Inimi artificiale și rochițe de damă pătate cu spermă de domn
Radu Afrim
Nu e pentru prima dată cînd, în dramaturgia lumii, o femeie se ambiționează să-i schimbe pe cei din jurul ei dînd impresia că ea conduce jocul, iar în final o găsim depășită de propriul "contract" cu societatea. Textul lui Dea Loher ne sugerează, nu neapărat discret, că de la Ibsen încoace, mare lucru nu s-a schimbat în modul în care textul de teatru privește femeia. Dacă Nora lui Ibsen avea interdicție la cutia de scrisori (sau, mă rog, acces limitat!), Klara se aruncă cu capul înainte într-un joc de relații a căror logică o pierde, ale cărui limite i se par de nesurmontat într-un final. Klara nu mai e pasivă în jocul micro-societății în care se învîrte, ea jonglează cu intrigi (uneori involuntar) însă e aproape inutil.Ca pretext al "împăienjenirii" o avem pe Klara care-și caută un job. Sau care vrea să împrumute o sumă de la Gottfried (soțul surorii ei). Imediat ne dăm seama că Gottfried vede în Klara o sursă de evadare din lumea banală a profesiei lui (el e bancher) și cea frigidă a căsătoriei lui. Se gîndește la o "ieșire" cu program nelimitat în care s-o aibă parteneră pe Klara, evident undeva în insule și, evident, cu banii furați din bancă. Ne explică succint cum poate el să facă "împrumutul". Paralel cu asta, Klara vizitează un medic care îi propune jobul de "farmacurvă" iar, în secret, să fie amanta lui. N-ar renunța însă la soție și la siguranța unei căsnicii liniștite.
Amantul oficial al Klarei e însă Thomas, un colecționar de obiecte vechi (a NU se citi anticar!) de la rochii vechi (femeiești) pătate cu spermă (masculină) pînă la cioburi de cești ordinare. Însă Thomas e și gerontofil sau, mă rog, e mai comod așa: are o amantă secretă septuagenară și bisexuală care va deveni sub ochii noștri amanta soției lui Gottfried (lucrurile devin pasionante deși nu se ajunge la labirintul de uz intern din Teorema lui Passolini sau mai recentul Sitcom al lui Ozon)! De menționat că acest amor feminin nu se bazează doar pe sex între septuagenară și tînăra soție a bancherului(!).
Un personaj relativ surrealist este chinezul care trece prin scenă (prin text) un tip kinky care e și confidentul "hieroglif" al Klarei, predestinat să o salveze pe aceasta de la sinuciderea finală (poate nu trebuia să vînd finalul în acest mod sec!). În 80% din partitură avem sentimentul că Klara e feministă (post)modernă care salvează once forever imaginea femeii de secol 20 în ochii posterității amatoare de teatru european. Finalul infirmă acest lucru. Klara a avut niște legături "primejdioase" și suav-păguboase.
În piesă apare și o inimă sintetică (un cadou) care e pasat de la unul la alta, de la alta la alta, de la una la altul. Și care în final va pulsa undeva, agățată pe un perete. Ca într-un videoclip bunicel de acum vreo 2 ani al lui Roger Sanchez. Fără nici o legătură cu Legăturile Klarei.
Carte editată în colaborare cu Institutul Goethe
