Dureroasa fascinaţie a cămăşii de forţă
Gelu Vlașin
Uneori actualitatea este consecinţa firească a unui trecut mai mult sau mai puţin îndepărtat, alteori însă, ea nu reprezintă decât o stare nefirească de lucruri sau, în cel mai bun caz, o reverenţă simbolică a efemerului faţă de eternitate. Poate din această cauză există unele zone ale imaginarului mai puţin explorate, zone din care se pot naşte adevărate opere literare şi nu numai. O adevărată revelaţie te încearcă atunci când, anesteziat în conformismul unor lecturi constant agasante prin conţinutul agresivist şi vădit comercial, descoperi un altfel de univers, o altfel de lume, îndepărtată prin situare temporală, bizară şi terifiantă prin manifestare şi totuşi atât de actuală încât ai sentimentul identificării personajelor în real. Acest sentiment l-am avut lecturând o carte incitantă prin titlu dar de-a dreptul impresionantă prin conţinut: Cămaşa de forţă, purtând semnătura scriitorului Leonard Oprea.Scriitorul Leonard Oprea s-a născut în localitatea Prejmer din judeţul Braşov la data de 16 decembrie 1953. Disident anti-comunist, a participat la revolta de la Braşov, din 15 noiembrie 1987, a fost interogat şi persecutat de Securitate. Din anul 1999 trăieşte în SUA. A debutat editorial în anul 1984 cu cartea Domenii Interzise - Editura Albatros. A mai publicat, printre altele: Radiografia Clipei - Editura Dacia 1990 (ediţia a II-a revizuită şi adăugită a apărut la Editura Curtea Veche Publishing în 2003), Cămaşa de forţă - Editura Nemira 1992 (ediţia II-a revăzută şi adăugită a apărut la Editura Curtea Veche Publishing în anul 2004), Cele Nouă Învăţături ale lui Theophil Magus despre Magia Transilvană - Editura Polirom, 2000 (varianta electronică la Editura LiterNet - 2003), Cartea lui Theophil Magus sau 40 de Poveşti despre Om - Editura Polirom, 2001 (versiunea engleză a apărut 1stBooks Library - Ingram Book Group, SUA, 2003), Meditaţiile lui Theophil Magus sau Simple Cugetări Creştine la Început de Mileniu III - Editura Polirom, 2002 (variantă electronică la LiterNet, 2004).
Cămaşa de forţă este un roman cursiv şi foarte bine structurat la nivel stilistic, o mărturie şocantă a unei existenţe damnate, petrecută sub semnul incertitudinii şi al angoasei, într-un sistem social şi politic incredibil de fals şi lipsit de valoare, într-o adevărată prăpastie a lamentării patologice şi a dezumanizării controlate. Acţiunea se petrece într-o staţiune balneo-climaterică, situată într-o zonă cu privelişti magnifice, în apropierea unei comune ce purta numele de Mănăstiri, tocmai bune pentru alimentat depresiile inginerului electronist Damian Inochente, nevrozatul, paralogicul aflat în staţiune pentru tratament împotriva unei ciudate stări psihice, pacientul principal din acest sanatoriu grotesc şi persuasiv în acelaşi timp. Pasionat de pictură (El Greco, Cézanne, Munch, Van Gogh), literatură (Thomas Mann, Lermontov, Sei Shonagon, Kafka), muzică (Ray Charles, Dizzy Gillespie, Oscar Peterson, Louis Amstrong) şi valorizator al unor principii aparent incompatibile cu mediul înconjurător, Damian Inochente îşi trăieşte drama vieţii sub semnul unor incertitudini cotidiene, urmărit de fantasmele unei copilării supuse rigorilor paternale, subjugat de propriile dileme existenţiale, lăsat pradă unei lumi reale aflată într-un dezechilibru total, în care singurele modalităţi de supravieţuire nu lăsau loc prea multor alternative: conformism, autism sau dizidenţă.
Damian este însoţit în peregrinările lui reale sau imaginare de alte personaje la fel de stranii poate tocmai prin realismul dureros de care dau dovadă în diverse împrejurări: bătrânul Caraiman - un moşuleţ simpatic şi manierat, fost administrator de pieţe, actualmente pensionar, venit şi el să-şi aerisească mintea în acest ţinut pe care parcă-l cunoştea de-o viaţă şi în care îşi făcuse un adevărat statut privilegiat printre ceilalţi clienţi veniţi la tratament, Clavdia - amor/muză şi parteneră de conversaţii şi plăceri ezoterice, soţii Cruceriu - profesori de desen tehnic, echilibrul perfect între frustrare şi consolare, între bridge şi table, Doctorul - omul care vrea cu orice preţ să-l convingă de iminenţa unei boli inexistente, un sanitar al credinţei, Zbârcea - profesorul de filosofie cu studii făcute la FF, un autentic om nou, provenit din rândul clasei muncitoare, Arpegia - mult curtata asistentă, femeia-păpuşă, fantasma erotică a insistentului domn Doctor, Chimet - ţăran cooperator şi mic producător de vinuri, ţuică, legume, dar cu o bună filosofie a vieţii. Apar şi alte personaje dispuse efemer în funcţie de capacitarea textelor aparţinând unor pacienţi ai sanatoriului.
Lecturarea textelor nebunilor adevăraţi, adunate de Clavdia într-un dosar negru, avea sa-i producă lui Damian Inochente adevărate incertitudini cu privire la bolile atribuite acestora. I se păreau nefiresc de bine scrise şi prea pline de miez pentru a fi atribuite unor alienaţi - poate din cauza asta apăreau şi viziunile lui Damian inspirate parcă din filmografia lui Stanley Kubrick. Damian lecturează pasionat din textele nebunilor aproape în fiecare zi, împărţindu-şi timpul între plimbările tentante şi carnalul erotic al Clavdiei, încercând să-şi onoreze statutul de bolnav închipuit, statut cu care a fost blagoslovit, conform unei formule consacrate a sanatoriului. Istorioarele bolnavilor sunt adevărate confesiuni, bijuterii literare, pagini dintr-un jurnal îngrozitor al unor vremuri care au încercat să transforme umanul în inuman, intelectualul în bolnav psihic iar noţiunea de conştiinţa în simplu citat desuet. O lume a idioţilor care nu se îmbolnăvesc niciodată, a bolnavilor închipuiţi, a lichelelor gata să apere cu orice preţ avuţia statului, o lume de coşmar dantesc în care poţi rezista doar dacă nu vei încerca niciodată să-ţi depăşeşti propriile limite. Cum să nu fi bolnav într-o lume fără miros, se întreabă la un moment dat Damian, cum să nu primeşti un diagnostic de tipul: autosimbolism al spaimelor înstrăinării când maşinăria infernală a unui sistem diabolic era în stare să deconstruiască orice tip de identitate, era în stare să transforme personalităţile, să le destructureze total.
Scriitorul Leonard Oprea reuşeşte prin Cămaşa de forţă să aducă în prim-planul literaturii române un roman de o complexitate incredibilă, foarte bine construit, în registre multiple, abordând o tematică variată, reuşind să evidenţieze o altfel de lume, aparent îndepărtată şi totuşi atât de actuală prin reminiscenţele teribile pe care le-a lăsat în sufletele unor oameni care au trăit coşmarul existenţial din epoca de aur, o carte care merită citită atât în cheia unei retorici eclectice cât şi în registrul elitist (şi criticist) al celor care vor să descopere cu orice preţ marele roman.
