Fragment
Păun, Dorina, Dan, Ovi, Lore, Victor, Laura, Ursul, mai târziu Claudiu
(La munte. O poieniţă. Profesorul Păun şi elevii lui sunt surprinşi în timpul drumeţiei de un urs. Se pare că animalul a scăpat din captivitate, pentru că are un lanţ uriaş în jurul gâtului. Ceea ce vedem sunt două tabere separate de câţiva metri: de o parte, copiii îngrămădiţi, ca un singur trup, în spatele lui Păun, de cealaltă parte ursul. Se vede treaba că ursului îi convine exact această distanţă, pentru că, imediat ce grupul încearcă să facă un pas înapoi, el recuperează spaţiul pierdut. Toate vorbele sunt în şoaptă. Chiar şi atunci când replicile au o adresă precisă, privirile rămân fixate asupra animalului.)
Lore: Tatăl nostru carele eşti în ceruri
Sfinţească-se numele tău
Vie împărăţia ta
Facă-se voia ta
Precum în cer, aşa şi pe pământ.
Pâinea noastră cea de toate zilele
Dă-ne-o nouă astăzi
Şi ne iartă nouă greşelile noastre
Precum şi noi iertăm greşiţilor noştri
Şi nu ne duce pe noi în ispită
Şi ne izbăveşte de cel rău.
Amin.
Victor: Pute!...
Păun: Sssst!
Lore: (tremurând, lui Victor) Ce zici?
Victor: Nu simţi?
Lore: Ce?
Victor: Pute. S-a căcat dobitocu’ pe el!
Lore: (cu ochii la urs) Unde?
Victor: Nu ursu’, dobitocu’ tău!
Ovi: Futu-i...
Dorina: (lui Victor) Nu poţi să te abţii?
Ovi: (crezându-se vizat) Nu pot, nene, nu pot, dacă puteam nu...
Lore: (lui Ovi) Te-ai căcat pe tine?
Ovi: (izbucneşte în plâns, încuviinţând)
Păun: Sssst!
Ursul: (se scarpină cu laba la nas)
Dorina: Am impresia că simte şi el.
Dan: Cum să nu simtă? Are un miros de zeci de ori mai dezvoltat decât noi.
Victor: Şi-atunci cum dracu’ nu pleacă? Să fiu în locu’ lui...
Dorina: Te rog frumos, abţine-te!
Ovi: (pârţ) Nu pot!...
Dan: Poate că asta îl atrage! Câinii atacă numai când te simt că ţi-e frică.
Dorina: Aia-i altceva: se elimină nişte hormoni.
Victor: Şi ăsta ce crezi că elimină? Tot!
Dan: Poate c-ar trebui să-ncercăm să ne risipim.
Ovi: Nu!!!
Păun: Sssst! Nu vă mişcaţi! E singura noastră şansă dacă într-adevăr îi e foame.
Ovi: Da!
Lore: Şi eu zic!
Păun: Trebuie să-l facem să creadă că suntem ceva la fel de mare ca el.
Ovi: Aşa e!
Dorina: Trebuie să fim solidari!
Dan: (după o pauză, lui Păun) Sunteţi sigur că e ăla din oraş?
Păun: Absolut!
Dan: Numai fin’că are lanţ?
Păun: Unde sunt pozele?
Dorina: La mine-n rucsac.
Păun: Prea departe.
Ovi: Am eu poza mea!
Păun: (după o pauză) Scoate-o!
Ovi: (cu mişcări extrem de încete, scoate poza din buzunarul din spate al pantalonilor)
Victor: Numai acolo puteai s-o bagi?
Păun: (studiază poza împreună cu Dan) Vezi?
Dan: Corect.
Lore: El e?
Păun: El e.
Lore: Da’ ce i-am făcut? Ne-am pozat cu el doar!
Victor: Poate-ai uitat că dobitocu’ tău s-a pozat făcându-se că i-o trage pe la spate.
Ovi: (înspăimântat) Eşti nebun? Ce, crezi c-a-nţeles?
Lore: Adevăru’ e că ei tot aşa o fac: pe la spate.
Păun: Potoliţi-vă!
Victor: (lui Ovi) Ai merita să te-mpingem în faţă şi să...
Păun: Victor!
Dan: Dom’ profesor, am o idee: dacă i-am cânta!...
Păun: (după o pauză) Crezi că...
Dorina: Genial!
Ovi: Nu-i bine! Nu-i bine!
Dorina: E foarte bine; dar e nevoie de acel stimul.
Ovi: O să se supere! De ce credeţi c-a fugit el?
