Semnele timpului sau postdatarea unui debut
Delia Oprea
Sunt convinsă că atunci când apărea această carte, marcând debutul său, Liviu Antonesei nu se gândea la destinul ei. Scrisă mult înainte de apariţie, apărută în 1986, ea suferă transformări minore, ediţia după 20 de ani fiind, practic, o reeditare. Văzută în perspectiva celor 20 de ani cartea nu este doar un început reuşit ci, printr-o inversare a axei timpului, debutul confirmă chiar călătoria scriitorului până azi.O călătorie rituală prin stările creaţiei, divulgată minunat de impudic dar şi temerar de curajos. Căci este un curaj să dezvălui acele pagini secrete în care laşi gândurile în forma lor originală, în care conversia în cuvinte nu este întotdeauna completă, propoziţii din care lipseşte pe alocuri liantul, distribuind cititorului un rol pe care, în general, literatura nu îl admite, dar Liviu Antonesei spune (referindu-se la poezie, dar perfect coerent în contextul întregului volum): "Se poate, deci, pretinde şi cititorului un cuatum de hărnicie". L.A. invită cititorul la hărnicie, dar nu una funciară, ci o hărnicie a lumii ideilor pe care nu o defineşte, lăsând fiecăruia dintre noi libertatea să o găsească.
Semnele timpului sunt urmele reale ale unei călătorii spre stările de creaţie, o călătorie care nu se încheie odată cu atingerea ideilor. ci continuă prin destăinuirea secretului aflat, prin crearea acelei legături atât de greu de stabilit între cel care scrie şi cel care citeşte, între scriitor şi cititor, un cititor care, pas de pas, de-a lungul celor 20 de ani a fost fascinat de poarta lumilor ascunse pe care Liviu Antonesei, complet indiferent la pedepsele zeilor, a lăsat-o deschisă prin cuvânt.
O călătorie ferm condusă prin genuri diverse: gânduri personale care cu uşurinţă pot fi considerate eseuri minimaliste (Fragmente despre poezie şi alte fragmente), eseuri dezvoltate cu erudiţie, cu o cunoaştere profundă, dar şi intimă, aproape familiară, a maeştrilor gândirii (Jurnalul unui îndrăgostit dezinteresat), nuvelă care anunţă impecabil viitorul prozator (Întâmplări cu civili şi cărturari). Şi chiar atunci cînd mă gîndeam că poezia nu este deloc reprezentă mi-am adus aminte de un fragment... de ce altceva decât de poezie, pentru că poet nu e cel care se anunţă ci cel care este:
"Noaptea un alt timp, şi numai al tău, eliberat de rumoarea tulbure a cotidianului, de zgura pasiunilor deşarte şi ruinătoare. Ziua îţi poţi aparţine doar printr-un uriaş efort de abstragere, printr-o anevoioasă şi imperfectă separare. Noaptea te întorci la tine însuţi, te afli cu o uimire mereu proaspătă, te bucuri de strălucirea fie şi iluzorie şi de suferinţa propriului tău gând."
Volumul este ilustrat de un tânăr fotograf şi grafician, Andrei Goagă, care transformă, exact în ritmul cărţii, misterioasele entităţi solide de la Costeşti - numite aproape iniţiatic trovanţi - în borne reale ale timpului, pe care ne amăgim că îl cunoaştem.
