Coperta cărții

Ilinca Bernea sau vocaţia epicului

Imaginaţi-vă un foc de artificii, dar nu unul obişnuit, ci unul care ar umple cerul cu stele uriaşe, colorate, dantelate, aparent efemere dar pline de substanţă... o substanţă din care este făcut soarele. E singurul mod în care aş putea să vă fac să vă apropiaţi de ce veţi citi: explozie care nu aruncă în aer ci construieşte stranii arabescuri solide, pline de fantezie, din care te invadează, dominatoare, stări pe care nu întotdeauna le doreşti.

Nu cred că am mai citit o carte atât de epică scrisă de cineva atât de tânăr, epică şi totuşi involtă, dar fără urme de poezie, o proză densă, bine structurată care curge firesc într-un dans fantastic, pe care Ilinca îl conduce fără cea mai mică ezitare.

Nu este o carte uşoară, nu este o carte simplă, dar este o carte pe care trebuie să o citiţi, o carte despre tineri neobişnuiţi, speciali, care trăiesc altfel acest timp dominat de material, nu într-un spaţiu ideal ci între blocuri, uneori în cămine insalubre schimbând prin calitatea lor sordidul din jur. Nimic patetic, curse înşelătoare la marginea dintre normalitate şi nebunie, personaje recurente care parcă se inventează la fiecare apariţie, un roman perfect coerent pe bucăţi, un scriitor prezent în fiecare literă, Ilinca Bernea nu se insinuează, nu vine tiptil clădindu-şi cuvintele ci cucereşte fără milă, ca orice cuceritor, cu o patimă care te face părtaş la fiecare act.

Ilinca este epică, aşa scrie, aşa vorbeşte, aşa scrie poezie, aşa iubeşte, pentru ea a fi este sinonim cu a povesti, dar ea nu spune poveşti ci dă naştere unor vieţi fantastice din care ţâşnesc cu forţă stări ce nu par a putea fi descrise... uneori eşti copleşit, alteori eşti fericit sau oripilat, încerci să stai departe, dar e imposibil pentru că puterea ei este prea mare, pur şi simplu ea vrea să cucerească, trebuie să cucerească. Şi reuşeşte!

Şi asta nu e totul, în galeria LiterNet veţi putea găsi colaje făcute de Ilinca de-a lungul cărţii, izvorâte din aceeaşi atmosferă, care adaugă mister acolo unde, de obicei, imaginile clarifică.

Peste câţiva ani vom face poate din nou cartea ei, este poate primul exemplu de obiect cultural multimedia, pentru că un artist creează din cuvinte şi imagini ceva ce doar computerul va putea prezenta. Deocamdată restricţiile tehnice ne împiedică să îl punem complet în operă, dar e sigur că el se va naşte şi poate odată cu el va apărea un nou gen. Va fi o carte în care cuvintele vor exploda real în imagini şi imaginile se vor transforma în cuvinte într-un întreg greu de redat altfel, va fi poate o nouă expresie pe care artiştii multidisciplinari o aşteaptă de mult, indiferent ce va deveni în timp volumul acesta şi imaginile lui sunt, de pe acum, un drum unic pe care vă invit să păşiţi.

1 comentariu

  • Simplă părere, la cald.
    dimitrie, 27.11.2015, 14:30

    Bună ziua,

    O carte bună spre foarte bună: multiplele ipostaze ale personajului, precun şi trecerea dicteului de la persoana a treia la persoana întâi, funcţie de "cererea" livrării epicului la tensiunea şi atmosfera necesare sensului şi rostului vizat nu-i numai o figură de stil; îşi fac din plin datoria; imaginarul se mulează pe până la realitatea... plată, pîna la a deveni una cu ea
    Nu ştiu dacă asta e bine sau rău pentru biet cititorul. Ieşirile (fine, mai mult sugerate) dincolo de realitatea... întregesc arealul existent sau măcar lasă loc necunoscutului care aşteaptă după... al câtele colţ oare?
    În totul ei, cartea dvs nu mi-a plăcut; n-am îcercat decât fragmentar bucuria citituâorului, şi pe a scriitorului - şi mai rar, deşi nu găsesc nici o hibă (scădere) scriiturii întrgului. Este o carte BUNĂ, care trebuie citită!

    În speranţa că aceste puţine cuvinte, de cititor oarecare, nu cad prea inoportun, vă doresc tot succesul pe care îl meritaţi!
    Dimitrie Lupu





Publicitate

Sus