Victor: Ca să ţi-o tragă ţie!
Ovi: Nu-i adevărat! Ca să nu-l mai pună ăla să ţopăie!
Dorina: Ovi! Nu e om, e urs!
Ovi: Şi ce dacă-i urs?
Dorina: Dacă-i urs, e animal: îi cânţi, dansează!
Păun: Bine, să zicem că-l facem să danseze. Şi pe urmă? Coborâm cu el până-n oraş?
Dan: (după o pauză) Ce-i cânta ăla?
Victor: "Dă, mamă, cu biciu’-n mine!"
Lore: Săracu’!...
Dan: O ştii?
Victor: La perfecţie; doar că n-am fluier.
Dan: Din gură!
Ovi: Mamă, mamă...
Victor: Pot să-ncerc...
Păun: Nu-nţelegeţi că...
Dan: Înţeleg, dom’ profesor, da’ am avea o armă dacă ne-atacă!
Păun: (după o clipă de reflecţie) Corect!
Dan: Trebuie doar să verificăm dacă funcţionează.
Victor: (începe să fluiere; câteva note; nici o reacţie din partea ursului)
Lore: Nu-i aşa! E... (fluieră o altă variantă)
Ovi: (scrâşnit) Taci, fă, din gură! Taci!
Lore: Cui îi spui tu "fă", bă, căcăciosule!
Păun: Linişte!
(Victor reia fraza muzicală. Ursul nu reacţionează. Victor insistă. I se alătură şi Dan. Degeaba. Dar indiferenţa animalului îi face să prindă curaj: încet-încet participă toţi – un adevărat cor, din păcate foarte vag armonic. Ursul nu pare, însă, deranjat; dar nici impresionat. Îi priveşte la fel de impasibil.)
Victor: (după ce "muzica" a luat sfârşit) Am belit-o!
Dorina: Ori nu-i asta melodia, ori nu corespunde timbrul.
Victor: Asta-i melodia.
Dan: Adio, arme!...
Ovi: Mamă, ce animal...
Dorina: (răspunzând presupusei ironii) Probabil nu corespunde timbrul!
Ovi: Uite ce gheare are! Ăsta nu-i ăla de ieri! Ăla avea ghearele pilite!
Dan: (împreună cu Păun, studiază din nou poza) Ăla e.
Ovi: Cum "ăla e"?
Dan: Ţi se pare. Uite! (îi dă poza)
Ovi: (după ce aruncă o privire rapidă) Ce mi-o fi venit să-i fac aşa...
Dorina: Stai calm, nu de-asta a venit el.
Lore: De unde ştii?
Ovi: Da’ atunci de ce-a venit?
Victor: Ca să ţi-o mănânce!
Dan: (după o pauză) Impresia mea e că nu-i e foame.
Lore: Şi-atunci?
Dan: Cred că e pur şi simplu curios.
Păun: Sau se joacă cu noi ca pisica cu şoarecele.
Dan: Nu cred: pisica e singurul animal care se joacă cu prada.
Dorina: (lui Dan) Te rog să nu faci vreo prostie!
Dan: Vreau să fac un pas spre el.
Ovi: Nu! Nu! Nu! Nu!
Lore: Aşa e!
Dorina: Nu!
Păun: În ce scop?
Ovi: De ce să-l provocăm? Măcar aşa stă liniştit, nu v-ajunge că l-aţi zgândărit cu fluieratu’?
Dan: Poate că pleacă.
Ovi: Sigur, se sperie de tine!
Păun: Cred că n-are rost să-l provocăm.
Dan: Un singur pas!
Păun: Unul sau mai mulţi e tot aia: se cheamă că nu mai formăm un singur trup.
Lore: Aşa e, îşi dă seama că nu suntem un animal la fel de mare ca el.
Dorina: Doar dacă am face pasul împreună.
Ovi: Nici să nu vă gândiţi!
Păun: Mai încet!
Ovi: Nici să nu vă treacă prin cap! Nu mă mişc nici dacă mă luaţi pe sus!
Dan: Un singur pas! Doar să vedem cum...
Victor: Dan! Hai să nu facem pe eroii inutil!
Dorina: Poate mai târziu. În fond, avem tot timpul să facem pasul ăsta.
Dan: Mă gândeam că, între timp, i se poate face foame...
Ovi: Mă, tu nu-nţelegi că eu nu mă mişc din loc?
Victor: Nici eu.
Lore: Nici eu.
Dorina: (lui Dan) Mai târziu.
Dan: Da’ stăm deja de-o oră!
