A fost odată ca niciodată dragostea unei franţuzoaice pentru România
Florin Cojocariu
Eliane Roussel, asemenea unei vrăjitoare bune din propria poveste, aruncă praf de cuvinte fermecate peste ale noastre amintiri încît ni le regăsim vii, strălucitoare şi însufleţite de magia copilăriei.Odată lectura terminată ai impresia că ai fost dezlegat de farmece nefaste. Vraja rea care ne face să avem ochi doar pentru realismul supravieţuirii de zi cu zi, cîrcoteala opiniilor politice şi masochismul ştirilor de la ora 5.
Ne vin în ajutor Mihai şi Bunicul Nicolae într-o poveste ce se derulează asemenea unei piese de teatru - greu de spus dacă e o poveste, o piesă de teatru sau amîndouă la un loc -, pe scena unei păduri fermecate de lîngă Ciocăneşti ce se închide şi se deschide între acte şi anotimpuri şi care ţine prizoniere personajele a nenumărate poveşti binecunoscute.
Povestea Păsării Albastre şi a Motanului Negru e de fapt o poveste a poveştilor. Făt Frumos, Scufiţa Roşie, Cenuşăreasa, Regina din Saba, Albă ca Zăpada interpretează, cu un umor surprinzător care are meritul de a nu cădea în parodie, povestea din cartea Bunicului Nicolae. Patru ursitoare capricioase încurcă în mod delicios firele poveştii în timp ce Scufiţa Roşie sfîrşeşte prin a chefui cu lupul după ce încearcă să se insinueze în povestea Bunicului Nicolae şi e refuzată sistematic. Mai mult nu vă spunem pentru a vă lăsa plăcerea lecturii intactă.
E remarcabil felul în care Eliane Roussel reuşeşte să aducă pe o scenă imaginară cît se poate de românească atîtea poveşti universale. Cu praf de cuvinte fermecate şi cu desene superbe în a căror vagă stîngăcie se recunoaşte o mare tandreţe şi dragoste pentru copii.
Şi nu e moment mai potrivit decît acum, de Crăciun, să acceptaţi acest dar de la Eliane, să ignoraţi pentru o vreme firele albe din păr şi să vă lăsaţi furaţi, asemenea lui Mihai, de farmecul Poveştii Păsării Albastre şi a Motanului Negru.
