De unde se taie strugurele?
Iulia Blaga
Dacă nu aţi văzut încă Poliţist, adjectiv, dar vreţi să ştiţi ce se întîmplă în el (asta în cazul în care în ultimele şase luni aţi locuit într-un sat din Africa, fără internet şi telefon), să citiţi scenariul dinainte nu e o soluţie. Veţi găsi multe pagini absolut plicticoase, cu replici scurte şi banale, şi veţi da de mult prea multe ori peste chestii deloc funny de genul: "Cristi mănîncă ciorbă. Cristi fumează cu capul ieşit pe geam. (...) Cristi începe să-l urmărească pe Alex. (...) Cristi îl urmăreşte pe Alex." La sfîrşit e o scenă mai mare, dar tot cam aiurea, pentru că poliţistul din film e pus de şeful lui să caute nişte cuvinte în DEX ca să-şi dea seama că nu gîndeşte bine şi să accepte să-i facă flagrant liceanului turnat (sau, mă rog, denunţat) de colegul său.Să presupunem însă că nu aţi locuit în Africa şi că, deşi n-aţi văzut încă filmul, aţi auzit în schimb cu urechea dreaptă că e un film foarte bun, iar cu stînga că e un film prost, în care nu se întîmplă nimic. Ce faceţi? Păi ca să ştiţi în ce tabără intraţi nu aveţi nevoie nici de dicţionar, nici de scenariu: trebuie să vedeţi filmul ca să decideţi dacă vă place sau nu.
O dată ce l-aţi văzut devine mai simplu. (Sau mai complicat?) Ce e interesant e că regizorul-scenarist n-a ajuns la miezul filmului, la ceea ce le-a plăcut în mod special spectatorilor şi criticilor de peste tot, decît după vreo două variante de scenariu. A trebuit să scrie ca să dezghioace povestea ca pe o ceapă şi să ajungă să pună în discuţie elementele limbajului, legătura dintre obiect şi reprezentarea lui, şi să analizeze subversiv pachetul de unelte al cinematografului. De aceea, poate ar fi fost interesant să fi avut acum sub ochi şi prima variantă a scenariului, ca să vedem de unde s-a plecat. Dacă nu mă înşel, din prima parte lipseau, printre altele, rapoartele de filaj pe care le face Cristi şi care sînt pentru noi un indiciu. Aş fi curioasă să ştiu cînd a adăugat Porumboiu această frază: "Vedem tot textul, chiar cu riscul de a plictisi bunul spectator, contează pentru Cristi." Mai că aş paria că s-a întîmplat după ce filmul a fost gata, poate chiar foarte recent. Oricum, e o glumă à la Porumboiu. Ha! Personajele sînt mai importante decît spectatorii? Ce, e lege? De cînd?
Să citeşti scenariul la Poliţist, adjectiv după ce ai văzut filmul e ca şi cum ai admira un schelet de peşte după ce ai mîncat peştele. Scenariul e armătura care îi permite lui Corneliu Porumboiu îndrăzneala timpilor "morţi". E ca şi cum ai avea flagrantul pe hîrtie / tablă. În scris, replicile se umplu şi mai mult de sens (sau se golesc, e acelaşi lucru).
"Nelu: Ginuţa, tu munceşti mai mult ca noi.
Gina: Azi n-am chef de ironiile tale.
Nelu: Dar nu era o ironie, era pe bune."
Personajele se înţeleg de minune, ca şi cum cuvintele pe care le folosesc au înţelesuri diferite pentru fiecare persoană în parte. (Seamănă cu partida de tenis fără minge, mimată în finalul lui Blow-Up, filmul lui Antonioni la care Porumboiu face referire). Silogismele îşi scot la iveală lipsa de sens în ecuaţii care se rezolvă prin "ei, na!" (procurorul) şi sînt la fel de ilariante în scris, ca şi pe ecran. Dacă Parisul e Oraşul Iubirii, Praga Oraşul de Aur şi tot Praga Micul Paris - se cere să se determine ce facem cu Braşovul. Suflăm cu aur turla Bisericii Negre şi facem concurenţă Pragăi cea de Aur (Braşov = Mica Pragă). Un semnificant cu doi semnificaţi.
În scris, umorul e şi mai absurd.
"Anca: Ai o greşeală. Niciun se scrie legat.
Cristi: De cînd?
Anca: De doi ani."
"Tu schimbi legea cum vrei tu?", îl apostrofează Anghelache pe Cristi, dar Anghelache (cel care, scrie Porumboiu, "priveşte pe geam, parcă recită în gînd Alecsandri":)) refuză să accepte etimologia cuvîntului "poliţist" dată de DEX. Totul e o problemă de interpretare, la fel cum şi la cinema scenariul nu e filmul.
Corneliu Porumboiu reuşeşte să reducă o societate la o problemă de limbaj. Sînt 20 de ani de la căderea comunismului şi libertatea se traduce nu doar prin reflexul comunist de a încuia uşa de la birou ori de cîte ori ieşi sau de a te răsti la colegi, dar mai ales prin dificultatea de a accepta o autoritate. Cine e Academia Romană să-mi spună cum să vorbesc? De ce să aplic legea cînd aş putea nenoroci un tînăr? Ce lege e aia care face rău oamenilor? Cum spuneam, e vorba de interpretare, dar avocatul e bun. Fiecare personaj are dreptate în felul lui. Poliţist, adjectiv mi se pare, însă, mai mult un film despre cinema sau unul filosofic decît un film "de actualitate". Stilistic, mi se pare că depăşeşte minimalismul. În momentul în care "poliţistul Cristi" desenează planul flagrantului pe tablă, toate personajele se transformă în noţiuni abstracte, iar regizorul îşi desăvîrşeşte manipularea.
Citiţi cronici ale filmului 