Păun: (lui Dan, ferm) O să mai stăm cât e nevoie, riscând cât mai puţin. Nu eşti singur!
Dan: Da’ nu credeţi că...
Păun: Nu cred! N-avem nici o armă, nu ştim dacă... poa’ să creadă că-l atacăm!... E prea mare riscu’!
Dan: (după o secundă de reflecţie) O.K.
(Brusc, Dan face un pas spre urs. Ceilalţi îngheaţă. Ursul se ridică în două picioare, rage, ţopăie în jurul propriei axe, mai rage o dată, apoi se lasă în patru labe privindu-l pe Dan, căruia îi tremură vizibil picioarele. O mână, cu mişcări extrem de precaute – a lui Păun – îl prinde pe erou de braţ şi, susţinându-l, îl readuce în sânul grupului. Tăcere. Ursul aşteaptă câteva momente, apoi se aşează ca mai înainte. Tăcere.)
Victor: Am scăpat...
Dorina: (lui Dan) Eşti în regulă?
Dan: (încă nu poate vorbi: încuviinţează din cap)
Dorina: Gata, a trecut!...
Ursul: (mormăie: grupul îngheaţă iar)
Lore: (izbucneşte în plâns)
Ovi: (şi el cu lacrimi în ochi) Futu-ţi Cristoşii şi paştele şi anafura şi cristelniţa şi Dumnezeii mamii tale de cretin!... Îmi vine să te strâng de gât!
Lore: Mi-e frică! (plânge)
Ovi: Normal că ţi-e frică! Cum să nu-ţi fie frică? Eu m-am căcat pe mine de frică, e bine? E foarte bine! Foarte normal!
Păun: Păstraţi-vă calmul!
Ovi: Foarte normal! M-am căcat pe mine fin’că mi-e frică! Da’ de ce să mă cac pe mine fin’că vrea tâmpitu’ ăsta să facă pe erou’?
Victor: Ei, gata, acu’ ce mai contează?
Ovi: Şi tu du-te-n...
Păun: (ferm) Am spus gata!
Ovi: (nu poate fi oprit) Are el mâncărici în cur! Păi contează, bă, că mi-e mie frică şi lu’ asta şi la toţi! Contează! Nu faci tu pe Rambo, c-aşa vrea muşchii tăi! Că p’ormă nu te haleşte doar pe tine! (concluziv:) Puţoiule!
(Deodată, de departe, începe să se audă, fluierată, melodia "Dă, mamă, cu biciu’-n mine".)
Păun: Sssst!
(Toţi ascultă. Ursul ciuleşte urechea.)
Lore: (cu încredere) E dresoru’!
(Început de relaxare generală.)
Păun: El trebuie să fie.
Victor: Dom’ profesor, dacă nu-l beşteliţi ca lumea...
Ovi: Să-i spargem faţa, asta ar trebui!
Victor: Încearcă să stai nemişcat, că poate stă şi mirosu’...
Ovi: Ar trebui să-l pun să-mi spele pantalonii! Cu limba!
Păun: Mai uşor, că poate omu’ n-are nici o vină: i-o fi scăpat.
Ovi: Cum adică? Păi atunci să-şi ia un pekinez, dacă-i scapă, nu ditamai...
Dorina: (ţipăt în surdină, apoi) E Claudiu!
(Toţi încremenesc. Din spatele ursului intră Claudiu, fluierând. Vede animalul. Se opreşte din fluierat. Ursul se ridică în două picioare, cu faţa spre noul venit. Grupul se trage înspăimântat înapoi. Dar... Claudiu începe să râdă, reia fluieratul şi, cu siguranţa unui dresor, înaintează spre animal – ţipăt general – şi îl apucă de lanţ, continuând să fluiere. Ursul dansează. Ceilalţi sunt uluiţi. Claudiu vrea să înainteze cu ursul spre ei; fug care încotro. După câteva tentative de apropiere, Claudiu renunţă şi dă să iasă cu ursul.)
Dorina: Claudiu!
(Claudiu se întoarce spre ea, vesel; încearcă, din nou, să se apropie. Dorina se retrage instinctiv. El vrea, din nou, să iasă. Şi-atunci se aude, pentru prima dată, glasul Laurei.)
Laura: Claudiu!
(Claudiu se opreşte. Se întoarce. E atât de mirat încât încetează, reflex, să mai fluiere. Vine spre Laura. Ea se îndepărtează, arătând, însă, spre urs. Claudiu înţelege. Şi, fără prea mult efort, goneşte ursul. Întuneric.)
