Fragment
Antijurnal
Oare de ce, de unde nesfârşita nostalgie cu care îmi aduc aminte întâmplările şi amănuntele copilăriei, când ea s-a desfăşurat în plină mizerie şi teroare postbelică, în sărăcie şi frică, în umilinţe şi dureri? Aura care înconjoară tot ce a fost atunci este, deci, nu un reflex al frumoaselor timpuri de altădată, ci o secreţie a timpului care devine frumos prin simplul fapt că trece, după cum apa mării devine verde prin simplul fapt că e adâncă... |
Anti-journal
Pourquoi donc, d'où vient cette infinie nostalgie avec laquelle je me souviens des faits et des détails de l'enfance, alors qu'elle fut vécue dans la misère et la terreur d'après-guerre, dans la pauvreté et la peur, les humiliations et les douleurs ? L'aura qui entoure tout ce qui fut à ce moment-là est, donc, non pas un réflexe des beaux temps d'autrefois, mais une sécrétion du temps qui devient beau par le simple fait de passer, comme l'eau de mer devient verdâtre par le simple fait d'être profonde... |
Spaima de literatură
Spaima de literatură, de potriveala vorbelor, de meşteşug, mă îngheaţă şi mă duce uneori până la totala incapacitate de formulare. După primele două versuri, venite de la sine, rămân suspendată într-un fel de timidă şi încăpăţânată mândrie care mă împiedică să împlinesc deliberat ceea ce începuse de deasupra voinţei mele. |
La peur de la littérature
La peur de la littérature, de l'accommodement des paroles, de l'habileté, me paralyse et m'amène parfois jusqu'à la totale incapacité à énoncer. Après les deux premiers vers, venus d'eux-mêmes, je reste suspendue dans une sorte de craintive et obstinée fierté, qui m'empêche d'accomplir délibérément ce qui avait commencé au-delà de ma volonté. |
De nimic nu mă tem mai mult decât de scriitorii prin ochii cărora lumea se vede tragic transformată într-un somptuos muzeu de cuvinte, un muzeu imens şi nelipsit de frumuseţe, cu arbori în care în loc de frunze atârnă vorbe foşnitoare pe ramuri, cu oraşe clădite din proporţii, cu râuri curgând din silabe, cu oameni modelaţi în ceara moale şi dulce la pipăit a frazelor, cu sentimente croite din pânza fină şi zadarnică a literaturii. Pentru mine, cuvintele nu sunt decât un rău necesar, de care trebuie totuşi să mă servesc; pentru mine, nimeni nu e mai departe de "literatură" decât un mare scriitor. |
Je ne crains rien de plus que les écrivains aux yeux desquels le monde se voit tragiquement transformé dans un somptueux musée de mots, un musée immense et beau, avec des arbres aux branches desquels pendent des paroles frémissantes au lieu des feuilles, des villes bâties avec des proportions, des rivières qui descendent des syllabes, des êtres modelés dans la cire des phrases, moue et douce au toucher, avec des sentiments taillés dans le tissu léger et vain de la littérature. Pour moi, les mots ne sont que le mal nécessaire, dont je dois malgré tout me servir ; pour moi, personne n'est plus éloigné de la « littérature » qu'un grand écrivain. |