clepsidră
un anotimp oranj se despletea până la risipire de prea mult întuneric lampadarele s-au aprins pe chip, un zâmbet nu-şi mai găsea astâmpăr mi-ar fi trebuit un anume motiv ca să mă pierd mi-ar fi trebuit măcar un suspin de ploaie ca să-ţi vorbesc şi totuşi nu s-a întâmplat nici o înfrângere pereţii de gumă la fel se îngustau precum o clepsidră spaţiile se repezeau nesătule după o altă gură de zbor mirosea a stare de veghe şi a nopţi nedormite rătăceam în derivă pâna la genunchi cu capul în jos până când clipele ni se lipiseră de degete nenumărate
te ştiam singur pe o corabie de gheaţă în urmă ceremonia rămânea neîntâmplată
inflexiune
până la pragul cel mai de sus mi-era teamă de urmele pe care le-am mai călcat deşiram întortocheate spaime urcate până la cel mai de capăt înţeles braţele ţipau o îmbraţişare fără cuvinte viaţa se lăsa dezgolită de haine în jos jocul oricum era furibund, cafeaua tot neagră spre moarte infiniturile deveneau finite se opreau în vârf de picioare
de-a loteria, de-a Baba Oarba rigor mortis sau rigor virtualis sic transit gloria, iubirea şi banii ne mai sărutam din când în când pe furiş îţi mai strecuram o privire pe sub piele prin toate buzunarele mână-n mână ochelarii ţi se abureau de plăcere
cu ochii închişi, seară de seară îmi fierbinţeai buricul degetelor timpul aluneca precum sângele tic-tac mereu de talie mă prindea
cu ochii pe ceas orgasmul mirării mai rătăcea o tăcere
autumnală
între timp a venit toamna
surâdeam până la cerul cel mai de sus ca şi cum fiecare sunet putea fi neuitat de n-ai fi plecat, n-aş mai fi venit castanele ne aşteptau oricum fierbinţi coborâsem fară să vreau dintr-un un ţipat oranj o umbrelă îmi alerga mereu către ploaie
stăteam şi te priveam cu ochii-nchişi pletoasă, ea ne-a deschis larg uşa mi se facuse dor de-un pas înainte ştiai ca aluncările undeva se petrec frunzele ne chemau acoperind din urmă mereu până de peste gură, pe umeri în jos
şi azi ca şi ieri mi se făcuse de toamnă
|