Fragment
Comuniune poetică
(Tânăr irlandez citind)
Deschizi o carte
aşezi potriveşti întorci poemele proaspăt scrise
lumina reflectată de foi îţi izbeşte psihedelic faţa
(Georges de la Tour cu neon)
sfera de lumină te închide, inspiri
invoci liniştea aceea
noi în umbra noastră aşteptând
auzim iluminata iarbă de aprilie cum creşte
panta rhei
tremur de valuri mici la distanţă
lebede cum trec pe somnolentele iazuri
la pragul dintre văzute şi nevăzute
tu cel mai tânăr fiu al Cărţii din Kells
ne citeşti nouă, cei veniţi de departe
cuvintele tale trecute prin paturi de iarbă
pietrişuri loess de vieţi foc si sabie prin
sunete îngropate pentru mai târziu
cu aceste cuvinte poporul tău a măsurat marginea
continentului
cu ele a vânat
şi a fost vânat
vocale ce ard în răcoroasa flacără a clipei
consoanele cu gheare şi cârcei
tu şi poemele tale
acum
Linia vieţii ca zgârie-nor
Pentru Mildred Kayden
Oraş al superlativelor
zgârie norii tăi plonjează în soare neînceput
impung burta seninului se hrănesc cu plancton aerian
sorb şuvoiul cosmic învolburat deasupra de Manhattan
sfâşie vălătucii de cumulus de cirus în care
au respirat nou nascuţii planetei întâia lor respirare
au expirat ultima oară cei abia plecaţi
zgârie norii tăi se aştern narcisiac pe faţa oceanului
incendiat de crepuscul
frisonat de vibratile înotătoare
de multele semnale toarse din lâna ursitoarelor
clădiri ale omului înrădăcinate în piatră
ele taie în palma celestă
vertical linia vieţii
palma unde citesc – sfârşitul lumii desigur -
şarlatanii şi drepţii
e o clipă când oraşul doarme cu adevărat
şi zeii se hârjonesc printre ascuţişurile cladirilor
se-ascund de mai marele lor îi seduc miresele
fură mici fărâme din marile lui secrete
o clipă doar una în fiecare noapte
ei, zeii, privesc în faţă plânsul orfanilor refugiaţilor învinşilor
în Central Park se tăvălesc apoi în iarba netunsă de două zile
şi deodată stau
atinşi de spinii din coroana Statuii Libertăţii
se află ţintuiţi în clipa însăşi
ea, clipa care le este hrana din veac, singura care pe ei îi hrăneşte,
simpla bucuria de a fi
bucurie de a fi, omenească
lapte şi sânge
pe roata norocului mereu grăbită
Martie
zi suspendată miraculos între anotimpuri
vrabia prinsă cu ghearele fine de ram
o eroare te trage
irezistibila ei gravitaţie
te vei lovi de viaţă (se spune)
de vid
Elemente
ucenicul desenează tremurător
o poartă
spre rezervaţia numerelor sălbatice
făpturi imposibile
prinse pereche de făpturi posibile +
+ vieţi postulate grădini suspendate
care n-au folosit
nici unei statistici
şiruri curbe la infinit
“calculează te rog
unghiul de deviere, luând în considerare
locul data rudele circumstanţele
noaptea albă care tocmai se dizolvă în
clipa albă de mirare şi rouă”
New York
să alegem punctul de pornire New York
nori se agaţă de ascuţişurile clădirilor
un Cyrus grăbit albeşte unica stea ce se mai vede
e o goană în cer o nebunie, nori în devălmăşie
sete nepotolită
privite de sus: şiruri de maşini somnoroase în zori
de la Est la Vest, Sud la Nord
cordoane de maşini până dincolo de orizont
continuate cu trăsuri cai măgăruşi tancuri cămile
bocanci soldăţeşti picioare goale
elipse fluide revenind aici la această
aliniere perfectă Vest-Est, Nord-Sud
viteza asemenea stării pe loc
infinite şiruri alb-alb/roşu-roşu
ochi de pisică în ochi de pisică
“de unde începe pielea mea?”
întreabă un băieţel sorbind cu paiul din cutia Mini-Tropical
“mamă, lumea de unde începe?”
Homeopatie
ca vântul prin iarbă motoare torc la mare distanţă
lumina coboară fără grabă în Manhattan, de pe
creştetul clădirilor pe trunchiuri art-deco
ziua e neîncepută
singură-nesingură, într-o cămaşă ţesută în Carpaţi
făptura mea surd luminează
dorinţa de a scufunda teritoriile rebele rezistente remanente ale unui
Război infernal de Rece
oare eu înţeleg ce se petrece?
înţelegem? realitatea se va potrivi
în cuvintele noastre zilnice de speranţă
de Victorie?
aici, între cer şi pământ, la fereastra unui zgârie nor
zi de zi încerc să cred
în forţa mea de vindecare
acest exerciţiu de homeopatie
la simplă scară omenească
