuse, una a seducţiei limbajului, cealaltă a presiunii declaraţiilor goale de emoţie, alte zece scurte scene survolează coaja cuvintelor, dezvăluie din dialoguri expediate caracterul întâmplător al alegerii partenerului, discordia din cuplu, competiţia orgoliilor, demonetizarea sensului cuvintelor, pierderea responsabilităţii faţă de angajamentul emoţional care ar trebui să încarneze relaţiile personale. O serie de scene de cuplu propun situaţii-tip - alegerea partenerului, jocul seducţiei, lista darurilor de nuntă, luna de miere - ce eşuează, invariabil, prin incapacitatea limbajului de a stabili punţi de comunicare. O ală serie de scene extinde imposibilitatea comunicării la relaţiile mamă-fiu sau între prieteni. Piesa e, în fond, o hartă a relaţiilor post-umane în care cuvintele golite de conţinut descriu realităţi interioare disjuncte acoperite de dialoguri care nu mai unesc, ci despart.
